EXCÉPTZIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); ceea ce nu este obishnuit normal. ◊ Cu exceptzia = afara de...; fara exceptzie = fara deosebire. 2. Mijloc de aparare in justitzie care tinde sa schimbe solutzionarea cazului sau sa atace forma de judecata. [Gen. iei var. esceptziune exceptziune s.f. / cf. fr. exception lat. exceptio].