împăcat¹ sn [At: CARAGEA, L. 47/17 / Pl: ~uri / E: împăca] 1-11 Împăcare (1-11).

împăcat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 11 / Pl: ~ați, ~e / E: împăca] 1 Liniștit. 2 Care și-a restabilit raporturile de prietenie cu cineva Si: împăceluit (1), împăciuit 3 Satisfăcut. 4 (Rar) Care s-a răzbunat pe cineva. 5 Îmblânzit². 6 (D. un conflict) Aplanat. 7 Reconciliat. 8 Care s-a înțeles cu cineva într-o chestiune bănească. 9 Înduplecat². 10 Care trăiește în bună înțelegere cu cineva. 11 Familiarizat cu ceva. 12 Convins. 13 Potolit².

ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. (Despre persoane) Liniștit, potolit, mulțumit, îmbunat. M-am simțit... odihnit și împăcat. GALACTION, O. I 348. Să facem cum e mai bine... să rămîi și tu împăcat cu sufletul. ODOBESCU, S. III 45. ◊ (Despre abstracte) Îți și încredințez fata cu cuget împăcat. SBIERA, P. 190. Și în sine împăcată stăpînea eterna pace. EMINESCU, O. I 132.

împăca [At: CORESI, EV. 46/22 / Pzi: împac / E: ml *impacare] 1-2 vtrr (Udp „cu”) A restabili raporturile de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: a (se) reconcilia, a (se) împăciui, (înv) a păcelui (1). 3 vt (Rar) A satisface pe cineva Si: (înv) a păcelui (2). 4 vr (Rar) A se răzbuna pe cineva. 5 vt (Fig) A îmblânzi pe cineva. 6 vt A aplana o neînțelegere, un conflict. 7 vr A se reconcilia cu cineva. 8 vrr A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească) Si: a conveni, a se învoi. 9 vt (Îe) A ~ și capra și varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste. 10 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 11 vr A se familiariza cu ceva. 12 vr A se convinge de ceva. 13 vt A potoli pe cineva, dându-i satisfacție Si: (înv) a păcelui (3).

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊ Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț. ▭ Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.

A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare

A SE ÎMPĂCÁ mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul. ◊ ~ cu ceva a se obișnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înțelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare

împăcà v. 1. a face pace: i-am împăcat; 2. a mulțumi; cum să împace atâta lume? 3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE].

împác, a -păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V. pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc, satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V. pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m’am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi.

împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce

împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. și pl. împácă; conj. prez. 3 sg. și pl. împáce

ÎMPĂCÁT adj. 1. v. calmat. 2. mulțumit, satisfăcut, (pop.) împăciuit. (Cu inima ~.)

ÎMPĂCAT adj. 1. calmat, domolit, îmblînzit, îmbunat, liniștit, potolit. (Om ~ după o enervare.) 2. mulțumit, satisfăcut, (pop.) împăciuit. (Cu inima ~.)

Împăcat ≠ neîmpăcat, nesatisfăcut

ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. v. înțelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.

ÎMPĂCA vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. a se înțelege, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ destul de bine împreună.) 4. a mulțumi, a satisface. (I-a ~ pe toți măsura luată.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 6. a se deprinde, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

A (se) împăca ≠ a (se) supăra

împăcá (împác, împăcát), vb. – 1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. – 2. A liniști, a potoli, a calma. – 3. A mulțumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (Refl.) A face pace. – 6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. – 7. (Refl.) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine. Lat. pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), cf. alb. paḱoń, it. pagare, prov., sp., port. pagar, fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în rom. și în alb.; compunerea cu pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii rom. Cf. pace. Der. împăcăcios, adj. (care împacă); împăcătură (var. împăcătoare), s. f. (înv., împăcare); împăcăciune, s. f. (reconciliere); neîmpăcat, adj. (implacabil).

a împăca și capra, și varza expr. (pop.) a adopta o atitudine care să mulțumească în egală măsură două sau mai multe persoane cu puncte de vedere ireconciliabile.