SINGULÁR A singulari e adj. 1. (Gram.; in sintagmele) Numar singular (shi substantivat n.) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze de obiecte etc. Persoana intai (sau a doua a treia) singular = persoana gramaticala care indica numarul singular (1). 2. Care apartzine sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintro categorie care se refera la un singur sau la un anumit exemplar dintro categorie; care se deosebeshte de altzi indivizi de alte fenomene etc. din aceeashi categorie prin anumite trasaturi distincte individuale: care iese din comun in raport cu ceilaltzi indivizi celelalte fenomene etc. din aceeashi categorie; care este singur izolat printre sau fatza de indivizii din aceeashi categorie; care ocupa un loc aparte in cadrul aceleiashi categorii; deosebit aparte neobishnuit; p. ext. ciudat bizar original. ◊ (Log.) Judecata singulara = judecata al carei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat n.; art.) Categorie care reflecta un singur exemplar dintro clasa de lucruri in totalitatea insushirilor lui care il deosebesc de celelalte lucruri din acea clasa; individual. Din lat. singularis fr. singulier.

singular ~a [At: GENILIE G. 27/11 / V: (inv) ~iu / Pl: ~i ~e / E: lat singularis e fr singulier] 12 sn a (Grm; shis numar ~) (Categorie gramaticala) care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze sau de obiecte Si: (inv) singuratic (89) (inv) singurit (23). 3 a (Is) Persoana intai (sau a doua a treia) ~ Persoana gramaticala care indica numarul singular (2). 4 a Care apartzine unui singur sau unui anumit exemplar dintro anumita categorie Si: individual (liv) singularizat (1). 5 a Care caracterizeaza un singur sau un anumit exemplar dintro categorie Si: individual (liv) singularizat (2). 6 a Care se refera la un singur sau un anume exemplar dintro categorie Si: individual (liv) singularizat (3). 7 a Care este altfel decat altzi indivizi decat alte fenomene etc. din aceeashi categorie prin anumite trasaturi specifice Si: anumit (2) aparte (5) deosebit² (2) diferit (1) distinct (1) izolat special (liv) singularizat (4). 8 a Care este singur printre sau fatza de indivizi fatza de fenomene etc. din aceeashi categorie ocupand un anumit loc in categorie Si: anumit aparte deosebit² distinct izolat neobishnuit special unic (liv) insolit singularizat (5). 9 a Care iese din comun in raport cu ceilaltzi indivizi cu celelalte fenomene etc. din aceeashi categorie Si: ciudat (3) curios (12) distinct exceptzional extraordinar nastrushnic neobishnuit original special (rar) strain (liv) abracadabrant singularizat (6) bizar straniu (pop) pocit² poznash (inv) ciudos (gri) paraxiu (reg) deshantzat poznat shod (fam) fistichiu intors sanchiu. 10 a (Log; is) Judecata ~a Judecata al carei subiect este un nume individual. 11 sm (Flz; ioc general) Categorie care reflecta determinarea individuala a obiectelor a sistemelor sau a proceselor considerate in totalitatea trasaturilor proprii numai lor Si: individual. 12 a (Inv; d. lupte) Corp la corp.

SINGULÁR A singulari e adj. 1. (Gram.; in sintagmele) Numar singular (shi substantivat n.) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze de obiecte etc. Persoana intai (sau a doua a treia) singular = persoana gramaticala care indica numarul singular (1). 2. Care apartzine sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintro categorie care se refera la un singur sau la un anumit exemplar dintro categorie; individual; care se deosebeshte de altzi indivizi de alte fenomene etc. din aceeashi categorie prin anumite trasaturi distincte individuale; care iese din comun in raport cu ceilaltzi indivizi celelalte fenomene etc. din aceeashi categorie; care este singur izolat printre sau fatza de indivizii din aceeashi categorie; care ocupa un loc aparte in cadrul aceleiashi categorii; deosebit aparte neobishnuit; p. ext. ciudat bizar original. ◊ (Log.) Judecata singulara = judecata al carei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat n.; art.) Categorie care reflecta un singur exemplar dintro clasa de lucruri in totalitatea insushirilor lui care il deosebesc de celelalte lucruri din acea clasa; individual. Din lat. singularis fr. singulier.

SINGULÁR A singulari e adj. 1. (Gram.; in expr.) Numar singular (shi substantivat n.) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze obiecte etc. Din neputintza de a generaliza pluralul se exprima in primele timpuri cu alt cuvint decit singularul. GRAUR F. L. 169. Sintem contra lui «ŭ» care il socotim numai o implutura de prisos shi nu lam intrebuintza decit k sa deosebim pluralul din singular. NEGRUZZI S. I 348. Legatura partzilor unei fraze singularul shi pluralul sint astazi shtiintzi a copiilor shi nu se cere nici barba nici ani pentru a lor invatzatura. RUSSO S. 77. 2. (Frantzuzism) Care nu seamana cu altzii deosebit aparte; neobishnuit extraordinar; p. ext. ciudat bizar original. Octav era o fire singulara dar pasul ce facuse era atit de neashteptat k toate incercarile mele k sal explic ramineau truda stearpa. GALACTION O. I 224. Era un exemplar dupa parerea vinatorilor cu totul singular. CAMIL PETRESCU N. 95.

SINGULÁR A adj. 1. Care se refera care priveshte pe unul singur. ◊ Numar singular (shi s.n.) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze de obiecte etc.; (log.) judecatzi singulare = judecatzi in care predicatul se enuntza despre un nume individual. 2. Neobishnuit extraordinar; unic bizar. ♦ Rar excelent unic. // s.n. Categorie filozofica desemnand ceea ce apartzine unui obiect sau proces deosebindul de celelalte; individual. [< lat. singularis].

SINGULÁR A I. adj. s. n. (categorie gramaticala) care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze de lucruri etc. II. adj. 1. care se refera care priveshte pe unul singur. ♦ (log.) judecatzi ~e = judecatzi in care predicatul se enuntza despre un nume individual. 2. deosebit aparte neobishnuit extraordinar; unic. III. s. n. (fil.) categorie care desemneaza ceea ce apartzine unui obiect sau proces; individual (2). (< lat. singularis fr. singulier)

SINGULÁR¹ n. mai ales art. filoz. Categorie care reflecta un singur exemplar dintro clasa de lucruri. /<lat. singularis fr. singulier

SINGULÁR² ~a (~i ~e) 1) (despre trasaturi particularitatzi) Care tzine de un singur exemplar dintro clasa de elemente. ◊ Numar ~ categorie gramaticala care indica o singura persoana sau un singur lucru. 2) (despre fiintze sau despre lucruri) Care are anumite trasaturi distinctive specifice individuale; unic in felul sau. /<lat. singularis fr. singulier

singular a. 1. Jur. individual: legate singulare; 2. bizar extraordinar: e un fapt singular. ║ n. Gram. numar ce exprima o singura fiintza sau un singur lucru.

*singulár a adj. (lat. singularis d. singulus singur). Individual care se raporta la unu singur: lupta singulara (om cu om). Care nu seamana cu altziĭ neobishnuit extraordinar: aventura singulara. Bizar ciudat extravagant original: om singular. Rar distins: virtute frumusetza singulara. Gram. Care dezigna o singura fiintza orĭ un singur lucru: numaru singular forma singulara (V. plural). S. n. pl. e. Numaru singular: singularu de la oameni e om. Adv. In mod singular.

singulariu ~ie s vz singular

+singular² s. n. (forme) pl. singulare

singulár adj. m. pl. singulári; f. singulára pl. singuláre

singulár adj. m. pl. singulári; f. sg. singulára pl. singuláre

SINGULÁR adj. s. 1. adj. v. individual. 2. adj. s. (GRAM.) (inv.) singuratic singurit. (Numarul ~.) 3. adj. v. aparte. 4. adj. v. neobishnuit.

SINGULAR adj. s. 1. adj. individual. (Un efort ~.) 2. adj. s. (GRAM.) (inv.) singuratic singurit. (Numarul ~.) 3. adj. aparte deosebit individual neobishnuit special (livr.) insolit. (Un caz ~.) 4. adj. bizar ciudat curios excentric extravagant fantasmagoric fantezist inexplicabil insolit nastrushnic neobishnuit original paradoxal straniu (livr.) abracadabrant (rar) strain (pop.) pidosnic pocit poznash (Mold.) deshantzat (Transilv. Ban. shi Olt.) shod (inv.) ciudos (grecism inv.) paraxin (fam.) sanchiu (fam. fig.) fistichiu intors sucit trasnit. (Ce chestie ~!)

Singular ≠ plural

SINGULÁR A adj. (< lat. singularis): in sintagma numar singular (v.).

SINGULÁR s. n. (< lat. singularis cf. fr. singulier): unul din cele doua aspecte (valori) ale categoriei gramaticale flexionare de numar care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze de obiecte sau de fenomene. El include toate variantele substantivelor admise de unul din contexteletip: un om (un bec) o casa om (bec) casa etc. ◊ ~ colectív: s. cu semnificatzie colectiva folosit la numele de popoare in limbajul poetic. El corespunde figurii de stil denumita sinecdoca shi se refera la folosirea s. in locul pluralului k in exemplul „K steagul turcului senchina” (G. Coshbuc). Il gasim shi in proza: „Pre Lenski iar nui bine sal puie crai k frantzuzul este departe...” (I. Neculce).