unic¹ ~a a [At: AR (1829) 152/14 / A shi: unic / Pl: ~ici ~ice / E: lat unicus fr unique] 1 (Indica numarul) Care este unul singur care nu este insotzit de altzii sau de altele de acelashi fel Si: singur. 2 (Is) Sens ~ Sistem de circulatzie a vehiculelor intro singura directzie pe o artera shi care permite folosirea intregii latzimi a partzii carosabile. 3 Care nu poate fi asemanat cu altul. 4 Care nu poate fi comparat cu nimic (datorita insushirilor sale exceptzionale) Si: exceptzional (6) incomparabil.

unic² ~a [At: PANN P. V. III 80/5 / E: un[ul] + ic] 1 nc (Inv) Unu (1). 2 nc (Inv) Precedat de „cate” formeaza numeralul distributiv corespunzator unu (92). 3 nc (Inv) Unu (46). 4 pnh Unu (113).

ÚNIC¹ A unici e adj. 1. Unul singur numai unul; singur. Motane... unice amic shi ornic. EMINESCU O. I 48. Aceasta fortareatza fireasca era pentru eroul nostru cel mai nimerit shi putem zice unicul punct de ashteptare. HASDEU I. V. 131. Domnitza Manda unica sa fiica... era singura mingiiere. NEGRUZZI S. I 105. ◊ Sens unic v. sens (3). 2. Care nu poate fi asemanat cu altul care nu are precedent; fara seaman exceptzional incomparabil. [Moscova este] unica in lume prin frumusetze shi bogatzie. STANCU U.R.S.S. 12. K shi in cazul lui Eminescu Creanga e unic in sine insa divers in cetitori. SADOVEANU E. 97. Accentuat shi: uníc.

ÚNIC A adj. 1. Singur intrun singur exemplar; numai unul. 2. Exceptzional fara seaman incomparabil. [Cf. lat. unicus fr. unique].

ÚNIC A adj. 1. singur intrun exemplar; numai unul. 2. exceptzional fara seaman incomparabil. (< fr. unique lat. unicus)

ÚNIC ~k (~ci ~ce) 1) Care este numai unul; singur de felul sau. ~cul exemplar. 2) Care se impune prin calitatzi neobishnuite; caracterizat prin originalitate deosebita; exceptzional. Soarta ~k. 3) Care este acelashi pentru mai multe situatzii. Principiu ~. Solutzie ~k. 4) Care formeaza o unitate indisolubila. Mishcare ~k. Front ~. /<lat. unicus fr. unique

unic a. 1. singur: fiu unic; 2. fig. incomparabil: om unic lucru unic.

*únic a adj. (lat. únicus). Singur: fiŭ unic exemplar unic. Incomparabil fara seaman: un talent unic. Fals uníc (dupa fr.).

únic adj. m. pl. únici; f. única pl. únice

únic adj. m. pl. únici; f. sg. única pl. únice

unic

unic.

ÚNIC adj. 1. v. singur. 2. v. solitar. 3. incomparabil inconfundabil inegalabil inimitabil neasemanat neasemuit necomparabil neegalabil neintrecut (rar) neajuns (inv.) neurmat. (O voce ~; insushiri ~e.) 4. v. extraordinar.

UNIC adj. 1. singur (inv.) singuratic. (~ la parintzi; a mai ramas un ~ exemplar.) 2. (BOT.) singur solitar. (Flori ~; frunze ~.) 3. incomparabil inegalabil neasemanat neasemuit necomparabil neegalabil neintrecut (rar) neajuns (inv.) neurmat. (O voce ~; insushiri ~.) 4. colosal enorm exceptzional extraordinar fabulos fantastic fenomenal formidabil gigantic grozav imens infinit neauzit nebun negrait neinchipuit nemaiauzit nemaicunoscut nemaiintilnit nemaipomenit nemaivazut nesfirshit nespus teribil uimitor uluitor uriash (livr.) mirabil (inv.) manin necrezut (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.)

Unic ≠ general multiplu

ÚNIC A adj. (cf. fr. unique lat. unicus): in sintagmele dependentza unica determinare unica predicatzie unica shi subordonare unica (v.).