organic ~a [At: BUDAIDELEANU LEX. / Pl: ~ici ~ice / E: lat organicus fr organique] 14 a Care tzine de (structura sau) de functziile (unui organ² (1) sau) ale unui organism Si: (inv) organicesc (14). 56 a Privitor (la organe² (1) sau) la organisme. 7 a (Ilav) In mod ~ Inseparabil. 8 a (Ial) Integral. 910 a av (Ial) Fundamental. 11 a Indisolubil. 12 a Esentzial. 13 av Launtric. 14 a Intrinsec. 15 a (D. substantze materii organisme etc.; ioc anorganic) Care este alcatuit din carbon hidrogen uneori shi din alte elemente (oxigen azot etc.). 16 a (Is) Chimie ~ Ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile shi derivatzii acestora.

ORGÁNIC A organici e adj. 1. Care tzine de structura de esentza unui organism sau a unui organ; care se refera la organism. Viatza organica. Boala organica. ◊ Fig. Motzii ishi iubesc muntzii cu o dragoste organica. BOGZA TZ. 21. 2. (Despre substantze) Care este alcatuit din carbon hidrogen uneori shi alte elemente (oxigen azot sulf halogeni). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile shi derivatzii acestora.

ORGÁNIC A adj. 1. Care tzine de structura de esentza de functziile unui organ sau ale unui organism. ♦ Unitar inseparabil. ♦ (Fig.) Care se refera la constitutzia la structura unei lucrari a unui tratat etc. 2. Care intra in compozitzia chimica a organismului vietzuitoarelor. ♦ Chimie organica = parte a chimiei care studiaza compushii carbonului cu hidrogenul shi derivatzii acestora. [Cf. fr. organique lat. organicus].

ORGÁNIC A adj. 1. care tzine de structura esentza functziile unui organ(ism); referitor la organe shi organisme. ◊ unitar inseparabil. ◊ (fig.) care se refera la structura unei lucrari a unui tratat. 2. care intra in compozitzia chimica a organismului vietzuitoarelor. ♦ chimie ~a = parte a chimiei care studiaza compushii carbonului cu hidrogenul shi derivatzii acestora. (< fr. organique lat. organicus)

ORGÁNIC ~k (~ci ~ce) 1) Care tzine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~k. 2) Care tzine de organizarea interna a unor ansambluri; care prezinta un intreg; unitar. Lege ~k. Unitate ~k. 3) Care rezulta din structura interna a unui lucru; esentzial; intrinsec. 4) (despre relatzii legaturi) Care este asemanator relatziilor interne dintre partzile componente ale unui organism; care este analog legaturii dintre partzile unui organism; indisolubil. Legatura ~k. 5) (despre substantze materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale shi animale. ◊ Chimie ~k compartiment al chimiei care studiaza hidrocarburile shi derivatele lor. /<lat. organicus fr. organique

organic a. 1. prevazut cu organe: vegetalele shi animalele sunt fiintze organice; 2. care ataca organele: boala organica; 3. privitor la organizatziune: Regulamentul organic legi organice; 4. Gram. normal: organicul fapt pentru analogicul facut; 5. extras din fiintzele organice: substantze organice; chimie organica cea care se ocupa cu substantzele organice.

*orgánic a adj. (vgr. organikós). Relativ la organe saŭ la corpurile organizate: vĭatza organica nutritziunea e o functziune organica. Care ataca organele vĭetziĭ: diabetu e o boala organica. Provenit din corpurĭ organizate (animale saŭ plante): carbunele de pamint e o materie organica. Relativ la organizatziunea uneĭ tzarĭ uneĭ societatzĭ: regulament organic lege organica. Care dateaza din timpu cind s’a organizat o limba: toate vorbele de conjugarea a doŭa shi a treĭa is organice in limba romaneasca. Chimia organica chimia carbuneluĭ shi a derivatelor luĭ. S. f. La ceĭ vechĭ acea parte a muziciĭ care se cinta din instrumente. Adv. In mod organic.

Regulament organic n. legile pentru reorganizarea Principatelor in timpul ocupatziunii ruseshti (1828 1834) in care se mentzinea claca sherbia shi privilegiile; cel pentru tzara romaneasca a fost pus in aplicatziune la 1 Iunie 1831 iar cel pentru Moldova la 1 Ianuarie 1832. Regulamentul organic a fost carta noastra constitutzionala dela 18311857 cand fu inlocuit cu Conventziunea dela Paris.

orgánic adj. m. pl. orgánici; f. orgánica pl. orgánice

orgánic adj. m. pl. orgánici; f. sg. orgánica pl. orgánice

ORGÁNIC adj. 1. v. inseparabil. 2. v. esentzial.

ORGANIC adj. 1. indisolubil inseparabil nedespartzit neseparabil unitar. (Un tot ~.) 2. adinc capital considerabil crucial decisiv esentzial fundamental hotaritor important insemnat primordial profund radical serios structural substantzial vital (livr.) cardinal major nodal (rar) temeinic. (Prefaceri ~.)

Organic ≠ anorganic neorganic

REGULAMENTE ORGANICE regulamente (legiuri) privitoare la organizarea shi conducerea TZarii Romaneshti shi a Moldovei sub ocupatzia rusa (18281834) prevazute prin Conventzia de la Adrianopol (1829). Intocmite de doua comisii formate din cate patru boieri moldoveni shi patru munteni sub preshedentzia consulului general rus M.L. Minciaki. Au fost puse in aplicare in 1/13 iul. 1831 in TZara Romaneasca shi in 1/13 ian. 1832 in Moldova sub supravegherea generalului rus Pavel Kiseleff. R.O. au mentzinut shi au intarit privilegiile boierimii precum shi obligatziile clacashilor. Ele au constituit o aspra legislatzie agrara. R.O. au ingradit puterea domneasca au introdus principiul separarii puterilor in stat au instituit adunarile obshteshti (embrion al regimului parlamentar) au reorganizat vechile servicii publice shi au creat altele noi. R.O. au favorizat imbunatatzirea organizarii administrative dezvoltarea capitalismului shi prin dispozitziile aproape identice au pregatit unirea celor doua tzari romane. Au fost abrogate in 1858 in urma Conventziei de la Paris.