PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos.

ponosi¹ [At: R. POPESCU, ap. CM I, 537 / Pzi: ~sesc / E: ponos] 1 vt (Îrg) A defăima pe cineva. 2 vt (Îrg) A discredita pe cineva. 3-4 vtr (Pop) (A face să-și piardă sau) a-și pierde culoarea, aspectul inițial, erodându-se prin uzură, vechime etc. Si: a (se) uza. 5-6 vtr (Pop; pex) A (se) strica. 7-8 vtr (Pop) A (se) murdări. 9 vr (Mar; d. fața omului) A căpăta un aspect neplăcut din cauza oboselii, a suferinței, etc. Si: a se urâți.

ponosi² [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 163 / Pzi: ~sesc / E: bg поноси] 1 vi (Ban; ccd pp) A-i prii. 2 vt (Reg) A suporta.

PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada, a strica (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos.

PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A face să-și piardă fața, culoarea; a murdări, a strica, a uza (prin purtare). Surugiul își mistuise cușma sa frumoasă subt șa, ca să nu i-o ponosească apa cerului. SADOVEANU, Z. C. 189. Tot zicea: ba că-i urît, ba că-și ponosește (feștelește) picioarele și penele. ȘEZ. III 2 ◊ Refl. Cergi... perne.... Trăistuți nouă. S-or ponosi, Altele-n loc se vor noi. SEVASTOS, N. 145. 2. A strica renumele cuiva, a defăima, a ponegri. Cum văzu copilașii așa de frumoși. ce să facă ca să ponosească pe doamna sa? Se duse numaidecît și îngropă copilașii. ISPIRESCU, G. 63.

A PONOSÍ ~ésc tranz. pop. 1) A face să se ponosească; a uza; a jerpeli. 2) A vorbi de rău; a trata cu hule; a huli; a ponegri; a denigra; a detracta; a defăima; a cleveti; a calomnia; a blama; a bârfi. /<sl. ponositi

A SE PONOSÍ pers. 3 se ~éște intranz. pop. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A se învechi prin întrebuințare excesivă; a se uza; a se jerpeli. /<sl. ponositi

ponosì v. 1. a calomnia: să ponosească pe Doamna sa ISP.; 2. Mold. a feșteli, a uza: au hainele ți-ai ponosit? POP. [Slav. PONOSITI, a purta (de unde a uza) și a calomnia].

ponosésc v. tr. (vsl. po-nositi, a purta, a defăĭma, d. nositi, nesti-neson, a purta; bg. ponosvam, port puțin, sîrb. ponositi se, a se mîndri, rus. ponositĭ, a îndura. V. ponosluĭesc, do-nosesc). Uzez, rod, stric: țĭ-aĭ ponosit haĭnele.

ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă

ponosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 sg. și pl. ponoseáscă

PONOSÍ vb. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) roade, a (se) strica, a (se) toci, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)

PONOSÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri, prii.

PONOSI vb. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)

ponosi vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI. PRII.

A ponosi ≠ a glorifica, a proslăvi, a preamări