rămas¹ sn [At: HERODOT (1645) / V: (înv) rem~ / Pl: ~uri / E: rămâne] 1 (Îvp) Rămânere (1). 2 (Îe) ~ bun sau bun ~ Formulă de salut adresată de cel care pleacă celor care rămân. 3 (Îe) A-și lua ~ bun sau a-și lua bun (sau bunul) ~ A se despărți de cineva (cu cuvinte de urare sau de afecțiune). 4 (Îvp) Pariu. 5 (Îvp) Amanet (1).

RĂMÁS¹, rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămîne; rămînere. ◊ (Mai ales în expr.) De ajuns și de rămas = din plin, din belșug, cu prisosință. Rămas bun (sau bun rămas), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămîn. Rămas bun, voinice, căci nu știu dacă ne-om mai vedea. POPESCU, B. I 38. Da, nu-ți fie cu bănat, om bun, că am șuguit și eu. Bun rămas!... și s-a tot dus înainte. CREANGĂ, P. 127. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva cu cuvinte de urare sau de afecțiune. Mi-am luat rămas bun de la gospodina casei. SADOVEANU, N. F. 110. Și după ce-și luă rămas bun, fata împăratului își cătă de drum. ISPIRESCU, E. 21. (Glumeț) În urma lor, trenul își luă rămas bun din gară, printr-un fluierat. MIRONESCU, S. A. 133. 2. (Regional) Prinsoare, rămășag. Se jurară amîndouă suratele pe acel rămas că-l vor ținea. MARIAN, O. II 71. ◊ Expr. A pune rămas = a face prinsoare. Un plugar fără știință – și pe asta pun rămas – E în stare să vă-nvîrte și să vă poarte de nas. COȘBUC, P. II 126. 3. (Învechit) Ceea ce rămîne de pe urma cuiva; moștenire. Caterina va avea zece mii de galbeni zestre din rămasurile mele. BOLINTINEANU, O. 464. Recunoscînd în nenorociții iobagi romîni origina, limba și alte rămasuri ale colonilor romani din Dacia. ODOBESCU, S. III 523. Să o iei drept simbrie și drept un bogat rămas. PANN, P. V. II 59.

RĂMÁS¹ ~uri n. 1) v. A RĂMÂNE. ◊ ~ bun (sau bun ~) formulă de salut adresată de cel care pleacă. A-și lua ~ bun a) a se despărți de cineva sau de ceva; b) a saluta la despărțire pe cei care rămân. De ajuns și de ~ din belșug; (foarte) mult. 2) reg. Întelegere între persoane care susțin lucruri contrare și care se obligă să dea o compensație materială celui ce va avea dreptate; rămășag; pariu; prinsoare. /v. a rămâne

RĂMAS s.n. (ȚR, Ban., Trans. SE) Rămășag, pariu. B: Dă-mi ajutor ca să biruiesc și să stric rămasul. E 1777, 90^v; cf. E 1777, 91^r, 91^v. C: Rĕmas. AC, 364. Mulți aleargă la maidan, iară cel ce întrece cîștigă râmasul. EG, 112. Etimologie: rămîne. Vezi și rămăși, rămășire. Cf. rămășire, verșun.

rămas a. învins: a se da rămas. ║ n. 1. acțiunea de a rămânea: rămas bun, adio! 2. rezultatul ei: rămășiță.

rămás n. (d. rămîn. De aicĭ vine ung. ramasz, rest). Acțiunea de a rămînea. Rest, rămășiță (Vechĭ). Rămas bun, adiĭo, vorbe adresate la o plecare pe mult timp orĭ pe tot-de-a-una: a-țĭ lua rămas bun (a zice „rămîĭ cu bine, rămîĭ sănătos”).

rămás (înv., pop.) s. n., (rămășaguri, moșteniri) pl. rămásuri

rămás s. n., (rămășaguri, moșteniri) pl. rămásuri

RĂMÁS s. v. rămânere.

RĂMÁS s. v. amanet, excedent, gaj, garanție, moștenire, pariu, patrimoniu, plus, prinsoare, prisos, prisosință, rămășag, rămășiță, rest, succesiune, surplus.

RĂMAS s. rămînere. (~ lui acolo.)

rămas s. v. AMANET. EXCEDENT. GAJ. GARANȚIE. MOȘTENIRE. PARIU. PATRIMONIU. PLUS. PRINSOARE. PRISOS. PRISOSINȚĂ. RĂMĂȘAG. RĂMĂȘIȚĂ. REST. SUCCESIUNE. SURPLUS.

rămás, rămași, s.m. – 1. Văduv. 2. Moștenitor. – Din rămâne (< lat. remanere) (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. ramasz „rest” (Scriban; Edelspacher, cf. DER).

rămás, rămași, s.m. – Văduv. – Din rămâne (< lat. remanere) + -as; Din rom. provine magh. ramasz (Edelspacher cf. DER).