conveni [At: LM / Pzi: convin / E: fr convenir lat convenire] 1 vi (D. un lucru rar o persoana) A fi potrivit cu starea situatzia cuiva... 2 vi A corespunde dorintzelor cuiva. 3 vi A fi pe placul cuiva. 4 vi A cadea de acord cu cineva Si: a se intzelege a se invoi. 5 vi (Pex) A face un pact. 6 vt (Rar) A hotari ceva de comun acord cu altcineva. 7 vt A accepta. 8 vr (Trs; ltm) A se aduna.

CONVENÍ convín vb. IV. Intranz. 1. (Construit cu dativul) A corespunde cu ceva cu dorintzele cuiva a fi pe placul cuiva ai placea. Locuintza aceasta imi convine. ▭ Deacuma eu vorbesc cu Drina shi daca nutzi convine spunemi pe unde umbli sa ne intilnim. PREDA I. 51. (In forma de prez. conj. convie) Azi abia vedem ce stearpa shi ce aspra cale este Cea ce poate sa convie unei inime oneste. EMINESCU O. I 141. Numi convine viatza mishelnic cishtigata. ALECSANDRI P. A. 172. 2. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. «cu») A fi sau a cadea de acord (cu cineva) a se invoi a se intzelege. Dupa ce am luat incuviintzarea colegilor mei am convenit cu Deda k intilnirea cu Eliad sa fie la Colentina in aleea cu tei. GHICA S. A. 159. ♦ (Folosit absolut) A accepta a admite. (In forma convin) Conviu bucuros shi cronica noastra e trimisa la tipografie. CARAGIALE O. II 343. Prez. ind. pers. 1 sg. shi; conviu; prez. conj. pers. 3 convina shi (mai rar) convie.

CONVENÍ vb. IV. intr. 1. A corespunde dorintzelor cuiva ai placea. 2. A se intzelege a se invoi a cadea la invoiala. ◊ tr. A accepta. [P.i. convín convíu conj. 3 vina vie. / < fr. convenir it. lat. convenire].

CONVENÍ vb. intr. 1. a corespunde dorintzelor cuiva ai placea. 2. a se intzelege a cadea de acord. ◊ a incheia o conventzie. (< fr. convenir lat. convenire)

A CONVENÍ convín 1. intranz. 1) A fi conform anumitor dorintze gusturi sau posibilitatzi. 2) A ajunge la o intzelegere; a cadea de acord; a se intzelege. 2. tranz. A recunoashte k fiind adevarat sau posibil; a admite. /<fr. convenir lat. convenire

convenì v. 1. a consimtzi a marturisi: a conveni k e asha; 2. a face o invoiala: a conveni asupra pretzului; 3. a fi convenabil a placea: aceasta casa imi convine; 4. a avea conformitate de gusturi ashi placea.

*convín a vení v. intr. (lat. convenire a se intilni; fr. convenir a conveni. V. de shi previn). Ma invoĭesc consimt: a conveni sa te ducĭ a conveni pentru suma cutare. Admit marturisesc: convin k e asha. Sint convenabil plac: aceasta casa imĭ convine. Ma potrivesc: amicitzia e ushoara cind gusturile convin.

convení (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. convín 1 pl. convením imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 sa convína; ger. convenínd

convení vb. → veni

CONVENÍ vb. 1. ai placea a prefera. (TZiar ~ sa te mutzi la noi?) 2. a se intzelege a se invoi (pop.) a se ajunge a se uni (prin Munt.) a se indogatzi (Ban.) a se toldui (inv.) a se lovi a pristani a se targui a se tocmi a veni (grecism inv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra pretzului.) 3. v. intzelege. 4. a accepta a se invoi (inv.) a pristani. (A ~ sa vina la nunta.)

CONVENI vb. 1. ai placea a prefera. (TZiar ~ sa te mutzi la noi?) 2. a se intzelege a se invoi (pop.) a se ajunge a se uni (prin Munt.) a se indogatzi (Ban.) a se toldui (inv.) a se lovi a pristani a se tirgui a se tocmi a veni (grecism inv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra pretzului.) 3. a accepta a se invoi (inv.) a pristani. (A ~ sa vina la nunta.)

convení (vín ít) vb. 1. A fi pe placul cuiva. 2. A se invoi a se intzelege. 3. A accepta a admite. 4. A incheia o conventzie. Lat. convenire fr. convenir (sec. XIX). Der. convenabil adj.; convenientza s. f. din fr. Cf. cuveni.