STRAJÉR A strajeri e s. m. s. f. 1. S. m. (in Evul Mediu in Moldova) Persoana care avea obligatzia sa pazeasca granitzele (muntoase) in schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Inv. shi pop.) Paznic straja. 2. S. m. shi f. (Inv.) Tanar care apartzinea strajeriei. 3. S. m. Constructzie formata dintrun grup de stalpi de lemn montata langa piciorul unui pod de lemn pentru al apara de loviturile plutelor. [Var.: (inv.) strejár s. m.] Straja + suf. ar.

strajer ~a [At: MOXA / V: (ivp) ~jar ~rejar (reg) ~jan / Pl: ~i ~e / E: straja + ar] 1 sm Locuitor de la granitza (din Moldova) care era insarcinat cu paza frontierei tzarii in regiunile de munte Si: plaiesh straja (15). 2 sm (Ivp; pgn) Paznic. 3 sm (Inv) Strajuitor (1). 4 sm (Ivr; ic) ~rejarmajorgeneral SHeful avangarzii. 5 smf Membru al strajeriei. 6 sm Constructzie formata dintrun grup de stalpi de lemn montata langa piciorul unui pod de lemn pentru al apara de loviturile plutelor.

STRAJÉR A strajeri e subst. 1. S. m. Persoana care avea obligatzia sa pazeasca granitzele (muntoase) in schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Inv. shi pop.) Paznic straja. 2. S. m. shi f. Tanar care apartzinea strajeriei. 3. S. m. Constructzie formata dintrun grup de stalpi de lemn montata langa piciorul unui pod de lemn pentru al apara de loviturile plutelor. [Var.: (inv.) strejár s. m.] Straja + suf. ar.

STRAJÉR strajeri s. m. Paznic santinela. De jos suna o porunca. Totzi strajerii pe podinele lor se inturnara cu fatza la palat. SADOVEANU F. J. 409. Cite un pahar de rachiu fu impartzit la fiecare strajer. GANE N. I 161. In zori de zi strajerul vesteshte peun strain. COSHBUC P. I 160. Strajerul shtiind porunca nu mai lungeshte vorba ci ia moshneagul shil duce inaintea imparatului. CREANGA O. A. 166. ◊ Fig. Mai traieshti shitzi merge bine Vechi strajer? Nu mai uitat? E de mult de cind nam stat Ulmule sub tine. COSHBUC P. I 260. Linga piatra celei gropi Tu sami pui strajeri doi plopi. BELDICEANU P. 101. Varianta: (invechit) strejár strejari (DAVILA V. V. 95 ISPIRESCU L. 117 ODOBESCU S. III 110) s. m.

STRAJÉR ~i m. 1) ist. Persoana care locuia la granitzele de munte ale tzarii shi se angaja sa le pazeasca in schimbul unor privilegii; plaiesh. 2) Persoana care are sarcina de a strajui ceva sau pe cineva; paznic. /straja + suf. ~ar

strajer (strajar) m. paznic: un strajer il intreaba CR. [SHerb. STRAJAR gardian].

strajér m. (d. straja; bg. sirb. stražar). Est. Pazitor paznic santinela. Tinar care face parte din organizatziunea numita „Straja TZariĭ” p. apararea patriiĭ. Fem. strajereása pl. ese (fals strajera!). L. V. strejár.

strajan sm vz strajer

strajar^1[1] sm vz stejar

strajar² sm vz strajer

strejar sm vz strajer

strejar m. V. strajer.

strejár strejuĭésc V. strajer strajuĭesc.

strajér s. m. pl. strajéri

strajér s. m. pl. strajéri

STRAJÉR s. 1. v. paznic. 2. v. plaiesh.

STRAJÉR s. v. paza santinela straja veghe.

STRAJER s. 1. paza paznic pazitor straja (astazi rar) priveghetor (Mold.) sotnic (inv.) prevegheu pristav priveghi strajnic strajuitor veghe veghetor. (E ~ pe cimp.) 2. (IST.) plaiesh (pop.) straja.

strajer s. v. PAZA. SANTINELA. STRAJA. VEGHE.