TÁLIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbracă mijlocul; p. ext. corsaj. ◊ Loc. adj. și adv. În talie = îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără palton sau fără pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsă între umeri și șolduri; trunchi. 2. Statură, înălțime, mărime. Mărime după care se confecționează obiectele de îmbrăcăminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunoștințe etc.) ◊ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât durează împărțirea cărților de joc la o partidă de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.

talie² sf vz dalie

talie³ sf vz stalie

talie¹ sf [At: HELIADE, D. J. 25/19 / S și: (înv) tallie / Pl: ~ii / E: rs талия, fr tallie, it taglia, ger Taglia] 1 Înălțime (a unei persoane) Si: mărime, statură. 2 (Îla) De ~ De valoare. 3 (Îla) Pe ~ia... Pe măsura... 4 (Îe) A fi de ~ia (cuiva) A avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva. 5 Conformație a corpului (în raport cu care se confecționează îmbrăcămintea). 6 Fiecare din tipurile standard (pentru lungime) dintr-o serie de confecții. 7 Partea de la mijloc, mai subțire a corpului omenesc, cuprinsă între torace și șolduri Si: mijloc. 8-9 (Îljv) Pe ~ (Care este) strâmtat în dreptul mijlocului, evidențiind talia¹ (7). 10 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea siluetă. 11 Parte a îmbrăcămintei, strâmtată de obicei în dreptul mijlocului și care marchează talia¹ (7). 12 (Pex) Corsaj. 13 (D. haine; îla) Fără ~ Care cade drept, fară să marcheze talia¹ (7). 14 (Îlav) În (sau la) ~ Îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără pardesiu sau palton). 15 (Rar) Haină strânsă pe talie¹ 16 (Îvr) Taxă (1). 17 Timpul cât durează împărțirea cărților de joc la o partidă de bacara. 18 (Rar) Pachet de cărți de joc. 19 (Fig) Împrejurare în care se poate câștiga ceva.

TÁLIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbracă mijlocul; p. ext. corsaj. ◊ Loc. adj. și adv. În talie = îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără palton sau fără pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsă între umeri și șolduri; trunchi. 2. Statură, înălțime, mărime. ♦ Mărime după care se confecționează obiectele de îmbrăcăminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunoștințe etc.). ◊ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât durează împărțirea cărților de joc la o partidă de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.

TÁLIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc, brîu. Bluza croită strînsă pe talie, îmi ține încă puțin de cald. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Penelopa... cuprinse talia fetei. BART, E. 82. Talia ei subțire-n colan strînsă Tremura scump, de brațul meu cuprinsă. EMINESCU, O. IV 78. ◊ (Poetic) Peste straturi, dalia, Ca o doamnă din elită, Își îndreaptă talia. TOPÎRCEANU, B. 48. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbracă mijlocul; p. ext. corsaj. Un grup de tinere femei, îmbrăcate după moda apuseană cu rochiile largi, cu talia sus... încep să prindă în pieptul celor de față cocarde tricolore. CAMIL PETRESCU, O. II 252. Era înaltă, mai slabă ca preoteasa; îmbrăcată într-o talie învoaltă,^[1] plină de crețuri și dantele. BASSARABESCU, S. N. 79. ◊ Loc. adv. La (în) talie = îmbrăcat numai cu haină sau cu rochie, (fără pardesiu sau palton). 2. Statură, înălțime, mărime. Tot de o talie ca și Elena, dar bălaie. KOGĂLNICEANU, S. A. 106. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent ca... De talie = de talent, de valoare, valoros. Cînd jucătorii sînt toți de talie, se-ntîmplă... partida să fie remisă. CARAGIALE, M. 278. ♦ Mărime după care se confecționează obiectele de îmbrăcăminte. Palton talia întîi. 3. (Rar) Timpul cît durează împărțirea tuturor cărților de joc la o partidă de bacara. Cînd isprăvea talia, își făcea mîna greblă și aduna mizele în banc. VLAHUȚĂ, la CADE. corectată

TÁLIE s.f. 1. Partea de mijloc, mai subțire a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care îmbracă mijlocul; (p. ext.) corsaj. 2. Statură, înălțime. ♦ (Fig.) Mărime, importanță, valoare. ♦ A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, talent etc. ca și acela. [< rus. taliia, cf. it. taglia, fr. taille].

TÁLIE s. f. 1. partea de mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, deasupra șoldurilor; mijloc. ◊ parte a unui obiect de îmbrăcăminte care îmbracă mijlocul; (p. ext.) corsaj. 2. statură, înălțime. 3. (fig.) mărime, importanță, valoare. ♦ a fi de ~a cuiva = a avea aceeași valoare, talent etc. ca și acela. (< rus. taliia, după fr. taille)

TÁLIE ~i f. 1) Parte a corpului omenesc cuprinsă între șolduri și coaste; mijloc; brâu; cingătoare. 2) (la obiectele de îmbrăcăminte) Parte care acoperă această regiune a corpului. 3) Înălțime a corpului la om. 4) Mărime după care se confecționează îmbrăcămintea; tip standard al unei serii de confecții. ~ mare. 5) fig. Grad de dezvoltare intelectuală; nivel intelectual. 6) Mărime a corpului unui animal. Animal de ~ medie. [G.-D. taliei; Sil. -li-e] /<rus. taliia, fr. taille

talie f. 1. lungimea corpului omenesc; 2. conformațiunea corpului dela umăr până la mijloc: o talie subțire; 3. partea unei haine ce înconjoară talia (= fr. taille).

*tálie f. (fr. taille [d. tailler, a tăĭa] adică „tăĭetura saŭ croĭala trupuluĭ”; it. taglia; rus. táliĭa, pol. talia). Statură. Bust, trupu de la umerĭ la brîŭ: talie elegantă. Haĭnă scurtă (maĭ ales femeĭască) care acopere talia: e așa de cald, în cît am ĭeșit în talie.

tálie (-li-e) s. f., art. tália (-li-a), g.-d. art. táliei; pl. tálii, art. táliile (-li-i-)

tálie s. f. (sil. -li-e), art. tália (sil. -li-a), g.-d. art. táliei; pl. tálii, art. táliile (sil. -li-i-)

TÁLIE s. 1. v. brâu. 2. v. siluetă. 3. v. trunchi. 4. v. statură. 5. făptură, înălțime, statură, (înv. și pop.) boi, (pop.) stat. (Mic de ~.) 6. v. măsură.

TÁLIE s. v. calitate, nivel, valoare.

TALIE s. 1. brîu, mijloc. (Grîul îi ajungea pînă la ~.) 2. linie, siluetă. (Are o ~ zveltă.) 3. (ANAT.) trunchi. 4. înălțime, mărime, statură. (De ~ mică.) 5. făptură, înălțime, statură, (înv. și pop.) boi, (pop.) stat. (Mic de ~.) 6. mărime, măsură. (O fustă de ~ potrivită.)

talie s. v. CALITATE. NIVEL. VALOARE.

tálie (-ii), s. f. – 1. Mijloc, brîu. – 2. Statură. Fr. taille, cf. pol. talia, rus. talija (Candrea).

a avea talie de viespe expr. (d. femei) a fi subțire în talie