26 de definiții pentru miros
din care- explicative (11)
- morfologice (7)
- relaționale (5)
- specializate (1)
- enciclopedice (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).
miros sn [At: PARACLIS (1639), 253 / V. (reg) aminos, am~, minos, mirus / A și: (reg) miros / Pl: ~uri, (pop) ~oase / E: pvb mirosi] 1 Unul din cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și animalele, prin care organismul primește informații despre mediul înconjurător prin intermediul substanțelor care emit vapori. 2 Capacitate de a percepe și deosebi emanațiile substanțelor care emit vapori Si: (liv) olfacție. 3 (Fig) Perspicacitate. 4 Emanație plăcută sau neplăcută a unui corp Si: aromă, duhoare, miasmă, mireasmă, parfum, putoare. 5 Senzație pe care o produce mirosul (4) asupra simțului olfactiv. 6 Proprietate a unor substanțe de a fi percepute cu mirosul (1). 7 (Înv; mpl) Mirodenie (1). 8 (Reg) Parfum pentru stropirea hainelor, a corpului. 9 Mireasmă (2). 10 (Pop; lpl, îf miroase) Condimente folosite la prepararea cârnaților. 11 (îvr; fig, csnp) Renume.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MIRÓS, mirosuri, s. n. 1. Emanație plăcută (v. aromă, parfum, mireasmă) sau neplăcută (v. duhoare, miasmă) pe care o exală unele corpuri; senzație (plăcută sau neplăcută) pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. Un miros plăcut de cîmp și de pădure udă îl izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. În toată împrejmuirea, un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. 2. Unul din cele cinci simțuri cu care sînt înzestrați oamenii și unele animale și care permite perceperea senzațiilor olfactive; capacitate de percepere și deosebire a mirosurilor (1). De aveți voi amîndoi Miros bun, nas de copoi, Luați seama, pîndiți bine; Iată lupul, lupul vine! ALECSANDRI, R. I 354. Mirosul duce pre cîne... Pe urme neînsemnate a păsărilor știute. CONACHI, P. 269. 3. (La pl., în forma miroase) Condimente folosite la prepararea cîrnaților. – Accentuat și: (regional) míros. - Pl. și: miroase (SADOVEANU, D. P. 152, EMINESCU, O. I 97, RUSSO, O. 120).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MIRÓS ~uri n. 1) Simț prin care organismul percepe și deosebește diferite emanații, răspândite în aer de unele substanțe sau corpuri. 2) Emanație plăcută sau neplăcută, răspândită în mediul înconjurător de unele substanțe și corpuri. ~ de trandafir. /v. a mirosi
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
miros n. 1. simțirea ce produce asupra nasului emanațiunile corpurilor; 2. unul din cele cinci simțuri ce percepe mirosurile; 3. ceeace place sau nu place nasului: mirosul florilor, miros de mortăciune; 4. aromă: a pune miroase în bucate; 5. mirosul particular al câinilor după vânat. [Gr. bizantin MYROS].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
1) míros (est) n., pl. urĭ, și mirós (vest) n., pl. urĭ și oase (subst. verbal d. a mirosi. V. mir 2). Sensațiune plăcută (parfum, aromă, mireazmă) saŭ neplăcută (putoare, duhoare) pe care unele emanațiunĭ o cauzează în nas: nervu olfactiv constată mirosu. Odorat, simțu pin care constațĭ mirosu.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) míros (est și Ban.) și mirós (sud), a -í v. intr. și tr. (mgr. myróno, aor. emirosa, miruĭesc; myrizo, aor. emýrisa [tr. și intr.], miros; vsl. sîrb. mirosati, bg. mirosvam, miruĭesc, sîrb. mirisati, a mirosi. Pers. III pl. și sing. miroase, să miroasă atît în Munt. cît și în Mold.: seratele literare miroase a politică [Ĭorga, Drum Drept, 1915, 538]. Rar în est el miroase, pop. mirosă. V. mir 2, mirodie). Impresionez nasu pin miros: crinu miroase plăcut, aicĭ miroase a crin. V. tr. Constat, simt mirosu: am mirosit crinu. Fig. Adulmec, oblicesc, simt vag, presimt: mirosise că se petrec neregule. – Vechĭ mirosesc. În est pop și amíros, în Vs. și amínos (pop. añinos).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
minos s vz miros
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mirus sn vz miros
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
amirós, V. miros 2.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
mirós1 (simț) s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mirós2 (emanație olfactivă) s. n., pl. mirósuri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mirós s. n., (senzații) pl. mirósuri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
miros, pl. mirosuri
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
miros, -rosuri sb.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
miroáse (condimente) s. n. pl.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
MIRÓS s. (livr.) olfacție, (rar) abur, abureală, (înv.) miroseală, mirosenie, odor, odorat, olm. (Simțul ~ului.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MIRÓS s. v. fler, perspicacitate.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MIROS s. (livr.) olfacție, (rar) abur, abureală, (înv.) miroseală, mirosenie, odor, odorat, olm. (Simțul ~ului.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MIROÁSE s. pl. v. aromat, condiment, ingredient, mirodenie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
miroase s. pl. v. AROMAT. CONDIMENT. INGREDIENT. MIRODENIE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
MIROS. Subst. Miros, odorat (înv.), olm (înv.); emanație, exalare, exalație. Miros plăcut, parfum, aromă, balsam (fig.), buchet, fragranță (rar), mireasmă, miroznă (reg.), odor (înv.). Miros neplăcut, miros greu, miros urît, miros pestilențial, damf (fam.), disodie, duhoare, împuțiciune (rar), miasmă, putoare, puturoșenie. Aromatizare, înmiresmare, miresmare, parfumare; odorizare. Parfum, apă de colonie, colonie, odicolon (pop.), esență, odorizant; mirodenie, mirodie (înv.), aromat (rar). Simțul mirosului, simțul olfactiv, olfacție. Cacosmie. Pierderea mirosului, anosmie, disosmie. Osmologie. Parfumerie; drogherie. Adj. Mirositor, odorific, aromat, aromatic, aromit, aromitor, îmbălsămat, fragrant (rar), înmiresmat, miresmat (rar), odorant, odorifer (rar), odoriferant (înv.); îmbătător, amețitor. Rău mirositor, fetid, împuțit, puturos, mefitic (livr.), miasmatic, pestilențial (fig.). Vb. A mirosi, a avea miros; a exala, a emana, a împrăștia (a răspîndi) un miros. A aromatiza, a umple de aromă, a aromi, a îmbălsăma, a înmiresma, a miresma (rar), a parfuma, a odoriza. A mirosi urît, a puți, a duhni, a duhori (rar). A mirosi, a simți (a percepe) un miros, a adulmeca, a mușina (reg.), a mușlui (reg.); a avea nas bun. V. condimente, cosmetică.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
NON OLET (PECUNIA) (lat.) banii n-au miros – Replică pe care a dat-o împăratul Vespasian fiului său, Titus, care-i reproșa că înființase latrine cu taxă pentru a reface vistieria țării. Ironie la adresa celor ce obțin câștiguri bănești prin mijloace nedemne sau necinstite.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Banul n-are miros – Împăratul roman Vespasian (69 – 179 e.n.), găsind vistieria goală, după domnia lui Nero și a urmașilor acestuia, nu s-a dat în lături de la nici un mijloc pentru a strînge bani. Printre taxele pe care le-a pus, a fost și una asupra closetelor publice (de aici și numele de vespasiene dat acestor toalete). Într-o zi, fiul său Titus (viitorul împărat) i-a spus că poporul rîde și bîrfește, fiindcă se scot bani dintr-o asemenea sursă. Vespasian i-a pus o monedă sub nas, zicîndu-i: „Non olet” (nu miroase), adică: „Uite, banul n-are miros!” Vorba a prins și a fost întrebuințată spre a-i ironiza pe cei care folosesc, fără scrupule, chiar cele mai urîte mijloace pentru a cîștiga bani. Cunoscutul dramaturg englez Bernard Shaw, satirizînd asemenea oameni și metode, și-a intitulat o piesă: Banul n-are miros. lar marele scriitor francez Balzac spunea că Parisului i-ar conveni „această axiomă a lui Vespasian!” În satira XIV, versul 204, Iuvenal exprimă critic o părere asemănătoare: Lucri bonus est odor ex re qualibet („Câștigul, de oriunde ar veni, are miros plăcut”). IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N11) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
miros, mirosuri / miros, miroasesubstantiv neutru
- 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații. DEX '09 DLRLCsinonime: olfacție
- De aveți voi amîndoi Miros bun, nas de copoi, Luați seama, pîndiți bine; Iată lupul, lupul vine! ALECSANDRI, R. I 354. DLRLC
- Mirosul duce pre cîne... Pe urme neînsemnate a păsărilor știute. CONACHI, P. 269. DLRLC
- 1.1. Fler, intuiție, perspicacitate. DEX '09sinonime: fler intuiție perspicacitate
-
- 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Un miros plăcut de cîmp și de pădure udă îl izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. DLRLC
- În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. DLRLC
- În toată împrejmuirea, un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. DLRLC
-
- 3. Aromat, condiment, ingredient, mirodenie. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: aromat condiment ingredient mirodenie
etimologie:
- mirosi DEX '09 DEX '98