ACCENT 1. Pronuntzare mai intensa sau pe un ton mai inalt a unei silabe* dintrun cuvant* sau a unui cuvant dintrun grup sintactic (sintagma* propozitzie* fraza*); unitate suprasegmentala* intensiva*. • Clasificare: a) dupa unitatea in cadrul careia functzioneaza: accent al cuvantului: stráda mérgem; accent sintactic (de grup al frazei); poate fi logic (intelectual) cand reliefeaza o unitate considerata esentziala pentru intzelegerea contzinutului*: Am vazuto pe María ( = nu pe Ioana) sau afectiv* (emotzional emfatic) cand reliefeaza o stare emotzionala sau o atitudine subiectiva: Nú mai ashteptat (nemultzumire reprosh); b) dupa natura: accent de intensitate (dinamic (rar) expirator) dependent de amplitudinea sunetelor care este conditzionata de energia articularii acestora; apare in limbi k: romana franceza italiana engleza germana rusa maghiara etc. Exista mai multe grade de intensitate. Cuvintele polisilabice multe dintre ele derivate sau compuse pot avea pe langa accentul principal (forte) shi accente secundare (slabe): bùnatáte sùpermagazín trȧnsoceánic ràdioteleviziúne etc.; accent muzical (tonic) dependent de numarul de vibratzii pe secunda care caracterizeaza articularea sunetelor. Apare in limbi k: greaca veche latina clasica japoneza coreeana etc. Poate fi ascutzit grav sau circumflex dupa cum este bazat pe ridicarea pe coborarea sau respectiv pe ridicarea shi apoi coborarea tonului in interiorul silabei accentuate. Aceste doua tipuri de accent nu se exclud reciproc dar intre ele nu exista o relatzie de dependentza: locul lor nu coincide in mod necesar. Unii specialishti disting shi un accent cantitativ (temporal) dependent de durata emisiei; c) dupa pozitzie: accent fix al carui loc este conditzionat fonetic sau morfosintactic; apare in limbi k: franceza maghiara ceha polona etc.; accent liber al carui loc este variabil; apare in limbi k: romana italiana rusa engleza etc. in functzie de comportamentul in cursul flexiunii acest tip de accent poate fi stabil daca ishi mentzine locul din forma de baza in intreaga paradigma* sau mobil daca ishi schimba locul in raport cu forma de baza. in romana de ex. accentul este relativ stabil in flexiunea nominala (exista cateva exceptzii: unele substantive din fondul latin moshtenit: sóra suróri nóra nuróri shi substantivele neologice terminate in o: rádio radióuri zéro zeróuri etc.) shi mobil in flexiunea verbala (cf. canta indicativ prezent cantắ perfect simplu cantám imperfect etc.) • Cele mai frecvente tipuri de accentuare delimitate in functzie de pozitzia in cuvant a silabei accentuate sunt: accentuarea oxitona pe ultima silaba (cafeá citít) paroxitona pe penultima (mashína vazúse) proparoxitona pe antepenultima (mázare contríbuie). in cuvintele polisilabice este posibila shi accentuarea pe alte silabe (a patra sau a cincea de la sfarshitul cuvantului: prépelitza nóuasprezece). in limbile cu accent liber exista posibilitatea accentuarii diferite a aceluiashi cuvant. Formele diferentziate pot reprezenta variante libere literare (profésor profesór íntim intím súntem suntém súntetzi suntétzi) sau neliterare (únic uníc penúrie penuríe tráfic trafíc caractér carácter); unele au caracter regional (bolnáv bólnav dushmán dúshman jiláv jílav). • Accentul indeplineshte functzii diverse: culminativa de punere in evidentza a unei anumite silabe (accentul cuvantului); expresiva de reliefare a unei unitatzi semnificative (accentul sintactic); demarcativa de delimitare a cuvintelor dintrun enuntz (accentul fix); distinctiva de diferentziere semantica a cuvintelor formate din aceleashi sunete (accentul liber care poate fi relevant fonologie: canta cantắ copíi cópii lắturi latúri). 2. ~ grafic Semn diacritic* folosit in scrierea unor limbi pentru a marca anumite particularitatzi de pronuntzare a vocalelor (in franceza accentul ascutzit shi accentul grav marcheaza pronuntzarea inchisa respectiv deschisa a vocalei /e/ de ex.) inclusiv caracteristici de accentuare (in greaca accentele marcheaza aspecte ale tonului) dar shi particularitatzi independente de pronuntzare (in franceza accentul circumflex releva o caracteristica etimologica: disparitzia consoanei /s/ din etimonul latin (ane < lat. asinus) sau diferentziaza cuvinte omofone*: dû du). in romana este folosit foarte rar pentru a evita posibilele confuzii intre omografe*. 3. ~ metric / ritmic / prozodic Pune in evidentza o anumita silaba in cadrul unei unitatzi metrice sau ritmice (vezi METRU; RITM). 4. in limbajul curent mod de a vorbi (sau de a pronuntza) relevant pentru provenientza etnica regionala sau sociala a unui individ (accent moldovenesc accent american accent periferic) sau specific acestuia. Particularitatzile de pronuntzare ale unei limbi sau ale unui grai creeaza o anumita impresie acustica asupra receptorului (se vorbeshte despre accent nazal aspru cantat etc.). L.I.R.