NÓIMA noime s. f. 1. Intzeles sens contzinut (al unui cuvant sau enuntz); rost. ◊ Loc. adj. shi adv. Cu noima = logic cu judecata; intzelept cuminte. Fara (nicio) noima = fara sens fara judecata; prostesc absurd. ◊ Expr. A nu avea (nicio) noima = a fi fara sens absurd. 2. (Pop.) Menire tzel scop; motiv cauza. 3. (Rar) Simbol conventzie. Din ngr. nóima.

noima sf [At: CANTEMIR IST. 344 / Pl: ~me / E: ngr νόημα] 1 (Inv) Sens al unui cuvant Si: rost talc. 2 (Inv) Contzinut al unui enuntz Si: rost talc. 34 (Iljv) Cu ~ Cu intzeles. 56 (Ial) Cu judecata Si: cuminte intzelept. 78 (Iljv) Fara (nici o) ~ Fara sens. 910 (Ial) Fara judecata. 1112 (Ial) (In mod) prostesc absurd. 13 (Ie) A nu avea (nici o) ~ A nu avea nici un intzeles. 14 (Iae) A nu avea nici o explicatzie. 15 (Ivp) Idee. 16 (Ivp) Parere. 17 (Pop) Justificare. 18 (Pop) Scop. 19 (Pop) Menire. 20 (Pop) Cauza. 2122 (Iljv) Cu ~ (In mod) semnificativ. 23 (Rar; ie) A gasi ~ma A gasi o solutzie la o problema. 24 (Rar; iae) Ai veni cuiva de hac. 25 (Rar) Simbol. 26 (Rar) Conventzie. 27 (Mol) Putere. 28 (Reg) Curaj.

NÓIMA noime s. f. 1. Intzeles sens contzinut (al unui cuvant sau enuntz); rost. ◊ Loc. adj. shi adv. Cu noima = logic cu judecata; intzelept cuminte. Fara (nici o) noima = fara sens fara judecata; prostesc absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noima = a fi fara sens absurd. 2. (Pop.) Menire tzel scop; motiv cauza. 3. (Rar) Simbol conventzie. Din ngr. nóima.

NÓIMA noime s. f. 1. Intzeles sens; rost. Ingina vorbe fara noime. DUMITRIU B. F. 83. Ma privi shi ma vazu mirat de acea intrebare fara noima. SADOVEANU A. L. 26. Cerceta el mult shi bine k sa afle noima tainei acelei «punete masa scoalate masa» dar nu fu chip sa afle ceva. POPESCU B. III 61. ♦ (Invechit) Idee gind parere. Nu miai intzeles bine noima frate eu nul ocarasc. DRAGHICI R. 180. 2. Menire tzel; tilc. Ce noima au ce inseamna acele mii de pagini in cari se descriu picioare goale? GHEREA ST. CR. II 212. Intzelesese el noima acestei cumpene. ISPIRESCU L. 400. Ai trebuit santzelegi noima scrisorii mele. ALECSANDRI T. 1157. 3. (Rar) Simbol. Se petrifica unul in sclav altumparat Acoperind cu noime sarmana lui viatza. EMINESCU O. I 64. Pronuntzat: noi.

NÓIMA ~e f. 1) Intzeles adanc ascuns; talc. ◊ Cu ~ a) cu intzeles; logic; b) in mod intzelept. Fara (nici o) ~ a) fara sens; b) prosteshte. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinatzie a unui lucru in functzie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) inv. Imagine reprezentand ceva in mod conventzional. /<ngr. nóima

noima f. intzeles sens preciz: ce noima aveau cuvintele sale? ISP. [Gr. mod.].

nóĭma f. pl. inuzitat e (ngr. nóima vgr. nóema Intzeles scop. V. metanie). Intzeles sens explicatziune: vorba gluma asta n’are nicĭ o noĭma! Cu noĭma ratzional. Fara noĭma iratzional.

nóima s. f. g.d. art. nóimei; pl. nóime

nóima s. f. g.d. art. nóimei; pl. nóime

NÓIMA s. 1. v. logica. 2. v. justificare.

NÓIMA s. v. acceptzie cauza considerent contzinut indreptatzire insemnare intzeles justificare menire mobil motiv motivare motivatzie obiectiv pricina prilej ratziune rol rost scop semnificatzie sens temei tzel tzinta valoare.

NOIMA s. 1. coerentza logica sens shir. (Vorbeshte fara ~.) 2. justificare logica motivare ratziune rost sens temei. (Nu vad ~ acestei hotariri.)

noima s. v. ACCEPTZIE. CAUZA. CONSIDERENT. CONTZINUT. INDREPTATZIRE. INSEMNARE. INTZELES. JUSTIFICARE. MENIRE. MOBIL. MOTIV. MOTIVARE. MOTIVATZIE. OBIECTIV. PRICINA. PRILEJ. RATZIUNE. ROL. ROST. SCOP. SEMNIFICATZIE. SENS. TEMEI. TZEL. TZINTA. VALOARE.

nóima (nóime) s. f. Sens logica bunsimtz. Mr. noima megl. noima „semnal”. Ngr. νόημα (Cihac II 679; Gáldi 213) cf. alb. noimë. Sec. XVIII.

À TORT ET À TRAVERS (fr.) fara noima fara vrute shi nevrute A vorbi à tort et à travers. V. shi Ab hoc et ab hac.