SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopós.

scop¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 27^r/17 / Pl: ~i / E: pvb scopi¹ cf pn skop] (Înv) Om castrat.

scop³ sn vz scoc

scop² sn [At: PRAV. 137 / V: (înv) ~os (Pl: scoposuri și scopose), ~us / Pl: ~uri / E: ngr σκόπος, lat scopus] 1 Anticipare mintală a rezultatului pe care dorește să-l realizeze cineva prin acțiunile sale Si: țel, rațiune, obiect, obiectiv, țintă, (pop) noimă, (înv) sfârșit, (nob) scopoșenie. 2 Rezultat pe care și-l propune (sau pe care trebuie să-l realizeze) cineva Si: intenție, proiect (1). 3 Efect urmărit de cineva sau de ceva. 4 Ideal urmărit de cineva sau de ceva. 5 (Îlpp) În (sau cu) ~ul ... (sau, înv cu scopos) Pentru. 6 Întrebuințare dinainte hotărâtă a ceva sau a cuiva Si: destinație. 7 (Îvr; îf scopos) Mod de a se purta cu cineva.

SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

SCOP, scopuri, s. n. Țintă către care tinde cineva prin acțiunile sale, ceea ce-și propune cineva să înfăptuiască; țel real, practic (imediat sau îndepărtat). Important în viață e să urmărești un scop. C. PETRESCU, C. V. 152. Alergări de cai se fac pe tot anul... Scopul este ca prin această încurajare să se îmbunătățească soiul hergheliilor. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Loc. prep. În scopul... (sau în scop de...) = în interesul..., pentru..., în vederea... Activitatea științifică din țara noastră contribuie la creșterea și perfecționarea neîncetată a producției pe baza tehnicii noi, în scopul satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Variantă: (învechit) scópos (CONACHI, P. 294, DRĂGHICI, R. 27) s. n.

SCOP ~uri n. Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; țel. A urmări un ~. A-și atinge ~ul. /<ngr. skópos,lat. scopus

scop n. 1. ceeace are cineva în vedere, țintă; 2. fig. intențiune, ceeace’și propune cineva.

1) scop m. (sîrb., rus., pol. skop). Vechĭ. Scopit.

2) scop n., pl. urĭ (it. scopo, lat. scopus, d. vgr. skopos, d. skopéo, skeptómai, mă uĭt. V. baro-, epi-, nicro-, spec-, tro-, stereo- și tele-scop, sceptic). Țel, gînd, intențiune pe care vreĭ s’o realizezĭ: scopu meŭ era s’ajung aci, mĭ-am ajuns scopu (Fals a atinge scopu, fr. aiteindre le but). În sec. 18-19 scopos (ngr. skopós, ca zilos, tropos, zel, trop), care însemna și „melodie”.

scopos¹ sn [At: VARLAAM, C. 84 / V: ~ot (Pl: scopote) / Pl: ~e / E: ngr σκόπος] (Înv) 1 Melodie (1). 2 Cântec (1).

scopos² sn vz scop²

scopot³ sn vz scopos¹

scopus sn vz scop²

scòpos n. (azi ironic) scop: păsările cu alt scopos ți se vor părea că sbor PANN. [Gr. mod.].

scópos V. scop.

scop s. n., pl. scópuri

scop s. n., pl. scópuri

+scopul (în ~) prep. + s. n.

SCOP s. 1. v. cauză. 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ul unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ul acestei acțiuni?) 5. v. destinație.

SCOP s. v. cântec, compoziție, melodie, muzică.

SCOP s. 1. cauză, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?) 5. destinație, funcție, (înv.) săvîrșire, săvîrșit. (Ce ~ va avea această construcție?)

scop s. v. CÎNTEC. COMPOZIȚIE. MELODIE. MUZICĂ.

scop (-puri), s. n. – 1. (Înv.) Intenție, proiect. – 2. Țel, finalitate. – 3. (Înv.) Melodie, cîntec. – Var. înv. scopós. Mr. scupó. Ngr. σϰοπός (Roesler 575; Murnu 50), sec. XVII.

scop, scopi, s.m. (înv.) om castrat.

scópos¹, scópose, s.n. (înv.) melodie, cântec.

scopos (cuv. ngr. σϰοπός, „cântec”; pl. scopote), termen generic pentru cântec, melodie, cântată mai ales de lăutari* la curtea domnească. Este întâlnit în scrierile din sec. 18 (Condica lui Gheorgaki).