MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare.

mângâia [At: PSALT. 110 / P: ~gâ-ia / V: (îvr) măngăia, măn~, ~gâia, (reg; cscj) ~gâi, (înv; cscj) măngăi, ~găi, ~gui / Pzi: mângâi (A și: mângâi), (reg) ~iez / E: ml *manganeare cf gr μαγγανεύω „amăgesc”] 1 vt (Înv) A vrăji. 2 vt (Înv) A sfătui. 3 vr (Înv) A-și face curaj. 4 vr (Înv) A se îndrepta. 5-6 vt (înv) vrp A alina mâhnirea, durerea, suferința cuiva prin vorbe sau gesturi de încurajare, de consolare etc. 7 vt (Înv) A ajuta din punct de vedere material. 8-9 vtr (Îrg) A (se) liniști. 10 vt A bucura. 11 vt (C. i. ființe sau părți ale corpului lor) A atinge ușor cu palma în semn de afecțiune, de dragoste Si: a dezmierda, (reg) a adia, a nineri Vz alinta, giugiuli. 12 vt A freca ușor cu palma, cu degetele. 13 vt (Pop; îe) A ~ plosca A bea mult. 14 vt (Irn) A bate. 15 vt (Rar) A răsfăța.

MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. [Pr.: -gâ-ia] – Lat. *manganeare.

A MÂNGÂIÁ mângâi tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în semn de afecțiune; a dezmierda; a alinta. 2) A alina cu vorbe pline de afecțiune durerea, mâhnirea, suferințele etc.; a consola. 3) fig. fam. A lovi cu putere și brutalitate; a bate. 4) fig. A umple de bucurie și admirație; a fermeca; a încânta; a vrăji; a fascina. Peisajul îți mângâie privirea. /<lat. manganeare

A SE MÂNGÂIÁ mă mângâi intranz. A face schimb de mângâieri (concomitent); a se drăgosti. /<lat. manganeare

mângâià v. 1. a căuta să aline durerea; 2. a da ajutor: mângâiați pe cei săraci; 3. a răsfăța: a mângâiat copilul pe obraz. [Gr. bizantin MANGANÉVO, a fermeca; latin medieval MANGANUM = PHARMACUM (v. farmec); vechiu-rom. mângânie, vrajă («cu farmeci și cu mângânii le face acestea», Dosofteiu) = gr. bizantin MANGANÍA, farmec, vrajă; în limba modernă, sensul lui mângâia s’a idealizat: leacul și vraja (inseparabile după concepțiunea vulgară) au devenit o alinare mai mult sufletească].

măngăia v vz mângâia

măngâia v vz mângâia

mângui v vz mângâia

MÎNGÎIÁ, mîngîi, vb. I. Tranz. 1. A atinge netezind ușor cu palma în semn de dragoste (uneori și ca un gest reflex); a dezmierda, a alinta. Își mîngîia mustăcioara pe care și-o lăsase de curînd. DUMITRIU, N. 281. Bătrîna îi mîngîia capul plecat pe lada cu portocale. ARGHEZI, P. T. 117. O mîngîie – dar apoi, desfăcîndu-se de îmbrățoșerile ei, se avîntă pe șaua calului. EMINESCU, N. 13. ◊ Fig. În aerul luminos pluteau miresme de pămînt umed, de fînețe răcorite; soarele deasupra pădurii mîngîia viața cu dragoste caldă. SADOVEANU, O. I 309. Visele mi se împlineau... acele vise care îmi mîngîiaseră viața tristă de școală. BART, S. M. 11. Cu zîmbetul tău dulce tu mîngîi ochii mei. EMINESCU, O. I 213. ♦ (Ironic) A lovi, a bate. Începe a ne pofti pe fiecare la Bălan și a ne mîngîia cu sfîntul ierarh Nicolaie (= biciul). CREANGĂ, A. 4. 2. A liniști, a potoli; a împăca pe cineva. Las’, mamă, că lumea asta nu-i numai cît se vede cu ochii, zicea bădița Vasile mîngîind-o. CREANGĂ, O. A. 37. Neștiind cum s-o mîngîi, am început și eu a plînge. NEGRUZZI, S. I 52. ♦ Refl. A se împăca cu o idee, cu o stare, cu o situație; a se consola. Noi, bătrînii, căutăm să veselim ceasurile cîte ne mai rămîn de trăit, pentru ca să ne mîngîiem de cele care au trecut. ALECSANDRI, T. I 42. Am sfîrșit prin... a ne mîngîia de poznașele isprăvi a timpului. NEGRUZZI, S.I 68. ♦ A bucura, a desfăta. Un suvenir poetic... mîngîie și-nvie duioasă inima mea. ALECSANDRI, P. I 121. – Accentuat și: (prez. ind.) mîngî́i.

mî́ngîĭ, a -á v. tr. (lat. *manganeare, d. vgr. mágganon, băutură fărmăcată, magganeúo, vrăjesc, rudă cu mágos, mag, și decĭ cu amăgesc). Consolez, alin tristeța. Netezesc cu mîna în semn de ĭubire. A te mîngîĭa cu speranța, a te legăna cu speranța.

mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez. 3 să mấngâie; ger. mângâínd corectată

mângâiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. mângâi, 3 sg. și pl. mângâie, 1 pl. mângâiém; ger. mângâínd

mîngîia (ind. prez. 1 sg. mîngîi, 3 sg. și pl. mîngîie)

mângâiu, -gâi 2, -gâie 3.

MÂNGÂIÁ vb. 1. a alinta, a dezmierda, (pop. și fam.) a giugiuli, (pop.) a drăgosti, (reg.) a adia, a guguli, a mădări, a milui, a nineri, (prin Ban. și Transilv.) a băia, (înv.) a măguli. (Îl ~ cu duioșie pe obraz.) 2. v. consola. 3. v. bucura.

MÂNGÂIÁ vb. v. alina, atinge, bate, calma, domoli, îmbărbăta, îmblânzi, încuraja, îndemna, îndruma, însufleți, învăța, liniști, lovi, potoli, povățui, sfătui, stimula, susține, tempera, ușura.

MÎNGÎIA vb. 1. a alinta, a dezmierda, (pop. și fam.) a giugiuli, (pop.) a drăgosti, (reg.) a adia, a guguli, a mădări, a milui, a nineri, (prin Ban. și Transilv.) a băia, (înv.) a măguli. (Îl ~ cu duioșie pe obraz.) 2. a (se) alina, a (se) consola, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, (grecism înv.) a (se) parigorisi. (Încearcă să-l ~ pentru pierderea suferită.) 3. a bucura, a desfăta, a încînta. (Peisajul îi ~ sufletul.)

mîngîia vb. v. ALINA. ATINGE. BATE. CALMA. DOMOLI. ÎMBĂRBĂTA. ÎMBLÎNZI. ÎNCURAJA. ÎNDEMNA. ÎNDRUMA. ÎNSUFLEȚI. ÎNVĂȚA. LINIȘTI. LOVI. POTOLI. POVĂȚUI. SFĂTUI. STIMULA. SUSȚINE. TEMPERA. UȘURA.

mîngîiá (mấngâi, mângâiát), vb. – 1. A consola, a încuraja. – 2. A dezmierda, a alinta. Gr. μαγγανεύω „a folosi băuturi fermentate”, probabil prin intermediul unui lat. *manganiāre (Cihac, Principii, 146; Șeineanu, Semasiol., 13; Murnu, 34; Candrea-Dens., 1131; Diculescu, Elementele, 474; Rohlfs, EWUG 1291; REW 5297; Rosetti, II, 68), cf. calabr. manganῑare „a sparge, a toci”. Der. din sl. mąžati sę „a se consola” (Cihac, II, 197), nu e posibilă. Cuvînt de uz genral, afară de Trans. de N. (ALR, I, 235). Der. mîngîiere, s. f. (dezmierdare; consolare); mîngîietor, adj. (care mîngâie, consolează); mîngîios, adj. (consolator; delicat, afectuos); nemîngîiat, adj. (neconsolat); mîngănietură, s. f. (consolare), înv., apare în Palia de la 1581.

mângâia, mângâi v. t. a bate.