FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din..., a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

fi² i [At: ALECSANDRI, ap. CADE / E: i] Exclamație care redă o surpriză neplăcută.

fi¹ vi [At: COD. VOR. 83/13 / V: (pop) hi / Pzi: 1 sunt (pfm îs, prescurtat -s; înv sâmt, sămt, sân, sâm), 2 ești (P: iești), 3 este (P: ieste, prescurtat e, îi, i; înv iaste, ește), 4 suntem (A și: suntem; îrg sâmtem, sintem, simtem), 5 sunteți (A și: sunteți; îrg sănteți, sămteți, sinteți, simteți, A și: simteți, senteți), 6 sunt (pfm îs, prescurtat -s; îrg săntu, sintu, simt, sâmt) / Im: eram (P: ieram), îrg eream (P: ieream) / Ps: 1 fui (reg fusei), 2 fuși (reg fuseși), 3 fu (reg fuse), 4 furăm (înv fumu; reg fuse(ră)m), 5 furăți (înv fuset; reg fuse(ră)ți, 6 fură (înv fure, furu; reg fuse(ră) / Mp: fusesem / Cj: să fiu / Imt: 2 sg fii (negativ nu fi) / Grz: fiind / Par: fost / E: ml sum, *fui, *fire (fieri); formele sum, sunt, suntem, sunteți au fost introduse în limba literară prin Școala latinistă] 1 vp A exista A fi sau a nu fi. 2 vp (În legătură cu o negație; îe) De când sunt (sau ești etc.) De când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume Si: dintotdeauna. 3 vp (Îae) Niciodată. 4 vp (Îe) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... Fie! 5 (Îae) Să zicem că se poate Si: treacă-meargă. 6 vp A se afla într-un anumit loc, la o anumită persoană Cine-i acolo? 7 vp A-și avea originea De unde ești? 8 vp A trăi. 9 vp (D. lucruri, situații, acțiuni etc.) A dura. 10 vp (Îe) Cât e lumea și pământul Totdeauna. 11 vp (În construcții negative; îae) Niciodată. 12 vpim Urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc. Era într-o seară. E mult de atunci. 13 vp A se întâmpla Mi-a spus cum a fost. 14-16 vp (Îe) Ce-o ~,o ~! Exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. 17 (Îe) Fie! Accept să se facă așa cum susții. 18 vp (Îae) Merită! 19 vp (Îe) O ~ Se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! 20 vp (Îe) Așa a fost să fie Așa a trebuit să se întâmple, era imposibil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. 21 vp (Fam; îe) Este? Nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 22 vp A avea prețul, valoarea Si: a costa, a valora. 23 vp (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna. Ce e când ți se bate tâmpla? 24 vp (Îe) A nu ~ bine (sau a bună) A prevesti ceva rău. 25 vc Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Ea este sănătoasă. 26 vc (Îe) A ~ bine de cineva sau a-i ~ cuiva bine A se găsi într-o situație favorabilă. 27 vc (Îae) A avea parte de liniște, de mulțumire. 28 vc (Îe) A ~ cu cineva A fi de partea cuiva (într-o dispută). 29 vc (Pfm; îae) A fi prietenul (-na) logodnicul (-ca) cuiva. 30 vc (Construit cu dativul) împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv Mi-e prieten. 31 vc (Îe) Ce mi-e (sau ți-e etc.) Ce importanță are. 32 vc (Fam; îe) Ți-o (sau i-o etc.) ~ Ajunge! 33 vc (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. 34 vc (Îlv) A-i ~ cuiva drag (cineva sau ceva) A-i plăcea (cineva sau ceva). 35 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) (Urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) Îmi pasă. 36 vc (Îae) Îmi vine (greu sau ușor). 37 vc (Îae) Sunt interesat. 38 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) Mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu... ). 39 veim (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma în mod necesar (să se facă). Când a fost să plece. 40 vc (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea să... 41 veim (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A se afla pe punctul de a... Era să moară. 42 veim (Urmat de un supin) A trebui E ceva de făcut. 43 va Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive Faptele sunt cunoscute. 44 va Formează, cu viitorul I, viitorul anterior Voi fi plecat 45 va Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional N-ar mai fi plecat. 46 va Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului Să fi spus. 47 va Cu infinitivul formează perfectul infinitivului Se poate lăuda a fi învățat totul. 48 va Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect Să se fi aflând mulți în lume? 49 va Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect Te-ai fost dus. corectată

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

FI, sînt, vb. IV. Intranz. A. Verb predicativ. 1. A exista, a avea ființă. Sînt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare, Mai sînt și ochi ce plîng în noapte și-adorm cînd soarele răsare! ANGHEL, P. 20. Copilașul nostru nu mai este! CREANGĂ, P. 177. Că-i iarbă de noi, Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Expr. (În legătură cu o negație) De cînd sînt (ești etc.) = de cînd mă aflu pe lume, dintotdeauna. N-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. Tu, de cînd ești, nu te-ai îngrijit de toaletă. NEGRUZZI, S. I 64. (Cu accentul frazei pe primul element) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = treacă-meargă. Aici e cum e, dar să vedem dincolo. ▭ De foame ar fi ce-ar fi, dar n-am cu ce mă-nveli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. 2. (În legătură cu o noțiune locală, exprimată sau subînțeleasă) A se afla, a se găsi. Sînt la pat și copiii ceilalți. PAS, Z. I 215. Cine știe pe unde va fi fiind, singur și flămînd. SADOVEANU, B. 21. Cine-i acolo? – Eu. – Cine eu? – Eu, Ivan. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Despre abstracte; construit cu dativul) Gîndul îi era la fiicele sale. ISPIRESCU, L. 51. Nevoia te duce pe unde nu ți-i voia. CREANGĂ, P. 30. ♦ A-și avea obîrșia, a se trage, a deriva, a proveni. Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? ISPIRESCU, L. 298. 3. (În locuțiuni temporale) A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Om lega frăție de cruce pe cît om fi și om trăi. EMINESCU, N. 7. ◊ (Impersonal, urmat de compliniri temporale, adesea fixînd momentul unei acțiuni) Era... într-o seară de ajun de an nou. PAS, Z. I 72. Era dimineață cînd am intrat în oraș. NEGRUZZI, S. I 67. Cînd o fi de către seară, Să mi te pai ca de ceară... Cînd va fi de dimineață, Să te duci din astă viață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. (În legătură cu noțiuni de durată, exprimă ideea de scurgere a timpului) Ah! e mult de-atunci. COȘBUC, P. I 259. Puțin mai este și ai să ajungi împărat. CREANGĂ, P. 191. 4. A se îndeplini, a se întîmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost, răspunse munteanca. SADOVEANU, B. 276. Vulturul se va duce... să afle ce este pe la frații tăi. ISPIRESCU, L. 330. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. ◊ (Repetat, formează diferite construcții, care exprimă resemnarea în fața evenimentelor sau înfruntarea lor) Ridică, cu un gest de curaj, același gest de «ce-o fi, o fi», receptorul. SEBASTIAN, T. 80. Toți doctorii spuseră că împăratul să lase scaunul împărăției unuia dintre gineri, că așa o fi fost să fie. VISSARION, B. 60. Și-apoi, ce-a mai fi, a mai fi. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. Fie! = a) (exprimînd consimțirea) să se facă precum spui, accept. Vino și tu! – Fie, am să viu! b) (exprimînd concesia) admit, aprob, merită, nu e păcat. Destulă muncă avu, dar fie, că izbuti. ISPIRESCU, L. 3. 0 fi! = se poate, posibil. O fi, nu tăgăduiesc. FILIMON, la TDRG. Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întîmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în acest chip. (Familiar) Este? = nu-i așa? Da știi, mă simt eu fără carte, că cine n-are carte n-are parte... Este, d-le căpitan? – Da cum să nu fie, d-le Paraipan? D. Zamfirescu, R. 88. 5. (În legătură cu noțiuni cantitative, în special prețuri) A costa, a prețui, a valora. Cît sînt roșiile? 6. (În explicații superstițioase, în ghicitori etc.) A însemna, a fi semn că. Ce e cînd ți se bate tîmpla a dreaptă? CARAGIALE, O. I 58. ◊ Expr. A nu fi a bine (sau a bună) = a nu fi semn bun. Nu mai plînge, Săftică, nu-i a bine! CONTEMPORANUL, V_I 101. B. Cu funcțiune copulativă. 1. Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Gălăciuc este a! șaselea. SAHIA, N. 41. Secundul... căpitan cu vechime, era între două vîrste. BART, E. 118. El e flămînd și e-nsetat, Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Casa, din care nu vedem decît o bucată de perete... este a lui Marcu Florii Cucului. SLAVICI, N. I 29. Se vede lucru că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine. CREANGĂ, P. 186. (Expresie de urare) Să-ți fie de bine, verișorule! ALECSANDRI, T. I 39. Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. De noi ar fi mai bine în pădure! RETEGANUL, P. IV 8. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a ține cu cineva, a fi partenerul cuiva. Să fii cu copiii tăi, ori să fii cu mine. ISPIRESCU, L. 272. Trageți toți cîte-o carte! Domnule, ești cu mine. ALEXANDRESCU, P. 89. A fi cu ceva = a avea ceva. Dealul e cu spini acum. COȘBUC, P. I 259. Era cu o stea în frunte. ISPIRESCU, L. 306. 2. (Construit cu dativul) Împreună cu un nume predicativ exprimă o stare sau o acțiune arătată de numele predicativ respectiv. Si de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Ce mi-i (ți-i etc.)...= ce importanță are..., ce folos de... Ce mi-i vremea, cînd de veacuri Stele-mi scînteie pe lacuri. EMINESCU, O. I 123. (Familiar) Ți-o fi (i-o fi etc.) = ajunge, destul. Hai, du-te! Ți-o fi! SADOVEANU, P. M. 69. ◊ Impers. (În legătură cu starea timpului) Dar uite nu e vînt – Și-i cald. COȘBUC, P. I 230. Ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimînd un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Să spunem că mi-a fost greu; însemna să nu fi plecat la școală? DAVIDOGLU, M. 8. Lene să ne strici aparatul... nu-ți fuse. SEBASTIAN, T. 12. Se puse pe un plîns de-ți era mai mare jalea de dînsul. ISPIRESCU, L. 287. [Îi] era lehamite de mustrările socrilor. CREANGĂ, P. 89. ◊ Expr. A fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i fi pe plac, a îndrăgi, a iubi. Așa-i fusese drag în tinerețe Lipan, așa-i era drag ș-acum. SADOVEANU, B. 11. Mi-e (ți-e etc.) (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) = îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor), îmi bat capul, port grija, sînt interesat. Dacă nu ți-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat drumul [pupezei]? CREANGĂ, A. 57. (Regional) Mi-e (ți-e etc.) a mînca = simt (simți etc.) nevoia de a mînca. Numai bucatele să fie gata mai devreme, pentru că dumisale îi este a mînca. NEGRUZZI, S. I 82. Mi-e (ți-e etc.) că... (sau să nu... ) (urmat de viitor sau de prezentul cu sens de viitor) = mă tem (te temi etc.) că... (sau să nu... ). Mi-e că n-o să te ia, tovarășe. DUMITRIU, N. 263. Sînt bătrîn... și mi-e să nu poticnesc. ISPIRESCU, L. 21. Mi-i să nu mă scoți din sărite. CREANGĂ, P. 152. 4. (Impersonal, urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Cînd fu a se boteza pruncul. ISPIRESCU, M. V. 4. Și de-a fi să mor În cîmp de mohor, Să spui lui Vrîncean. ALECSANDRI, P. P. 2. Cînd este a se face vreo înmormîntare, obiceiul antic cere a se așeza poduri în calea mortului. id. ib. 140. ◊ (Urmat sau precedat de o noțiune temporală; adesea pleonastic) Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit. COȘBUC, P. I 55. Iar cînd fuse într-o zi tocmai cînd copilul împlinea cincisprezece ani... se sculă Făt-Frumos și zise... ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Rar, la forme personale) Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. 5. (De obicei impersonal; mai ales la imperfect urmat de un conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia, chipul să... Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o mai facă. CREANGĂ, P. 86. ♦ A se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult pînă să... Tocmai eram să vă întreb de unde le aveți [salatele]. CREANGĂ, P. 210. Eram șă-ți țes o haină. EMINESCU, N. 9. Mă puse întîi la buchi, dar văzînd că într-o zi era să mă înăduș... hotărî a-mi spune singur tabla [înmulțirii]. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. (Urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv) Era mai (mai) sau aproape, p-aci (p-aci), cît p-aci (sau pe ce), tocmai, (mai rar) puțin era = puțin lipsea să se întîmple (ceva). Cînd era mai să-i ajungă, să uită fata-ndărăpt. RETEGANUL, P. I 39. Strîngîndu-l tare în brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I 80. 6. (Urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. Nici că e de gîndit. ISPIRESCU, L.m 253. Oare nu-i de făcut vreo șmichirie, pănă mai este încă vreme? CREANGĂ, P. 321. C. Verb auxiliar. I. Construit cu un participiu variabil, servește la formarea conjugării pasive. Nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 303. Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute. ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (Cu repetarea pleonastică a participiului) Fost-am fost trimiși cu bine Din Suceava cătră tine. ALECSANDRI, P. A. 97. II. Construit cu un participiu invariabil formează timpuri compuse ale conjugării active. 1. Cu viitorul I se formează viitorul anterior. Vom putea sta de vorbă numai cînd voi fi terminat de scris. 2. Cu condiționalul prezent se formează perfectul optativ condițional. Zidul pieri ca și cum n-ar fi mai fost. ISPIRESCU, L. 26. Tu ești uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost. NEGRUZZI, S. I 65. 3. Cu conjunctivul prezent se formează perfectul conjunctivului. Frate Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă așa. CARAGIALE, O. I 45. 4. Cu infinitivul se formează perfectul infinitivului. Se poate lăuda a fi învățat meșteșugul în timp foarte scurt. 5. Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului se formează prezumtivul prezent și perfect. Unde s-a fi găsind acel Împărat-Roș... numai cel de pe comoară a fi știind. CREANGĂ, P. 234. Oare așa fel de tineri să se fi aflînd mulți în lume? DRĂGHICI, R. 7. III. Construit cu un participiu invariabil sau cu gerunziul, servește la alcătuirea formelor perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect. Tocmai pe cînd părerea de rău îl ajunsese și, mai și decît pînă aici, erau trecînd printr-o pădure mare și deasă. ISPIRESCU, L. 109. O căsuță singuratică pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Te-ai fost dus. NEGRUZZI, S. I 6. – Forme gramaticale: prez. ind. sînt (familiar îs, prescurtat -s), ești (pronunțat iești), este (pronunțat ieste, prescurtat e, îi, i-), sîntém (accentuat și sî́ntem), sînteți, sînt; imperfect eram (pronunțat ieram); perf. s. fui (regional fusei); conjunctiv să fiu; imperativ pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost.

A FI sunt intranz. I. (cu funcție de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea ființă; a ființa; a exista. ◊ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de față; a se găsi într-o anumită situație. Cartea este pe masă. Am fost la lucru. ◊ A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situație critică. 3) A-și avea obârșia; a se trage; a proveni. De unde ești? 4) A se afla în viață; a trăi; a viețui. El nu mai este. ◊ Cât vom fi și vom trăi până la sfârșitul vieții. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut. ◊ A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcție de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ și urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ◊ A-i fi oarecum (a-i fi nu știu cum) a nu îndrăzni; a se rușina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcție de verb semiauxiliar) Era s-o pățească. Îi era a cânta. IV. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri și timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire

fi (a) v. 1. a avea ființă, a exista, a subsista; 2. a se afla. [Lat. FIERI].

fi și (est, pop.) hi, inf. de la sînt.

fie² [At: VARLAAM, C. 46 / E: ml fiat] 1 av Bine! Vino și tul Fie! Voi veni! 2 i (Înv) Amin! 3 i Nu-i păcat! 4 i (Îvp) Măi! 5 c (În corelație cu sine însuși sau cu „ori” și „sau”, introduce o prepoziție disjunctivă, exprimând nu numai alternanța sau opoziția, ci și o nuanță de condiție) Ori... ori... 6 c (Urmat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Chiar (și) 7 c (Urmat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Măcar. 8 Element de compunere cu care se formează câteva adverbe și pronume nehotărâte, cărora le dă sensul de „ori”, și „ori-și-”, (înv) „veri-” Si: fiecare, fiecum. 9 av (Îlav) ~ în ce chip Oricum.

sunt v. 1. întrebuințat ca auxiliar pentru formarea verbelor, pasive: sunt lăudat; 2. a exista: asta nu este; 3. a aparține: cartea este a mea; 4. a fi originar: este din Brăila; 5. a se afla: Slatina este pe Olt [Vechiu-rom. sânt = lat. SUNT (a treia persoană a pluralului luată ca singular)]. V. fi.

2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este!

éste și ĭáste, pronunțat azĭ ĭéste (lat. est), pers. III sing. a indicativuluĭ prezent d. verbu a fi. Se întrebuințează numaĭ cînd e accentuat și după maĭ: Este pîne? Este. Nu maĭ este.

hi verb, V. sînt.

3) -ĭ verb. Est. Enclitică îld. îĭ (e, este): nu-ĭ nimica.

ĭáste, V. este.

ĭéste, V. ĭaste.

3) îĭ, formă estică îld. e: aicĭ îĭ bine, casa îĭ (saŭ casa-ĭ) albă. V. sînt.

î́s și -s, prescurtare din sînt cînd nu e accentuat, ca: îs aicĭ, nu-s aicĭ.

2) -s, formă enclitică îld. îs=sînt: eŭ nu-s mort, eĭ nu-s acolo.

2) sînt, fost, a fi și (est, pop.) hi v intr. (lat. sĭm, sĭmus, sĭtis, sĭnt [cl. sum, sŭmus, estis, sunt], de unde s’a făcut sîm [azĭ – sînt] sem, apoĭ sîntem, [azĭ sîntém], set [apoĭ sîntețĭ, azĭ sîntéțĭ], sînt. Ești, e și este vin din es, est. Erám din éram, erámus. Fuĭ din fui. Fusét [azĭ fusesețĭ] din fuissetis. Fiŭ, să fiŭ din fiam. Fire din fieri. Fost e o formă analogică din fuistes, ațĭ fost, orĭ fuissetis, ațĭ fi fost ș. a.). Se întrebuințează ca ajutător la formarea pasivuluĭ: a fost prins. Exist, ființez: este Dumnezeu. Îs proprietatea (cuĭva), am ca stăpîn, îs de la, țin de: carte asta e a mea, insula Șerpilor e a Romăniiĭ, acest șurub e al mașiniiĭ (maĭ des: de la mașină). Îs originar: eu îs din Galați. Mă aflu, mă găsesc, îs situat: trupa e pe deal, orașu e ’n vale. Mă fac, devin: ca să fiĭ căpitan, trebuĭe să știĭ multe. Mĭ-e a, doresc, mĭ-e poftă: mĭ-e a mînca. Mĭ-e că, mĭ-e frică că: mĭ-e că mă vede. Era să, era aproape să, se putea să: era să zic, era să cad. Aicĭ e de mine, aicĭ e loc p. mine, aicĭ trebuĭe să trăĭesc eŭ, aicĭ îmĭ place mie! – Cînd se accentuiază și după maĭ se zice sînt, éste (maĭ exact, ĭeste); cînd nu, îs, e (maĭ exact ĭe, în est iĭ): Eștĭ viteaz? Sînt! Sînt vitejĭ? Sînt! Este viteaz? Este! Maĭ este vin? Nu maĭ este! Maĭ sînt mere? Nu maĭ sînt! Neaccentuat: nu-s eŭ de vină. Cine e (cine-ĭ) acolo? Nu-s parale. Îs bolnav. Îs prea mulțĭ.- Sunt, suntem, suntețĭ, îs latinizme inexistente în limba românească.

sunt, V. sînt.

!fi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt¹ / neacc. (pop.) -s (mi-s, Ăștia-s.), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ĭe], 3 sg. este [e- pron. ĭe] / e [pron. ĭe] / (fam.) -i, i-, (reg.) îi, 1 pl. suntem, 2 pl. sunteți, imperf. 1 eram [e pron. ĭe], perf. s. 1 sg. fui, 1 pl. furăm, m.m.c.p. 1 pl. fuseserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie / (în formule fixe) fie, 1 pl. să fim, 2 pl. să fiți; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fir-ar; imper. 2 sg. afirm. fii, neg. nu fi; ger. fiind (desp. fi-ind), part. fost

fi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăștia-s), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ie], 3 sg. éste [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. súntem, 2 pl. súnteți; imperf. 1 erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráți, 3 pl. eráu [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fuséi / fui, 1 pl. fusérăm / fúrăm, m.m.c.p. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiți; ger. fiínd (fi-ind); part. fost

fi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. s-,-s, îs, 2 sg. ești [e- pron. ie-], 3 sg. este [e- pron. ie-], neacc. e [pron. ie], i-, -i, îi, 1 pl. suntém/súntem, 2 pl. suntéți/súnteți, imperf. 1 sg. și pl. erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráți, 3 pl. eráu [e- pron. ie-], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m. m. c. perf. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. fíu, 2 sg. fíi, 3 sg. și pl. fíe; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiți; ger. fiínd; part. fost

fi (ind. prez. sînt, ești, este, sîntem, sînteți, sînt; imperf. eram, erai, era, eram, erați, erau; conj. și imper. afirmativ fii, imper. negativ nu fi)

e³ vb. v. fi

erá v. fi

erái v. fi

erám v. fi

eráți v. fi

eráu v. fi

éste v. fi

ești v. fi

fíe² vb. v. fi

fii v. fi

fiu² vb. v. fi

fost v. fi

fui v. fi

fúrăm v. fi

fuséi v. fi

fusérăm v. fi

fusésem v. fi

fuséserăm v. fi

i-, -i, -i- vb. v. fi

i-e pr. + vb. (i-e frig)

i-i² (reg.) pr. + vb. (i-i frig)

îi² vb. v. fi

îs v. fi

-s v. fi

sunt v. fi

súntem v. fi

súnteți v. fi

ți-e pr. + vb. (ți-e cald)

*ți-i² (pop.) pr. + vb. (ți-i frig)

eram, erai, era, erați, erau (v. fi)

este (v. fi)

ești (v. fi)

fii (v. fi)

sînt (v. fi)

sîntem (v. fi)

sînteți (v. fi)

eram, erai 2 (imperfectul lui a fi).

este, e 3, ești 2.

fii 2 impr.

sunt, ești 2, este (scurtat: e; după vocală, enclitic : -i) 3, suntem 1 pl., sunteți 2 pl., sunt 3 pl., fusei 1 aor., fusesem 1 m.-m.-c.-p.

FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitați.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.

FI vb. 1. a exista, a trăi, a viețui, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cît ~, omul învață.) 2. a dăinui, a dura, a exista, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 3. a se afla, a exista, a se găsi, (pop.) a sta. (~ acolo mărfuri de bună calitate.) 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul ~ pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (~ printre invitați.) 6. a se afla, a se găsi, a se situa, a veni, (înv. și pop.) a cădea. (Satul ~ pe Olt.) 7. a domicilia, a locui, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. șl reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama ~ la Bacău.) 8. a avea, a exista, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 9. a constitui, a forma, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea principală a lucrării.) 10. a însemna, a semnifica. (Ce ~ cînd visezi un porumbel?) 11. a se întîmpla, a se petrece. (Cum a ~?) 12. a proveni, a se trage. (De unde ~?) 13. a trebui, a urma. (Cînd va ~ să plec.) 14. a costa, a face, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cît ~ metrul de stofă?)

A fi ≠ a lipsi

fi (sunt, fost), vb. – 1. A ființa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menține. – 8. A fi de față. – 9. A avea loc, a se ține. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. să) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, fută, h’ireș megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. ființă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la că cu gerunziul fiind. Der. fire, s. f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creație; înv., menstruație), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a crește”); fireș (var. înv. hireș), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireșie, s. f. (înv., natură); firește, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creație artificială, înv. Ființă, s. f. (făptură; esență, natural; prezență; existență), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -ință, cf. ușurință, cuviință, cerință, etc. (Pușcariu 610 și DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu și necesară). – Der. ființa, vb. (a exista, a se afla); ființesc, adj. (înv., real); neființă, s. f. (inexistență); desființa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înființa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înființător, adj. (fondator).

ÎS – formă populară de ind. prez. a verbului a fi. Eu îs...; ei / ele îs... – V. fi [DEX ’98]

SINT UT SUNT, AUT NON SINT (lat.) să fie ceea ce sunt, sau să nu fie – Răspunsul papei Clement al XIII-lea la cererea de a modifica regulamentul Ordinului iezuiților. Atribuit în mod eronat lui L. Ricci, generalul acestui ordin. Expresia hotărârii ca o instituție să nu-și dezică sarcinile fundamentale, caracteristice.