SOLITÁR A solitari e adj. s. n. 1. Adj. Care se gaseshte singur; izolat singuratic. ◊ Floare (sau frunza etc.) solitara = floare (sau frunza etc.) care creshte singura pe tulpina. ♦ (Despre locuri) Pustiu neumblat. ♦ (Despre fiintze; adesea substantivat) Care traieshte sau caruia i place sa traiasca singur izolat departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieshind in evidentza intro montura dintrun grup de pietre mai mici). Din fr. solitaire lat. solitarius.

solitar ~a [At: AR (1830) 79¹/22 / V: (rar) ~iu ~ie / Pl: ~i ~e / E: fr solitaire lat solitarius] 1 a (D. locuri arbori etc.) Care este plasat mai la o parte sau departe de alte ashezari omeneshti ori departe unul de altul Si: dosit² (2) ferit¹ (4) izolat laturalnic linishtit pustiu ratacit razletz retras singuratic (4) stingher (rar) pribeag (ivp) secret (inv) singurat (ivr) singuretz (reg) laturash laturish. 2 (D. ganduri meditatzie sau d. actziuni manifestari etc. ale oamenilor) Care se petrece in singuratate. 3 (Bot; d. flori frunze) Izolat. 4 (D. calatorii pe mare) Care este facut de unul singur. 5 (Asr; d. tzinuturi drumuri etc.) Pustiu. 67 smf a (Persoana) care traieshte shi actzioneaza etc. departe de altzi oameni Si: izolat razletz ratacit retras sihastru singur (1) singuratic (1) (rar) insingurat pustnic (inv) retirat (ivr) singuratzit. 8 av In mod solitar (7). 910 smf a (Persoana) separata de societate Si: izolat razletz ratacit retras sihastru singur (3) singuratic (2) (rar) insingurat pustnic (inv) retirat (ivr) singuratzit. 11 av In mod solitar (10). 12 sm Mistretz batran care traieshte izolat de turma. 13 sn Diamant sau briliant mare care se monteaza pe o bijuterie singur sau ieshind in evidentza intro montura dintrun grup de pietre mai mici Si: (inv) singuratic (10).

SOLITÁR A solitari e adj. s. n. 1. Adj. Care se gaseshte singur; izolat singuratic. ◊ Floare (sau frunza etc.) solitara = floare (sau frunza etc.) care creshte singura pe tulpina. ♦ (Despre locuri) Pustiu neumblat. ♦ (Despre fiintze; adesea substantivat) Care traieshte sau caruia i place sa traiasca singur izolat departe de societate. 2. S. n. Piatra pretzioasa (in special diamant de mare valoare) montata singura la o bijuterie (sau ieshind in evidentza intro montura dintrun grup de pietre mai mici). Din fr. solitaire lat. solitarius.

SOLITÁR² A solitari e adj. Care se gaseshte singur deoparte; izolat singuratic. Ieri am gasit pe banca solitara Din parc un biet manunchi de flori trecute. IOSIF P. 36. In castelul de pe stinca la fereastra solitara Sta pe ginduri o femeie shi priveshten noapteafara. COSHBUC P. I 119. Vechi pustnic ramas singur din timpul sau afara K pe un gol de munte o stinca solitara. ALECSANDRI P. A. 161. ♦ (Substantivat m.) Mistretz batrin care traieshte stingher. ♦ (Despre locuri) Pustiu neumblat. Vazduhul scinteiaza shi k unse cu var Lucesc zidiri ruine pe cimpul solitar. EMINESCU O. I 69. ♦ (Bot.; despre organe ale plantelor) Singur izolat. Flori solitare lung pedunculate. FLORA R.P.R. II 129.

SOLITÁR A adj. Singur singuratic izolat. ♦ Pustiu neumblat. ♦ Care traieshte retras; retras iubitor de singuratate. // s.n. Diamant mare care se monteaza de obicei la un inel. [Cf. fr. solitaire it. solitario lat. solitarius].

SOLITÁR A I. adj. (shi adv.) singur singuratic izolat. ◊ pustiu neumblat. ◊ (shi s.) care traieshte retras; iubitor de singuratate. II. s. n. diamant mare care se monteaza de obicei la un inel. (< fr. solitaire lat. solitarius)

SOLITÁR¹ ~a (~i ~e) 1) Care se gaseshte singur; singuratic; izolat. 2) (despre locuri) Care se afla in departare; situat departe. Parc ~. 3) (despre fiintze) Care traieshte singur; singuratic. /<fr. solitaire lat. solitarius

solitar a. singuratic: ziduri ruine pe campul solitar EM.

*solitár a adj. (lat. solitarius d. solus singur). Singuratic: om solitar casta solitara. Bot. Floare solitara care e singura pe cotoru eĭ. Cerceĭ solitarĭ de care atirna un singur diamant mare (shi k subst). Subst. Mistretz maĭ batrin care umbla izolat shi pazeshte cirdu. Adv. A traĭ solitar. V. razletz.

!solitar¹ adj. m. s. m. pl. solitari; adj. f. s. f. solitara pl. solitare

solitár¹ adj. m. pl. solitári; f. solitára pl. solitáre

solitár adj. m. pl. solitári; f. sg. solitára pl. solitáre

SOLITÁR adj. s. 1. adj. izolat retras singur singuratic (rar) insingurat (inv.) retirat (fig.) sihastru. (Un om ~; traieshte ~.) 2. adj. (BOT.) singur unic. (Flori ~; frunze ~.) 3. adj. izolat pribeag ratacit razletz singur singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (inv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

SOLITAR adj. s. 1. adj. izolat retras singur singuratic (rar) insingurat (inv.) retirat (fig.) sihastru. (Un om ~; traieshte ~.) 2. adj. (BOT.) singur unic. (Flori ~ frunze ~.) 3. adj. izolat pribeag ratacit razletz singur singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (inv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

Solitar ≠ nesolitar