ACCÉNT s. n. (< lat. accentus cf. fr. accent): 1. evidentziere a unei silabe intrun cuvant sau a unui cuvant intro propozitzie sau intro fraza prin marirea intensitatzii vocii sau prin varierea tonului (de aici: a. in cuvant a. in propozitzie a. in fraza). A. contribuie la individualizarea cuvantului sau a unitatzii care o caracterizeaza in raport cu celelalte unitatzi de acelashi fel. El ushureaza precizarea mesajului indiferent de caracterul care il are (fix sau mobil). In limba romana are o valoare distinctiva: nu simpla succesiune a fonemelor in cuvintele omonime permite evidentzierea sensurilor deosebite care acestea le au ci a. k in s. móbila adj. mobíla shi vb. mobilắ. ◊ ~ de intensitate (dinámic silábic expiratór): a. caracterizat prin fortza (energia) mai mare cu care este rostita o silaba intrun cuvant. El este propriu fiecarui cuvant shi trebuie respectat in rostire: bolnáv caractér dushmán fenomén; áugust ínvers ópera etc. Are rol lexical deosebind cuvintele omografe: paraléle parálele vésela veséla etc.; are insa shi rol gramatical diferentziind formele gramaticale flexionare: adúna adunắ canta cantắ etc. Este caracteristic multor limbi inclusiv limbii romane. In cuvintele cu multe silabe se distinge un a. de intensitate principal mai puternic shi un a. de intensitate secundar mai slab despartzite intre ele prin silabe neaccentuate k in pérspicacitáte (a. secundar pe silaba per shi a. principal pe silaba ta). ◊ ~ sintactic: a. care evidentziaza un cuvant dintro propozitzie sau o propozitzie dintro fraza k in exemplele „Aíci lam gasit” „Trebuia sa ascúlte de sfatul dat nu sa se hazardeze in actziuni fara perspectiva”. ◊ ~ muzicál (melódic tónic): a. care presupune o pronuntzare (intonatzie) pe un ton mai inalt a unei silabe dintrun cuvant. El a existat in limba greaca veche shi in limba latina iar astazi e intalnit in limbile chineza shi japoneza. E imbinat cu a. de intensitate in limbile norvegiana suedeza sarba shi lituaniana. 2. semn grafic pus deasupra unei vocale pentru a marca o pronuntzare mai intensa pe un ton mai inalt sau o alta particularitate de pronuntzare. ◊ ascutzit (’): semn grafic folosit frecvent in limba franceza unde noteaza timbrul inchis (mai rar pe cel deschis) al vocalei e k in déprécier „a deprecia” shi événement „eveniment”. In limba romana pus deasupra unei vocale noteaza o silaba accentuata k in táre mére míne sóra zắrile zana etc. ◊ ~ circumfléx (^): semn grafic specific limbii franceze care noteaza vocalele lungi urmate de o consoana sau de o vocala disparuta ulterior k in depôt „depunere” grace „gratzie” etc. In limba romana noteaza sunetul „i” („a”) k in incet pana roman etc. ◊ ~ grav (`): semn grafic specific limbii franceze unde noteaza pronuntzarea deschisa a vocalei e sau diferentziaza unele cuvinte omonime k in exemplele aurifère „aurifer” austère „aspru” règle „regula”; où „unde” ou „sau” là „acolo” la (articol). 3. (impropriu) fel particular al unei persoane de a pronuntza cuvintele k intro limba straina k intrun dialect sau k intrun grai (se spune: cu accent strain cu accent moldovenesc cu accent oltenesc).