propriu ~ie [At: DOSOFTEI V. S. ianuarie 16^v/3 / V: (ivp) ~piu (ivr) ~ium / Pl: ~i / E: lat proprius a um fr propre it proprio] 1 a (Construit cu aps) Care apartzine in mod exclusiv cuiva Si: personal. 2 a (Is) Nume (sau substantiv) ~ Nume dat unui lucru sau unei fiintze spre a le deosebi de alte lucruri sau fiintze din aceeashi categorie shi care se scrie cu majuscula. 3 a (Rar; ias) Persoana considerata k purtatoare a unui nume propriu (2). 45 a smf (Care constituie o) particularitate a cuiva sau a ceva Si: caracteristic (46) specific. 6 a Care este bun pentru... Si: adecvat indicat potrivit. 7 a (D. cuvinte imbinari de cuvinte limbaj etc.) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. 89 (Iljv) ~zis (Care este sau trebuie considerat) in sensul strict al cuvantului. 10 (Ilav) ~zis La drept vorbind. 11 (Ilav) La ~ In mod real. 12 (Ial) Concret (1). 13 (Ial) Obiectiv. 14 a (D. sensuri) De baza. 15 a (Inv) Real. 16 a (Is) Amor ~ Sentiment al propriei demnitatzi.

PRÓPRIU IE proprii adj. 1. (Adesea in legatura cu adj. pos. «meu» «tau» sau «lui» «ei» etc.) Care apartzine in mod exclusiv cuiva care este numai al lui sau al fiecaruia in parte; personal. Fata se supara mai rau simtzinduse lovita cu propriile ei arme. REBREANU R. 86. Deun ceas o privea cum se joaca zglobie vesela ametzita k de un vin tare de propria ei tineretza shi sanatate. VLAHUTZA O. A. III 36. SHi cind propria ta viatza singur no shtii pe de rost O sashi bata altzii capul so patrunza cum a fost? EMINESCU O. I 134. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiintze spre a le deosebi de celelalte lucruri sau fiintze din aceeashi categorie. Numele de persoane de tzari shi de orashe sint nume proprii. ▭ Amor propriu v. amor. Pe cont propriu v. cont. 2. (Construit cu dativul) Care constituie o particularitate a cuiva sau a ceva; caracteristic specific. SHiretenia... este proprie tuturor fiintzelor vietzuitoare. BOLINTINEANU O. 299. 3. Care este bun pentru... potrivit pentru...; indicat. Lemn propriu pentru constructzii. 4. (Despre cuvinte sau termeni) Care reda exact ideea care trebuie exprimata. Manuscrisele marilor scriitori ne arata efortul depus de aceshtia in elaborarea stilului in care shiau redactat operele munca lor uriasha pentru a gasi termenul propriu care sa expuna cit mai precis shi mai expresiv ideea. L. ROM. 1953 nr. 4 55. ◊ Expr. Propriuzis = la drept vorbind de fapt in realitate. In secolul al XIXlea putem spune k sa constituit propriuzis limba romina literara in forma care o cunoashtem azi. L. ROM. 1953 nr. 4 51. Propriuzis nu locuia decit intro camera carei slujea shi de birou shi de dormitor. CAMIL PETRESCU U. N. 25. ♦ (Despre sensul unui cuvint spre deosebire de figurat) De baza prim.

PRÓPRIU IE adj. 1. Care apartzine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitatzi conshtiintza valorii proprii. 2. Caracteristic particular. 3. Indicat bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriuzis = de fapt la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim de baza natural. [Pron. priu. / < lat. proprius cf. fr. propre].

PRÓPRIU IE adj. 1. care apartzine in mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic particular. 3. care este bun indicat pentru... 4. (despre cuvinte stil etc.) care reda exact notziunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim de baza. (< lat. proprius fr. propre)

PRÓPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartzine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiintze sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiintze sau lucruri. 2) Care intruneshte trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntzare ~e. 3) Care este in concordantza deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initzial de baza. ~zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius fr. propre

propriu a. 1. ce apartzine excluziv cuiva: e propriul sau fiu; 2. care poate servi la: teren propriu la zidit; nume propriu personal sau individual in opozitziune cu nume comun; sens propriu literal sau real in opozitziune cu figurat.

*própriŭ ie adj. (lat. proprius). Al fiecaruĭa in parte personal: fiecare fiintza are caracterele sale propriĭ. Care e chear al persoaneĭ: a scrie cu propria sa mina. Fara nicĭ o schimbare exact: propriile luĭ vorbe. Convenabil potrivit bun: lemn propriŭ la constructziunĭ om propriŭ adacerilor. Nume propriŭ personal (individual) in opoz. cu comun. Intzeles propriŭ primitiv shi natural in opoz. cu figurat. Cuvint propriŭ expresiune proprie care reda exact ideĭa. Astr. Mishcare proprie mishcare reala a unuĭ astru in opoz. cu aparentza. Adv. In mod propriŭ: propriŭ vorbind China propriŭ zisa. Multzĭ ignorantzĭ zic propiŭ precum din contra zic proprice ild. propice.

propiu ~ie a vz propriu

proprium a vz propriu

própriu [priu pron. priu] (propriu) adj. m. art. própriul pl. próprii art. própriii (priii); f. próprie (prie) art. própria (pria) g.d. art. própriei pl. próprii art. própriile (prii)

própriu adj. m. [priu pron. priu] art. própriul pl. próprii art. própriii (sil. priii); f. sg. próprie (sil. prie) art. própria (sil. pria) g.d. art. própriei pl. próprii art. própriile (sil. prii)

propriu

propriu prie prii priii m. pl. a.

PRÓPRIU adj. 1. v. particular. 2. v. personal. 3. individual particular personal (rar) subiectiv. (O viziune o creatzie ~.) 4. v. caracteristic. 5. adecvat bun indicat nimerit potrivit. (Un teren ~ pentru inflorirea artelor.)

PROPRIU adj. 1. individual particular personal (livr.) privat. (Probleme ~; proprietate ~.) 2. individual particular personal (inv.) obrazalnic particularistic particularnic partnic personalicesc personalnic. (Insushiri ~.) 3. individual particular personal (rar) subiectiv. (O viziune o creatzie ~.) 4. caracteristic definitoriu distinct distinctiv dominant particular specific tipic (inv.) insushit. (Nota trasatura ~.) 5. adecvat bun indicat nimerit potrivit. (Un teren ~ pentru arte.)

Propriu ≠ comun figurat impropriu necaracteristic

própriu (próprie) adj. Personal specific. Fr. propre. Der. impropriu adj. din fr. impropre; proprietar (var. vulg. propietar) s. m. din fr. propriétaire; prop(r)ietareasa s. f. (stapina); prop(r)ietate s. f. din fr. propriéte; improprietate s. f. din fr. impropriéte; improp(r)ietari vb. (a se face proprietar; a da tzaranilor proprietatzi agricole). Toate var. fara r sint vulgare.

PRÓPRIU IE adj. (< lat. proprius cf. fr. propre): in sintagmele derivare proprie forma proprie nume propriu sens propriu stil propriu shi substantiv propriu (v.).

FABER EST SUAE QUISQUE FORTUNAE (lat.) fiecare este creatorul propriului sau destin Salustiu „Historia rerum in republica Romana gestarum” 1 1 2.

NEMO IUDEX IN CAUSA SUA (lat.) nimeni nu este judecator in propriul sau proces Adagiu din dreptul roman. Nu potzi fi impartzial in judecarea propriei cauze.

a cunoashte k pe propriul buzunar expr. v. a cunoashte can palma.

a fierbe in suc propriu expr. a fi macinat de griji shi incertitudini.

a sta in banca lui / proprie expr. 1. ashi vedea de treaba a nu se amesteca in treburile altuia. 2. a se multzumi cu putzin a nu emite pretentzii nejustificate.