MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

miraz¹ sn [At: GORJAN, H. I, 35/14 / V: mer~, mereaz, ~as, mireaz / Pl: ~uri / E: tc miras] 1 (Îrg) Moștenire lăsată sau primită de cineva. 2 (Reg) Gospodărie. 3 (Mun; Olt) Venit sau câștig neașteptat.

MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire (lăsată sau primită). [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

MIRÁZ s. n. (Învechit) Moștenire; (în special) ceea ce îi revine cuiva pe neașteptate, la moartea unei rude care n-a avut copii. Stavrache stăpînește mirazul rămas de la frate-său. CARAGIALE, O. I 358. – Variante: mereáz (ARDELEANU, D. 294), mirás (PANN, P. V. III 84, GORJAN, H. I 35, TEODORESCU, P. P. 586) s. n.

MIRÁZ ~uri n. înv. Moștenire rămasă (pe neașteptate) de la cineva. /<turc. miras

miraz n. moștenire: toată a mea bogăție dela moși strămoși miraz PANN. [Turc. MIRAS].

mereaz¹ sf vz miraz¹

miras sn vz miraz¹

mireaz² sn vz miraz¹

MEREÁZ¹ s. n. v. miraz.

mirás și merás, miráz și meráz n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] miras, pop. meras; ngr. mirási, bg. sîrb. miraz). Munt. Vechĭ. Moștenire, avere rămasă.

miráz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

miráz (moștenire) s. n., pl. mirázuri

MIRÁZ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudățenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, moștenire, năstrușnicie, năzdrăvănie, patrimoniu, poznă, succesiune.

miraz s. v. BAZACONIE. BIZARERIE. BÎZDÎGANIE. CIUDĂȚENIE. CURIOZITATE. DRĂCIE. DRĂCOVENIE. MINUNĂȚIE. MOȘTENIRE. NĂSTRUȘNICIE. NĂZDRĂVĂNIE. PATRIMONIU. POZNĂ. SUCCESIUNE.

miráz (mirázuri), s. n. – Ereditate. – Mr. miraze, megl. miraz. Tc. miras, din arab. mῑrăț (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Lokotsch 1467a; Berneker, I, 60), cf. ngr. μιράσι, bg., sb. miraz.