SINGULÁR A adj. 1. Care se refera care priveshte pe unul singur. ◊ Numar singular (shi s.n.) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintro categorie de fiintze de obiecte etc.; (log.) judecatzi singulare = judecatzi in care predicatul se enuntza despre un nume individual. 2. Neobishnuit extraordinar; unic bizar. ♦ Rar excelent unic. // s.n. Categorie filozofica desemnand ceea ce apartzine unui obiect sau proces deosebindul de celelalte; individual. [< lat. singularis].