MIRÓS mirosuri s. n. 1. Emanatzie placuta (v. aroma parfum mireasma) sau neplacuta (v. duhoare miasma) care o exala unele corpuri; senzatzie (placuta sau neplacuta) care o produce aceasta emanatzie asupra simtzului olfactiv. Un miros placut de cimp shi de padure uda il izbi in fatza. VLAHUTZA O. A. III 72. In atmosfera grea de mirosul substantzelor inchise in fiole faclia arunca o lumina turbure. EMINESCU N. 52. In toata imprejmuirea un miros greu de oaie de ceapa shi de rachiu. ODOBESCU S. III 18. 2. Unul din cele cinci simtzuri cu care sint inzestratzi oamenii shi unele animale shi care permite perceperea senzatziilor olfactive; capacitate de percepere shi deosebire a mirosurilor (1). De avetzi voi amindoi Miros bun nas de copoi Luatzi seama pinditzi bine; Iata lupul lupul vine! ALECSANDRI R. I 354. Mirosul duce pre cine... Pe urme neinsemnate a pasarilor shtiute. CONACHI P. 269. 3. (La pl. in forma miroase) Condimente folosite la prepararea cirnatzilor. Accentuat shi: (regional) míros. Pl. shi: miroase (SADOVEANU D. P. 152 EMINESCU O. I 97 RUSSO O. 120).