patrimoniu sn [At: DRLU / Pl: ~i / E: lat patrimonium fr patrimoine] 1 (Jur) Totalitate a drepturilor shi obligatziilor cu valoare economica precum shi a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi apartzinand unei persoane fizice sau juridice. 2 Bun moshtenit de la parintzi Si: posesiune ereditara (ivp) moshie¹. 3 Avere parinteasca. 4 (Pgn) Proprietate. 5 Totalitate a bunurilor materiale care apartzin intregului popor shi sunt administrate de catre organele statului Si: bun public. 6 Bunuri spirituale moshtenite din generatzie in generatzie care apartzin intregului popor Si: moshtenire culturala. 7 (Pex) Bunuri spirituale culturale etc. care apartzin intregii omeniri.

PATRIMÓNIU patrimonii s. n. Bun moshtenit prin lege de la parintzi posesiune ereditara avere parinteasca. ◊ Separatzie de patrimoniu = detasharea bunurilor personale ale cuiva de cele moshtenite sau a bunurilor sotzului de zestrea sotziei. In cursul anului 1868 au intrat in tribunal...7 separatziuni de patrimoniu. I. IONESCU P. 190. ♦ (Determinat uneori prin «public») Totalitatea bunurilor care apartzin colectivitatzii intregului popor shi sint administrate de catre organele statului; bun public. Patrimoniul institutziei de invatzamint superior cladiri utilaj inventar etc. constituie proprietate de stat. COL. HOT. DISP. 1195. ◊ Fig. Literatura sovietica ajunge la realizarile destinate sa biruiasca timpul ashezinduse in patrimoniul artei universale. SADOVEANU E. 196. ♦ (Jur.) Totalitatea drepturilor shi obligatziilor unei persoane fizice sau juridice care pot fi evaluate in bani.

PATRIMÓNIU s.n. Bunuri moshtenite prin lege de la parintzi; bunuri de familie. ♦ Bunurile veniturile care apartzin unei persoane unei colectivitatzi unui stat etc.; bun public. [Pron. niu. / < lat. patrimonium cf. fr. patrimoine it. patrimonio].

PATRIMÓNIU s. n. 1. totalitatea drepturilor shi a obligatziilor evaluabile in bani shi a bunurilor materiale la care se refera acestea care apartzin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri moshtenite prin lege de la parintzi. ◊ totalitatea bunurilor care apartzin unei colectivitatzi unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care apartzin unui popor sau omenirii intregi. (< lat. patrimonium fr. patrimoine it. patrimonio)

PATRIMÓNIU ~i n. 1) Bun material moshtenit de la parintzi; posesiune ereditara. 2) Totalitate de bunuri (materiale sau spirituale) care apartzine unei colectivitatzi; bun public. /<lat. patrimonium fr. patrimoine

patrimoniu n. 1. averea provenita dela parintzi: separatziune de patrimoniu; 2. fig. ceeace apartzine natural cuiva: devotamentul e patrimoniul sufletelor alese.

*patrimóniŭ n. (lat. patrimonium). Averea provenita de la tata saŭ de la mama. Fig. Ceĭa ce posezĭ in natura saŭ din ordinea lucrurilor apanagiŭ: vitejia shtiintza e patrimoniu acesteĭ familiĭ.

patrimóniu [niu pron. nĭu] (patri) s. n. art. patrimóniul; pl. patrimónii art. patrimóniile (nii)

patrimóniu s. n. (sil. tri) [niu pron. niu] art. patrimóniul; pl. patrimónii art. patrimóniile (sil. nii)

patrimoniu

patrimoniu nii.

PATRIMÓNIU s. 1. v. moshtenire. 2. (JUR.) (inv.) bashtina. 3. (JUR.) bun public.

PATRIMONIU s. 1. (JUR.) moshtenire succesiune (inv. shi pop.) moshie (inv. shi reg.) miraz moshtina ramashitza (inv.) clironomie dostoianie moshnenie moshtenie nemestnicie ramas. 2. (JUR.) (inv.) bashtina. 3. bun public.