indisolubil ~a a av [At: IBRAILEANU A. 174 / Pl: ~i ~e / E: fr indissoluble lat indisolubilis] 14 (Intrun mod) care nu se poate (desface sau) dezbina.

INDISOLÚBIL A indisolubili e adj. (Mai ales despre legaturile care unesc lucrurile fenomenele) Care este atit de strins de solid de trainic incit nu poate fi rupt desfacut sau destramat; care este de nezdruncinat. Sfaturile populare inlesnesc pe linie de stat legatura dintre avangarda oamenilor muncii shi masele largi ale celor ce muncesc contribuind la intarirea unitatzii indisolubile dintre partid guvern shi popor. LUPTA DE CLASA 1953 nr. 11 6. ◊ (Adverbial) Teoria shi practica sint legate indisolubil una de alta. LUPTA DE CLASA 1950 nr. 1 71.

INDISOLÚBIL A adj. 1. Care nu poate fi desfacut rupt destramat; de nezdruncinat. 2. (Fig.) Care nu se poate dizolva. [Cf. fr. indissoluble].

INDISOLÚBIL A adj. (shi adv.) care nu poate fi desfacut rupt destramat; de nezdruncinat. (< fr. indissoluble lat. indissolubilis)

INDISOLÚBIL ~a (~i ~e) Care nu poate fi distrus destramat; de nezdruncinat. Legatura ~a. /<fr. indissoluble lat. indissolubilis

indisolubil a. 1. ce nu poate fi disolvat: metalele sunt indisolubile in apa; 2. fig. ce nu poate fi desfacut: casatorie indisolubila.

*indisolúbil a adv. (lat. indissolúbilis). Care nu e disolubil: metal indisolubil (maĭ des: insolubil). Fig. Care nu se poate desface orĭ rupe etern perpetuŭ: amicitzie indisolubila. Adv. In mod indisolubil.

indisolúbil adj. m. pl. indisolúbili; f. indisolúbila pl. indisolúbile

indisolúbil adj. m. solubil

INDISOLÚBIL adj. 1. v. indestructibil. 2. v. inseparabil.

INDISOLUBIL adj. 1. indestructibil. (Legatura ~.) 2. inseparabil nedespartzit neseparabil organic unitar. (Un tot ~.)

Indisolubil ≠ separabil