AROMÁT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate.

aromát¹ sn [At: CORESI, ap. MURNU, Gr. 7 / A și: (înv) aromat / V: -ă sf / Pl: ~e / E: vsl аромато, fr aromate] 1 (Rar) sn Mirodenie. 2 (Înv) sn Cuișoare.

AROMÁT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos, (modern și) fr. aromate.

AROMÁT¹, aromate, s. n. (Mai ales la pl.) Substanță vegetală răspînditoare de aromă, care se întrebuințează la parfumat, la gătit etc.; mirodenie. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni în care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99.

AROMÁT¹, aromate, s. n. Mirodenie. – Fr. aromate (< gr.).

AROMÁT, -Ă adj. Cu aromă. // s.n. (La pl.) Substanțe vegetale răspânditoare de aromă; mirodenii. [< it. aroma, cf. lat., gr. aroma].

AROMÁT¹ s. n. substanță care răspândește o aromă; mirodenie. (< fr. aromate, lat. aromatum)

AROMÁT² ~te n. Substanță cu miros puternic, plăcut; mirodenie. /<sl. aromatu, ngr. ároma, arómatos, fr. aromate

aromat n. substanță vegetală cu miros plăcut și pătrunzător (ca balsamul, tămâia, scorțișoara), întrebuințată ca parfum, medicament și condiment.

aromát n., pl. e (vsl. aromatŭ, d. gr. ároma, arómatos; fr. aromate). Substanța aromatică, ca smirna, tămîĭa ș. a. – Și adj.

aromát² (rar) s. n., pl. aromáte

aromát s. n., pl. aromáte

AROMÁT s. v. condiment.

AROMAT s. (mai ales la pl.) condiment, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.) miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.)