ACCÉNT accente s. n. 1. Pronuntzare mai intensa pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintrun cuvant sau a unui cuvant dintrun grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntzare sau alta particularitate de pronuntzare. Accent ascutzit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief a da atentzie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntzare specific unui grai unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatzii sau prin prelungirea duratei lui. Din fr. accent lat. accentus.

accent sn [At: NEGRUZZI S. II 14 / Pl: ~e (rar) ~uri / E: fr accent lat accentus] 1 Pronuntzare mai intensa sau pe un ton mai inalt a unei vocale a unei silabe a unui cuvant sau a unui grup de cuvinte. 2 Semn grafic care marcheaza un accent (1). 3 (Pex) Pronuntzare. 4 (Fig) Ton.

ACCÉNT accente s. n. 1. Pronuntzare mai intensa pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintrun cuvant sau a unui cuvant dintrun grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntzare sau alta particularitate de pronuntzare. Accent ascutzit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief a da atentzie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntzare specific unui grai unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatzii sau prin prelungirea duratei lui. Din fr. accent lat. accentus.

ACCÉNT accente s. n. 1. Evidentziere a unei silabe intrun cuvint sau a unui cuvint intro fraza prin marirea intensitatzii vocii sau prin varierea tonului. ◊ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale spre a arata k silaba respectiva este accentuata. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atentzie speciala ai arata un interes deosebit. Industrializarea socialista pune accentul pe dezvoltarea in primul rind a industriei grele shi mai cu seama a industriei de mashini. LUPTA DE CLASA 1953 nr. 34 34 ◊ Semn grafic intrebuintzat in scrierea unor limbi pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. Accent ascutzit. Accent circumflex. 2. Fel particular de a pronuntza cuvintele intro limba sau intrun dialect. Accent moldovenesc. ◊ Covaci... deshi era ungur vorbea romineshte cu accentul de la Bucureshti. DUMITRIU N. 194. 3. Intonatzie afectiva ton mladiere a vocii. Era in glasul dadacei mele accentul care il cunoshteam de mare ingrijorare inaintea primejdiei. SADOVEANU N. F. 131. Deshi atins de accentul acestui om iam replicat cu linishte. GALACTION O. I 238. Pl. shi: (invechit) accenturi (NEGRUZZI S. I 347).

ACCÉNT accente s. n. 1. Scoaterea in relief a unei silabe a unui cuvant etc. prin marirea intensitatzii vocii sau prin intonatzie. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale pentru a arata k silaba respectiva este accentuata. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atentzie deosebita ai arata un interes deosebit. ♦ Semn grafic intrebuintzat in scrierea unor limbi pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronuntza cuvintele intro limba sau intrun dialect. 3. Intonatzie afectiva; ton. Fr. accent (lat. lit. accentus).

ACCÉNT s.n. 1. Intonatzie speciala a unei silabe dintrun cuvant pusa in evidentza prin marirea intensitatzii vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensa a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indica accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limba sau un dialect. 3. Intonatzie afectiva mladiere speciala a tonului a vocii. 4. (Fig.) Importantza. [Pl. te (rar) turi. / < lat. accentus cf. fr. accent].

ACCÉNT s. n. 1. intonatzie speciala a unei silabe dintrun cuvant prin marirea intensitatzii vocii. ◊ semn grafic care indica aceasta intonatzie. 2. (muz.) emisiune mai intensa a unui sunet a unui acord. 3. mod specific de a vorbi o limba un dialect. 4. inflexiune afectiva a vocii. 5. (fig.) importantza. ♦ a pune ŭl (pe) = a sublinia a scoate in relief. (< fr. accent lat. accentus)

ACCÉNT ~e n. 1) Pronuntzare mai intensa a unei silabe sau a unui cuvant. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe care indica locul shi felul accentuarii. 3) Mod specific de a vorbi o limba. Vorbeshte cu un ~ strain. /<fr. accent lat. accentus

accent n. 1. ridicarea sau coborirea vocii pe silaba unei vorbe: accent tonic; 2. semnul ce se pune pe o silaba: accent ascutzit grav circumflex; 3. intonatziune particulara unei tzari: accent moldovenesc; 4. inflexiunea vocii spre a exprima un sentiment sufletesc: dulcile accente ale melodiei.

*accént n. pl. e (lat. accentus d. ad la shi cantus cint cintec). Gram. Pronuntzare maĭ intensa a uneĭ silabe indiferent de inaltzimea vociĭ: accent tonic ritmic. Pronuntzare particulara: accent moldovenesc. Expresiune a vociĭ: accent plingator. Un semn care se pune pe vocale: accent ascutzit.

accént s. n. pl. accénte

accént s. n. (sil. ac) pl. accénte

ACCÉNT s. 1. v. ton. 2. intonatzie ton. (Vorbea cu un ~ plin de caldura.)

ACCENT s. 1. (inv.) ton. (Are ~ pe ultima silaba.) 2. intonatzie ton. (Vorbea cu un ~ plin de caldura.)

accént s.n. 1. Pronuntzare mai intensa sau pe un ton mai inalt a unei silabe dintrun cuvant sau a unui cuvant dintrun grup sintactic (sintagma propozitzie fraza); unitate suprasegmentala intensiva; 2. accent grafic semn diacritic folosit in scrierea unor limbi pentru a marca anumite particularitatzi de pronuntzare a vocalelor; 3. acccent metric/accent ritmic/accent prozodic pune in evidentza o anumita silaba in cadrul unei unitatzi metrice sau ritmice; 4. In limbajul curent mod de a vorbi (sau de a pronuntza) relevant pentru provenientza etnica regionala sau sociala a unui individ.

accént s.n. 1. Pronuntzare mai intensa sau pe un ton mai inalt a unei silabe dintrun cuvant sau a unui cuvant dintrun grup sintactic (sintagma propozitzie fraza); unitate suprasegmentala intensiva; 2. accent grafic semn diacritic folosit in scrierea unor limbi pentru a marca anumite particularitatzi de pronuntzare a vocalelor; 3. accent metric/accent ritmic/accent prozodic pune in evidentza o anumita silaba in cadrul unei unitatzi metrice sau ritmice; 4. In limbajul curent mod de a vorbi (sau de a pronuntza) relevant pentru provenientza etnica regionala sau sociala a unui individ.

accent (< accentus*; gr. προσῳδία prosodia „cant alaturat”) I. Termen generic pentru formele de pronuntzare caracteristice prozodiei (1) antice shi diferentziate incepand din epoca alexandrina (sec. 2 i. Hr.) prin semne grafice cu denumiri gr. shi lat. in: a. cu caracter melodic (a b c) ritmic (d e) shi de articulatzie (f g h i j): a) / = ỏξεῖα oxeia; acutus (inalt); b) = βαρεῖα bareia; gravis (grav); c) ~ = πειρσπωμένη perispomene; circumflexus (inaltgrav); d) U = βραχύς brahyus; brevis (silaba scurta); e) = μαϰρός makros; longa (silaba lunga); f) ˘ = ὑφέν hyphen; conjunctio (de legare a doua cuvinte); g) ̦ = διαστολή diastole; distinctio (de separare a doua cuvinte); h) ’ = ἀπόστροφος apostrophos; apostrophus (apostrof); i) ׀_ = δασεῖα daseia; aspiratio (cu h aspirativ inaintea unui cuvant care incepe cu o vocala); j) _׀ = ψιλή psile; siccitas sive purum (fara h aspirativ inaintea unui cuvant care incepe cu o vocala). Trecerea de la structurile cantitative proprii prozodiei antice la structurile accentice ale versificatziei in limbile vulgare precum shi in cele moderne a impus in cazul preluarii unor texte din ebr. elina shi mai tarziu din lat. mentzinerea unor semne (asemanatoare de ex. a a b c) cu rol de reliefare a unor silabe. Aceste semne alaturi de acelea ce indicau la inceput sensul ascendent sau descendent al intervalelor* muzicale au stat dupa cum se presupune la originea semnelor muzicale bizantine [v. notatzie IV]. II. Semn grafic indicand o apogiatura* lunga anterioara sau posterioara utilizat in notatzia ornamentelor* din sec. 18. III. Efectul unui sunet sau acord* cu intensitate distinctiva. 1. A. metric a. corelat in sistemul metroritmic (v. masura; arsis; thesis) avand trei specii: a. metric principal (!) a. metric secundar (+) shi a. metric subdivizionar (x); 2. a. sincopatic v. sincopa. 3. A. contratimpic v. contratimp. 4. A. motivic v. motiv. 5. A. de fraza* v. ictus (3). 6. A. patetic a. cu intensitate distincta indicat prin semne grafice (^ v›) sau prin expresii prescurtate (sf sfz = sforzato*; sfp = sforzatopiano). 7. ritmic accentul cel mai puternic al unei formule (II) ritmice repetate exact sau variat de ex. in ritmul foxtrott*. 8. A. agogic v. agogica. 9. A. melodic a. provocat de un salt melodic (x). IV. Legile versificatziei in lb. romana shi structura ritmica a melodiei determina specificul a. in folcl. romanesc. Cele trei a. tonice din lb. romane (oxitonic de pe ultima silaba; paroxitonic de pe silaba penultima; proparoxitonic de pe silaba antepenultima) evidentziaza o silaba din cuvant devenind astfel shi a. muzical. A. metric imparte versul popular in picioare metrice alcatuite din doua silabe prima accentuata a doua atona. In refrenele* neregulate a. cade shi dupa trei silabe. Nu este obligatorie concordantza a. metric cu cel tonic; acelashi cuvant poate fi accentuat diferit chiar in acelashi vers: „Padúre drága padúre” fenomen care rezulta probabil din supravietzuirea in melodie a picioarelor (1) metrice antice. In ultimul picior metric al versului cele doua accente trebuie sa coincida cu unele exceptzii (Brailoiu).

ACCÉNT s. n. (< lat. accentus cf. fr. accent): 1. evidentziere a unei silabe intrun cuvant sau a unui cuvant intro propozitzie sau intro fraza prin marirea intensitatzii vocii sau prin varierea tonului (de aici: a. in cuvant a. in propozitzie a. in fraza). A. contribuie la individualizarea cuvantului sau a unitatzii care o caracterizeaza in raport cu celelalte unitatzi de acelashi fel. El ushureaza precizarea mesajului indiferent de caracterul care il are (fix sau mobil). In limba romana are o valoare distinctiva: nu simpla succesiune a fonemelor in cuvintele omonime permite evidentzierea sensurilor deosebite care acestea le au ci a. k in s. móbila adj. mobíla shi vb. mobilắ. ◊ ~ de intensitate (dinámic silábic expiratór): a. caracterizat prin fortza (energia) mai mare cu care este rostita o silaba intrun cuvant. El este propriu fiecarui cuvant shi trebuie respectat in rostire: bolnáv caractér dushmán fenomén; áugust ínvers ópera etc. Are rol lexical deosebind cuvintele omografe: paraléle parálele vésela veséla etc.; are insa shi rol gramatical diferentziind formele gramaticale flexionare: adúna adunắ canta cantắ etc. Este caracteristic multor limbi inclusiv limbii romane. In cuvintele cu multe silabe se distinge un a. de intensitate principal mai puternic shi un a. de intensitate secundar mai slab despartzite intre ele prin silabe neaccentuate k in pérspicacitáte (a. secundar pe silaba per shi a. principal pe silaba ta). ◊ ~ sintactic: a. care evidentziaza un cuvant dintro propozitzie sau o propozitzie dintro fraza k in exemplele „Aíci lam gasit” „Trebuia sa ascúlte de sfatul dat nu sa se hazardeze in actziuni fara perspectiva”. ◊ ~ muzicál (melódic tónic): a. care presupune o pronuntzare (intonatzie) pe un ton mai inalt a unei silabe dintrun cuvant. El a existat in limba greaca veche shi in limba latina iar astazi e intalnit in limbile chineza shi japoneza. E imbinat cu a. de intensitate in limbile norvegiana suedeza sarba shi lituaniana. 2. semn grafic pus deasupra unei vocale pentru a marca o pronuntzare mai intensa pe un ton mai inalt sau o alta particularitate de pronuntzare. ◊ ascutzit (’): semn grafic folosit frecvent in limba franceza unde noteaza timbrul inchis (mai rar pe cel deschis) al vocalei e k in déprécier „a deprecia” shi événement „eveniment”. In limba romana pus deasupra unei vocale noteaza o silaba accentuata k in táre mére míne sóra zắrile zana etc. ◊ ~ circumfléx (^): semn grafic specific limbii franceze care noteaza vocalele lungi urmate de o consoana sau de o vocala disparuta ulterior k in depôt „depunere” grace „gratzie” etc. In limba romana noteaza sunetul „i” („a”) k in incet pana roman etc. ◊ ~ grav (`): semn grafic specific limbii franceze unde noteaza pronuntzarea deschisa a vocalei e sau diferentziaza unele cuvinte omonime k in exemplele aurifère „aurifer” austère „aspru” règle „regula”; où „unde” ou „sau” là „acolo” la (articol). 3. (impropriu) fel particular al unei persoane de a pronuntza cuvintele k intro limba straina k intrun dialect sau k intrun grai (se spune: cu accent strain cu accent moldovenesc cu accent oltenesc).

ACCENT 1. Pronuntzare mai intensa sau pe un ton mai inalt a unei silabe* dintrun cuvant* sau a unui cuvant dintrun grup sintactic (sintagma* propozitzie* fraza*); unitate suprasegmentala* intensiva*. • Clasificare: a) dupa unitatea in cadrul careia functzioneaza: accent al cuvantului: stráda mérgem; accent sintactic (de grup al frazei); poate fi logic (intelectual) cand reliefeaza o unitate considerata esentziala pentru intzelegerea contzinutului*: Am vazuto pe María ( = nu pe Ioana) sau afectiv* (emotzional emfatic) cand reliefeaza o stare emotzionala sau o atitudine subiectiva: Nú mai ashteptat (nemultzumire reprosh); b) dupa natura: accent de intensitate (dinamic (rar) expirator) dependent de amplitudinea sunetelor care este conditzionata de energia articularii acestora; apare in limbi k: romana franceza italiana engleza germana rusa maghiara etc. Exista mai multe grade de intensitate. Cuvintele polisilabice multe dintre ele derivate sau compuse pot avea pe langa accentul principal (forte) shi accente secundare (slabe): bùnatáte sùpermagazín trȧnsoceánic ràdioteleviziúne etc.; accent muzical (tonic) dependent de numarul de vibratzii pe secunda care caracterizeaza articularea sunetelor. Apare in limbi k: greaca veche latina clasica japoneza coreeana etc. Poate fi ascutzit grav sau circumflex dupa cum este bazat pe ridicarea pe coborarea sau respectiv pe ridicarea shi apoi coborarea tonului in interiorul silabei accentuate. Aceste doua tipuri de accent nu se exclud reciproc dar intre ele nu exista o relatzie de dependentza: locul lor nu coincide in mod necesar. Unii specialishti disting shi un accent cantitativ (temporal) dependent de durata emisiei; c) dupa pozitzie: accent fix al carui loc este conditzionat fonetic sau morfosintactic; apare in limbi k: franceza maghiara ceha polona etc.; accent liber al carui loc este variabil; apare in limbi k: romana italiana rusa engleza etc. in functzie de comportamentul in cursul flexiunii acest tip de accent poate fi stabil daca ishi mentzine locul din forma de baza in intreaga paradigma* sau mobil daca ishi schimba locul in raport cu forma de baza. in romana de ex. accentul este relativ stabil in flexiunea nominala (exista cateva exceptzii: unele substantive din fondul latin moshtenit: sóra suróri nóra nuróri shi substantivele neologice terminate in o: rádio radióuri zéro zeróuri etc.) shi mobil in flexiunea verbala (cf. canta indicativ prezent cantắ perfect simplu cantám imperfect etc.) • Cele mai frecvente tipuri de accentuare delimitate in functzie de pozitzia in cuvant a silabei accentuate sunt: accentuarea oxitona pe ultima silaba (cafeá citít) paroxitona pe penultima (mashína vazúse) proparoxitona pe antepenultima (mázare contríbuie). in cuvintele polisilabice este posibila shi accentuarea pe alte silabe (a patra sau a cincea de la sfarshitul cuvantului: prépelitza nóuasprezece). in limbile cu accent liber exista posibilitatea accentuarii diferite a aceluiashi cuvant. Formele diferentziate pot reprezenta variante libere literare (profésor profesór íntim intím súntem suntém súntetzi suntétzi) sau neliterare (únic uníc penúrie penuríe tráfic trafíc caractér carácter); unele au caracter regional (bolnáv bólnav dushmán dúshman jiláv jílav). • Accentul indeplineshte functzii diverse: culminativa de punere in evidentza a unei anumite silabe (accentul cuvantului); expresiva de reliefare a unei unitatzi semnificative (accentul sintactic); demarcativa de delimitare a cuvintelor dintrun enuntz (accentul fix); distinctiva de diferentziere semantica a cuvintelor formate din aceleashi sunete (accentul liber care poate fi relevant fonologie: canta cantắ copíi cópii lắturi latúri). 2. ~ grafic Semn diacritic* folosit in scrierea unor limbi pentru a marca anumite particularitatzi de pronuntzare a vocalelor (in franceza accentul ascutzit shi accentul grav marcheaza pronuntzarea inchisa respectiv deschisa a vocalei /e/ de ex.) inclusiv caracteristici de accentuare (in greaca accentele marcheaza aspecte ale tonului) dar shi particularitatzi independente de pronuntzare (in franceza accentul circumflex releva o caracteristica etimologica: disparitzia consoanei /s/ din etimonul latin (ane < lat. asinus) sau diferentziaza cuvinte omofone*: dû du). in romana este folosit foarte rar pentru a evita posibilele confuzii intre omografe*. 3. ~ metric / ritmic / prozodic Pune in evidentza o anumita silaba in cadrul unei unitatzi metrice sau ritmice (vezi METRU; RITM). 4. in limbajul curent mod de a vorbi (sau de a pronuntza) relevant pentru provenientza etnica regionala sau sociala a unui individ (accent moldovenesc accent american accent periferic) sau specific acestuia. Particularitatzile de pronuntzare ale unei limbi sau ale unui grai creeaza o anumita impresie acustica asupra receptorului (se vorbeshte despre accent nazal aspru cantat etc.). L.I.R.

ACCENT (< fr. accent < lat. accentus intonatzie) Accentul consta in pronuntzarea mai apasata a unei silabe sau a unui cuvint dintrun grup sintactic silaba accentuata sustzinand unitatea cuvintului. Ex. tzara bucurie Pe drumul de costishe ce duce la Vaslui Venea un om cu jale zicind in gindul lui... (V. ALECSANDRI Sergentul) Accentul poate fi: dinamic tonic afectiv. In limba romana shi in mai multe limbi moderne cuvintele polisilabice an un accent dinamic principal pe una din silabe ultima (masea balama); penultima (gradina uzina) antepenuitima (pasare) sau chiar prima silaba in cuvinte alcatuite din patru sau cinci silabe (veveritza). Accentul dinamic apare astfel k un accent liber. Accentul tonic consta in alungirea unei vocale dintro unitate metrica; cel ritmic (metric) in coincidentza accentului de intensitate cu cel tonic: Ex. Doina doina cintec dulce... (Poezie populara) iar accentul afectiv in scoaterea in relief a unui cuvint sau a unor cuvinte dintro propozitzie. Ex. La pasha vine un arab Cu ochii stinshi cu graiul slab... (G. COSHBUC El Zorab) In afara accentului metric in functzie de metrii folositzi se mai deosebeshte accentul gramatical (ascutzit grav circumflex) precum shi cel muzical.