*exceptziúne f. (lat. excéptio ónis. V. acceptziune). Actziunea de a excepta de a scoate din regula. Lucru exceptat: exceptziunile confirma regula. Jur. Mijloc de aparare care tinde orĭ sa amine solutziunea procesuluĭ orĭ sa critice forma. Fara exceptziune fara deosebire fara distinctziune: moartea iĭ ĭa pe totzĭ fara exceptziune. Cu micĭ exceptziunĭ cu oarecare deosebirĭ. SHi éptzie.