EXCÉPTZIE s. f. 1. ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); o complement circumstantzial de ~ = complement care desemneaza obiectul sau faptul ce exprima o exceptzie in raport cu subiectul cu numele predicativ sau cu complementul; propozitzie de ~ = propozitzie circumstantziala care corespunde complementului circumstantzial de exceptzie; cu a = afara de...; fara ~ = fara deosebire; de ~ = exceptzional. 2. mijloc de aparare in justitzie care tinde sa schimbe solutzionarea cazului sau sa atace forma de judecata. (< fr. exception lat. exceptio)