exceptzie sf [At: RIND. JUD. 7/19 / V: (inv) esc~ esceptziune ~iune extze~ exe~ (ivr) eccep~ ecceptziune ectze~ ece~ ~pciune exepsie escepsie escepsiune esep / P: excep~ / Pl: ~i / E: fr exception lat exceptio onis] 1 (Jur) Mijloc de aparare intrun litigiu tinzand la amanarea solutzionarii acestuia sau la inlaturarea pretentziilor reclamantului fara examinarea litigiului Si: (rar) incident. 2 Abatere de la o norma de la o lege etc. Si: derogare restrictzie. 3 Ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale. 4 Abatere ingaduita de lege de la aplicarea anumitor norme juridice. 5 (Ila) De ~ Exceptzional (6). 6 (Ilav) Fara ~ Fara deosebire sau omisiune. 7 (Ilav) Prin ~ In mod neobishnuit sau neprevazut. 8 (Ilp) Cu ~ia (In) afara de... 9 (Ie) A face (o) ~ A se abate de la o regula generala (in favoarea sau defavoarea cuiva). 10 (D. persoane; ie) A fi o ~ A se deosebi prin calitatzi superioare de ceilaltzi. corectata

EXCÉPTZIE exceptzii s. f. Abatere de la regula generala ceea ce nu se supune normei generale. Limbile cu regule shi exceptzii. RUSSO S. 69. Exceptzia confirma regula. ◊ Expr. Cu exceptzia = afara de. Ii placeau toate materiile cu exceptzia matematicii. Fara exceptzie = fara deosebire. Sa porneasca totzi fara exceptzie. BOLINTINEANU O. 263. A face exceptzie = a) a se deosebi a se abate de la regula generala. Nu fac exceptzie de la regula; b) a proceda altfel decit de obicei. Fac exceptzie pentru tine. Varianta: escéptzie (NEGRUZZI S. I 348) s. f.

EXCÉPTZIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); ceea ce nu este obishnuit normal. ◊ Cu exceptzia = afara de...; fara exceptzie = fara deosebire. 2. Mijloc de aparare in justitzie care tinde sa schimbe solutzionarea cazului sau sa atace forma de judecata. [Gen. iei var. esceptziune exceptziune s.f. / cf. fr. exception lat. exceptio].

EXCÉPTZIE s. f. 1. ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); o complement circumstantzial de ~ = complement care desemneaza obiectul sau faptul ce exprima o exceptzie in raport cu subiectul cu numele predicativ sau cu complementul; propozitzie de ~ = propozitzie circumstantziala care corespunde complementului circumstantzial de exceptzie; cu a = afara de...; fara ~ = fara deosebire; de ~ = exceptzional. 2. mijloc de aparare in justitzie care tinde sa schimbe solutzionarea cazului sau sa atace forma de judecata. (< fr. exception lat. exceptio)

excéptzie s. f. in constr. devenita clisheu de exceptzie Exceptzional ◊ „Minimalizat uneori ignorat dea binelea fiindui mereu preferate voci «de exceptzie» (oribila expresie!) care insa iarashi mereu uita sa confirme opinia critica poetul acesta se afla [...] in primele randuri ale poeziei romaneshti de azi.” Cont. 20 VII 79 p. 10. ◊ „Nu mi se pare astfel deloc hazardata incercarea de a apara shi unele din pietzele nobile shi unele din patrulaterele de exceptzie ale Capitalei noastre [...]” I.B. 2 VIII 79 p. 2. ◊ „Festivalul care se desfashoara la Bucureshti este o manifestare culturala de exceptzie.” R.lit. 43/95 p. 13 (cf. fr. d’exception)

EXCÉPTZIE ~i f. 1) Abatere de la normele generale. ◊ Cu ~a (cuiva sau a ceva) in afara de (cineva sau ceva); exceptand. Fara ~ fara deosebire. De ~ care constituie o exceptzie; exceptzional. 2) jur. Mijloc de aparare fara a examina cauza sau fara a o trimite spre examinare altui organ. [G.D. exceptziei; Sil. tzie] /<fr. exception lat. exceptio ~onis

eccéptzie sf vz exceptzie

ecéptzie sf vz exceptzie

ectzéptzie sf vz exceptzie

escepsie sf vz exceptzie

escepsiune sf vz exceptzie

esceptzie sf vz exceptzie

esceptziune sf vz exceptzie

eseptzie sf vz exceptzie

excepciune sf vz exceptzie

exceptziune sf vz exceptzie

exepsie sf vz exceptzie

exeptzie sf vz exceptzie

extzeptzie sf vz exceptzie

ESCÉPTZIE s. f. v. exceptzie.

ESCEPTZIÚNE s.f. v. exceptzie.

EXCEPTZIÚNE s.f. v. exceptzie.

exceptzi(un)e f. ceeace nu urmeaza regula.

*exceptziúne f. (lat. excéptio ónis. V. acceptziune). Actziunea de a excepta de a scoate din regula. Lucru exceptat: exceptziunile confirma regula. Jur. Mijloc de aparare care tinde orĭ sa amine solutziunea procesuluĭ orĭ sa critice forma. Fara exceptziune fara deosebire fara distinctziune: moartea iĭ ĭa pe totzĭ fara exceptziune. Cu micĭ exceptziunĭ cu oarecare deosebirĭ. SHi éptzie.

+exceptzie (de ~) (desp. tzie) loc. adj.

excéptzie (tzie) s. f. art. excéptzia (tzia) g.d. art. excéptziei; pl. excéptzii art. excéptziile (tzii)

excéptzie s. f. (sil. tzie) art. excéptzia (sil. tzia) g.d. art. excéptziei; pl. excéptzii art. excéptziile (sil. tzii)

exceptzie (pr. csce)

+exceptzia (cu ~) (desp. tzia) prep. + s. f.

EXCÉPTZIE s. 1. abatere. (O ~ de la regula.) 2. (JUR.) incident. (A ridica o ~.)

EXCEPTZIE s. 1. abatere. (Exista citeva ~ de la regula.) 2. (JUR.) incident. (A ridica o ~.)

EXCÉPTZIE s. f. (cf. fr. exception lat. exceptio): in sintagmele circumstantzial de exceptzie shi circumstantziala de exceptzie (v.).

NULLA REGULA SINE EXCEPTIONE (lat.) nici o regula fara exceptzie Initzial adagiu din dreptul roman. Astazi aceste cuvinte au un sens mai general: realitatea este prea bogata shi contradictorie pentru k sa poata fi supusa unor catalogari sau incadrata in formule rigide.

THERE ARE NO SECRETS EXCEPT THE SECRETS THAT KEEP THEMSELVES (engl.) nu exista secrete cu exceptzia celor care se pastreaza singure G.B. Shaw „Back to Methuselah” 908.