MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare.

mângâia [At: PSALT. 110 / P: ~gâ-ia / V: (îvr) măngăia, măn~, ~gâia, (reg; cscj) ~gâi, (înv; cscj) măngăi, ~găi, ~gui / Pzi: mângâi (A și: mângâi), (reg) ~iez / E: ml *manganeare cf gr μαγγανεύω „amăgesc”] 1 vt (Înv) A vrăji. 2 vt (Înv) A sfătui. 3 vr (Înv) A-și face curaj. 4 vr (Înv) A se îndrepta. 5-6 vt (înv) vrp A alina mâhnirea, durerea, suferința cuiva prin vorbe sau gesturi de încurajare, de consolare etc. 7 vt (Înv) A ajuta din punct de vedere material. 8-9 vtr (Îrg) A (se) liniști. 10 vt A bucura. 11 vt (C. i. ființe sau părți ale corpului lor) A atinge ușor cu palma în semn de afecțiune, de dragoste Si: a dezmierda, (reg) a adia, a nineri Vz alinta, giugiuli. 12 vt A freca ușor cu palma, cu degetele. 13 vt (Pop; îe) A ~ plosca A bea mult. 14 vt (Irn) A bate. 15 vt (Rar) A răsfăța.

MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. [Pr.: -gâ-ia] – Lat. *manganeare.

A SE MÂNGÂIÁ mă mângâi intranz. A face schimb de mângâieri (concomitent); a se drăgosti. /<lat. manganeare

A MÂNGÂIÁ mângâi tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în semn de afecțiune; a dezmierda; a alinta. 2) A alina cu vorbe pline de afecțiune durerea, mâhnirea, suferințele etc.; a consola. 3) fig. fam. A lovi cu putere și brutalitate; a bate. 4) fig. A umple de bucurie și admirație; a fermeca; a încânta; a vrăji; a fascina. Peisajul îți mângâie privirea. /<lat. manganeare

mângâià v. 1. a căuta să aline durerea; 2. a da ajutor: mângâiați pe cei săraci; 3. a răsfăța: a mângâiat copilul pe obraz. [Gr. bizantin MANGANÉVO, a fermeca; latin medieval MANGANUM = PHARMACUM (v. farmec); vechiu-rom. mângânie, vrajă («cu farmeci și cu mângânii le face acestea», Dosofteiu) = gr. bizantin MANGANÍA, farmec, vrajă; în limba modernă, sensul lui mângâia s’a idealizat: leacul și vraja (inseparabile după concepțiunea vulgară) au devenit o alinare mai mult sufletească].

măngăia v vz mângâia

măngâia v vz mângâia

mângui v vz mângâia

MÎNGÎIÁ, mîngîi, vb. I. Tranz. 1. A atinge netezind ușor cu palma în semn de dragoste (uneori și ca un gest reflex); a dezmierda, a alinta. Își mîngîia mustăcioara pe care și-o lăsase de curînd. DUMITRIU, N. 281. Bătrîna îi mîngîia capul plecat pe lada cu portocale. ARGHEZI, P. T. 117. O mîngîie – dar apoi, desfăcîndu-se de îmbrățoșerile ei, se avîntă pe șaua calului. EMINESCU, N. 13. ◊ Fig. În aerul luminos pluteau miresme de pămînt umed, de fînețe răcorite; soarele deasupra pădurii mîngîia viața cu dragoste caldă. SADOVEANU, O. I 309. Visele mi se împlineau... acele vise care îmi mîngîiaseră viața tristă de școală. BART, S. M. 11. Cu zîmbetul tău dulce tu mîngîi ochii mei. EMINESCU, O. I 213. ♦ (Ironic) A lovi, a bate. Începe a ne pofti pe fiecare la Bălan și a ne mîngîia cu sfîntul ierarh Nicolaie (= biciul). CREANGĂ, A. 4. 2. A liniști, a potoli; a împăca pe cineva. Las’, mamă, că lumea asta nu-i numai cît se vede cu ochii, zicea bădița Vasile mîngîind-o. CREANGĂ, O. A. 37. Neștiind cum s-o mîngîi, am început și eu a plînge. NEGRUZZI, S. I 52. ♦ Refl. A se împăca cu o idee, cu o stare, cu o situație; a se consola. Noi, bătrînii, căutăm să veselim ceasurile cîte ne mai rămîn de trăit, pentru ca să ne mîngîiem de cele care au trecut. ALECSANDRI, T. I 42. Am sfîrșit prin... a ne mîngîia de poznașele isprăvi a timpului. NEGRUZZI, S.I 68. ♦ A bucura, a desfăta. Un suvenir poetic... mîngîie și-nvie duioasă inima mea. ALECSANDRI, P. I 121. – Accentuat și: (prez. ind.) mîngî́i.

mî́ngîĭ, a -á v. tr. (lat. *manganeare, d. vgr. mágganon, băutură fărmăcată, magganeúo, vrăjesc, rudă cu mágos, mag, și decĭ cu amăgesc). Consolez, alin tristeța. Netezesc cu mîna în semn de ĭubire. A te mîngîĭa cu speranța, a te legăna cu speranța.

mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez. 3 să mấngâie; ger. mângâínd corectată

mângâiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. mângâi, 3 sg. și pl. mângâie, 1 pl. mângâiém; ger. mângâínd

mîngîia (ind. prez. 1 sg. mîngîi, 3 sg. și pl. mîngîie)

mângâiu, -gâi 2, -gâie 3.

MÂNGÂIÁ vb. v. alina, atinge, bate, calma, domoli, îmbărbăta, îmblânzi, încuraja, îndemna, îndruma, însufleți, învăța, liniști, lovi, potoli, povățui, sfătui, stimula, susține, tempera, ușura.

MÂNGÂIÁ vb. 1. a alinta, a dezmierda, (pop. și fam.) a giugiuli, (pop.) a drăgosti, (reg.) a adia, a guguli, a mădări, a milui, a nineri, (prin Ban. și Transilv.) a băia, (înv.) a măguli. (Îl ~ cu duioșie pe obraz.) 2. v. consola. 3. v. bucura.

MÎNGÎIA vb. 1. a alinta, a dezmierda, (pop. și fam.) a giugiuli, (pop.) a drăgosti, (reg.) a adia, a guguli, a mădări, a milui, a nineri, (prin Ban. și Transilv.) a băia, (înv.) a măguli. (Îl ~ cu duioșie pe obraz.) 2. a (se) alina, a (se) consola, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, (grecism înv.) a (se) parigorisi. (Încearcă să-l ~ pentru pierderea suferită.) 3. a bucura, a desfăta, a încînta. (Peisajul îi ~ sufletul.)

mîngîia vb. v. ALINA. ATINGE. BATE. CALMA. DOMOLI. ÎMBĂRBĂTA. ÎMBLÎNZI. ÎNCURAJA. ÎNDEMNA. ÎNDRUMA. ÎNSUFLEȚI. ÎNVĂȚA. LINIȘTI. LOVI. POTOLI. POVĂȚUI. SFĂTUI. STIMULA. SUSȚINE. TEMPERA. UȘURA.

mîngîiá (mấngâi, mângâiát), vb. – 1. A consola, a încuraja. – 2. A dezmierda, a alinta. Gr. μαγγανεύω „a folosi băuturi fermentate”, probabil prin intermediul unui lat. *manganiāre (Cihac, Principii, 146; Șeineanu, Semasiol., 13; Murnu, 34; Candrea-Dens., 1131; Diculescu, Elementele, 474; Rohlfs, EWUG 1291; REW 5297; Rosetti, II, 68), cf. calabr. manganῑare „a sparge, a toci”. Der. din sl. mąžati sę „a se consola” (Cihac, II, 197), nu e posibilă. Cuvînt de uz genral, afară de Trans. de N. (ALR, I, 235). Der. mîngîiere, s. f. (dezmierdare; consolare); mîngîietor, adj. (care mîngâie, consolează); mîngîios, adj. (consolator; delicat, afectuos); nemîngîiat, adj. (neconsolat); mîngănietură, s. f. (consolare), înv., apare în Palia de la 1581.

mângâia, mângâi v. t. a bate.