MIRÓS (1 2) mirosuri (3) miroase s. n. 1. Simtz prin care organismul percepe proprietatzile unor substantze venind in contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe shi deosebi aceste emanatzii; olfactzie. ♦ Fig. Perspicacitate intuitzie fler. 2. Emanatzie placuta sau neplacuta care o degaja unele corpuri; proprietate a unor substantze de a produce asemenea emanatzii; senzatzie olfactiva care o produce aceasta emanatzie. 3. (Mai ales la pl.) Condiment mirodenie. [Acc. shi: míros] Din mirosi (derivat regresiv).

miros sn [At: PARACLIS (1639) 253 / V. (reg) aminos am~ minos mirus / A shi: (reg) miros / Pl: ~uri (pop) ~oase / E: pvb mirosi] 1 Unul din cele cinci simtzuri cu care sunt inzestratzi oamenii shi animalele prin care organismul primeshte informatzii despre mediul inconjurator prin intermediul substantzelor care emit vapori. 2 Capacitate de a percepe shi deosebi emanatziile substantzelor care emit vapori Si: (liv) olfactzie. 3 (Fig) Perspicacitate. 4 Emanatzie placuta sau neplacuta a unui corp Si: aroma duhoare miasma mireasma parfum putoare. 5 Senzatzie care o produce mirosul (4) asupra simtzului olfactiv. 6 Proprietate a unor substantze de a fi percepute cu mirosul (1). 7 (Inv; mpl) Mirodenie (1). 8 (Reg) Parfum pentru stropirea hainelor a corpului. 9 Mireasma (2). 10 (Pop; lpl if miroase) Condimente folosite la prepararea carnatzilor. 11 (ivr; fig csnp) Renume.

MIRÓS (1 2) mirosuri (3) miroase s. n. 1. Unul dintre cele cinci simtzuri cu care sunt inzestratzi oamenii shi unele animale prin care organismul primeshte informatzii asupra proprietatzilor chimice ale unor substantze care emana vapori; capacitate de a percepe shi deosebi aceste emanatzii; olfactzie. ♦ Fig. Perspicacitate intuitzie sagacitate. 2. Emanatzie placuta sau neplacuta care o exala unele corpuri; proprietate a unor substantze de a produce asemenea emanatzii; senzatzie care o produce aceasta emanatzie asupra simtzului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment mirodenie. [Acc. shi: míros] Din mirosi (derivat regresiv).

MIRÓS mirosuri s. n. 1. Emanatzie placuta (v. aroma parfum mireasma) sau neplacuta (v. duhoare miasma) care o exala unele corpuri; senzatzie (placuta sau neplacuta) care o produce aceasta emanatzie asupra simtzului olfactiv. Un miros placut de cimp shi de padure uda il izbi in fatza. VLAHUTZA O. A. III 72. In atmosfera grea de mirosul substantzelor inchise in fiole faclia arunca o lumina turbure. EMINESCU N. 52. In toata imprejmuirea un miros greu de oaie de ceapa shi de rachiu. ODOBESCU S. III 18. 2. Unul din cele cinci simtzuri cu care sint inzestratzi oamenii shi unele animale shi care permite perceperea senzatziilor olfactive; capacitate de percepere shi deosebire a mirosurilor (1). De avetzi voi amindoi Miros bun nas de copoi Luatzi seama pinditzi bine; Iata lupul lupul vine! ALECSANDRI R. I 354. Mirosul duce pre cine... Pe urme neinsemnate a pasarilor shtiute. CONACHI P. 269. 3. (La pl. in forma miroase) Condimente folosite la prepararea cirnatzilor. Accentuat shi: (regional) míros. Pl. shi: miroase (SADOVEANU D. P. 152 EMINESCU O. I 97 RUSSO O. 120).

MIRÓS ~uri n. 1) Simtz prin care organismul percepe shi deosebeshte diferite emanatzii raspandite in aer de unele substantze sau corpuri. 2) Emanatzie placuta sau neplacuta raspandita in mediul inconjurator de unele substantze shi corpuri. ~ de trandafir. /v. a mirosi

miros n. 1. simtzirea ce produce asupra nasului emanatziunile corpurilor; 2. unul din cele cinci simtzuri ce percepe mirosurile; 3. ceeace place sau nu place nasului: mirosul florilor miros de mortaciune; 4. aroma: a pune miroase in bucate; 5. mirosul particular al cainilor dupa vanat. [Gr. bizantin MYROS].

1) míros (est) n. pl. urĭ shi mirós (vest) n. pl. urĭ shi oase (subst. verbal d. a mirosi. V. mir 2). Sensatziune placuta (parfum aroma mireazma) saŭ neplacuta (putoare duhoare) care unele emanatziunĭ o cauzeaza in nas: nervu olfactiv constata mirosu. Odorat simtzu pin care constatzĭ mirosu.

2) míros (est shi Ban.) shi mirós (sud) a í v. intr. shi tr. (mgr. myróno aor. emirosa miruĭesc; myrizo aor. emýrisa [tr. shi intr.] miros; vsl. sirb. mirosati bg. mirosvam miruĭesc sirb. mirisati a mirosi. Pers. III pl. shi sing. miroase sa miroasa atit in Munt. cit shi in Mold.: seratele literare miroase a politica [Ĭorga Drum Drept 1915 538]. Rar in est el miroase pop. mirosa. V. mir 2 mirodie). Impresionez nasu pin miros: crinu miroase placut aicĭ miroase a crin. V. tr. Constat simt mirosu: am mirosit crinu. Fig. Adulmec oblicesc simt vag presimt: mirosise k se petrec neregule. Vechĭ mirosesc. In est pop shi amíros in Vs. shi amínos (pop. añinos).

minos s vz miros

mirus sn vz miros

amirós V. miros 2.

mirós¹ (simtz) s. n.

mirós² (emanatzie olfactiva) s. n. pl. mirósuri

mirós s. n. (senzatzii) pl. mirósuri

miros pl. mirosuri

miros rosuri sb.

miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.

miroáse (condimente) s. n. pl.

MIRÓS s. (livr.) olfactzie (rar) abur abureala (inv.) miroseala mirosenie odor odorat olm. (Simtzul ~ului.)

MIRÓS s. v. fler perspicacitate.

MIROS s. (livr.) olfactzie (rar) abur abureala (inv.) miroseala mirosenie odor odorat olm. (Simtzul ~ului.)

MIROÁSE s. pl. v. aromat condiment ingredient mirodenie.

miroase s. pl. v. AROMAT. CONDIMENT. INGREDIENT. MIRODENIE.

MIROS. Subst. Miros odorat (inv.) olm (inv.); emanatzie exalare exalatzie. Miros placut parfum aroma balsam (fig.) buchet fragrantza (rar) mireasma mirozna (reg.) odor (inv.). Miros neplacut miros greu miros urit miros pestilentzial damf (fam.) disodie duhoare imputziciune (rar) miasma putoare puturoshenie. Aromatizare inmiresmare miresmare parfumare; odorizare. Parfum apa de colonie colonie odicolon (pop.) esentza odorizant; mirodenie mirodie (inv.) aromat (rar). Simtzul mirosului simtzul olfactiv olfactzie. Cacosmie. Pierderea mirosului anosmie disosmie. Osmologie. Parfumerie; drogherie. Adj. Mirositor odorific aromat aromatic aromit aromitor imbalsamat fragrant (rar) inmiresmat miresmat (rar) odorant odorifer (rar) odoriferant (inv.); imbatator ametzitor. Rau mirositor fetid imputzit puturos mefitic (livr.) miasmatic pestilentzial (fig.). Vb. A mirosi a avea miros; a exala a emana a imprashtia (a raspindi) un miros. A aromatiza a umple de aroma a aromi a imbalsama a inmiresma a miresma (rar) a parfuma a odoriza. A mirosi urit a putzi a duhni a duhori (rar). A mirosi a simtzi (a percepe) un miros a adulmeca a mushina (reg.) a mushlui (reg.); a avea nas bun. V. condimente cosmetica.

NON OLET (PECUNIA) (lat.) banii nau miros Replica care a dato imparatul Vespasian fiului sau Titus carei reprosha k infiintzase latrine cu taxa pentru a reface vistieria tzarii. Ironie la adresa celor ce obtzin cashtiguri baneshti prin mijloace nedemne sau necinstite.

Banul nare miros Imparatul roman Vespasian (69 179 e.n.) gasind vistieria goala dupa domnia lui Nero shi a urmashilor acestuia nu sa dat in laturi de la nici un mijloc pentru a stringe bani. Printre taxele care lea pus a fost shi una asupra closetelor publice (de aici shi numele de vespasiene dat acestor toalete). Intro zi fiul sau Titus (viitorul imparat) ia spus k poporul ride shi birfeshte fiindca se scot bani dintro asemenea sursa. Vespasian ia pus o moneda sub nas zicindui: „Non olet” (nu miroase) adica: „Uite banul nare miros!” Vorba a prins shi a fost intrebuintzata spre ai ironiza pe cei care folosesc fara scrupule chiar cele mai urite mijloace pentru a cishtiga bani. Cunoscutul dramaturg englez Bernard Shaw satirizind asemenea oameni shi metode shia intitulat o piesa: Banul nare miros. lar marele scriitor francez Balzac spunea k Parisului iar conveni „aceasta axioma a lui Vespasian!” In satira XIV versul 204 Iuvenal exprima critic o parere asemanatoare: Lucri bonus est odor ex re qualibet („Cashtigul de oriunde ar veni are miros placut”). IST.