MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

mistui [At: PRAV. MOLD. 176/9 / V: (îpp) am~ / Pzi: mistui, ~iesc / E: mg emészt] 1-2 vtrp (D. organe digestive; c. i. alimente introduse în organism; fșa) A preface în substanțe asimilabile, necesare hrănirii corpului Si: a digera. 3 vt (Fam; îe) A nu (putea) ~ (pe cineva sau ceva) A nu putea suporta pe cineva Si: a nu înghiți, a nu suferi. 4-5 vtr (Prin exagerare) A face să nu mai existe Si: a distruge, a nimici. 6 vr A dispărea. 7-8 vtr (Spc) (Cu subiectul „focul”) A distruge prin ardere. 9 vt (C. i. bani, avere) A irosi. 10 vt (Fig; îvr) A revărsa asupra cuiva. 11-12 vtr (D. gânduri sentimente, griji, suferințe etc.) A chinui. 13 vt A distruge încetul cu încetul. 14 vt (Îvr) A apăsa. 15 vt A domoli. 16-17 vtr (C. i. un bun, o ființă etc; astăzi poetic) A face să dispară. 18 vr (Fig; înv) A se strecura. 19 vt (îvr; c. i. o întâmplare) A face să nu se afle. 20-22 vtri (Îvr) A (se) salva.

MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (încetul cu încetul). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde; a (se) dosi. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

MISTUÍ, místui și mistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele (prin organele digestive) în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. Nevasta zmăului celui mai tare au zis: cînd a trece el pe-acolo, eu am să-l înghit de viu și am să-l mistuiesc în mine o săptămînă întreagă. SBIERA, P. 105. Deși mînca foarte puțin, nu putea mistui nimic. NEGRUZZI, S. II 154. ◊ Fig. Vițele stăteau în aer... cu frunzele întinse în soare, gata să prefacă și să mistuie hrana. DUMITRIU, N. 249. ◊ Refl. pas. Racii greu se mistuiesc. CONTEMPORANUL, II 911. ♦ Fig. A primi ca bun, a suferi, a suporta. Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănașului. ISPIRESCU, L. 247. Pesemne inima le spune că spînul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. 2. Tranz. Fig. (Mai ales despre foc) A distruge, a nimici; a consuma. Toată noaptea spre sîmbătă cînd Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. REBREANU, R. II 206. Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pe urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. Spuie rîul cel oltean Și codrul călugărean Cîte lupte au privit, Cîte oști au mistuit, Cîte oase-au înălbit. ALECSANDRI, P. P. 214. ♦ A roade, a chinui, a istovi sufletește. Un foc ascuns și groaznic îl mistuie pe popa Tonea! GALACTION, O. I 172. Umilințele și rușinea îl mistuiau amarnic. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Visurile tale toate, ochiul tău atît de tristu-i, Cu-a lui umedă-adîncime toată mintea mea o mistui. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. Călca în gerul aspru al iernii... cu mersul unui om în care s-a cuibărit o boală, mistuind deocamdată ascuns. C. PETRESCU, Î. II 151. ◊ Refl. Gogu Vlahopol se mistuia ca o fiară în cușcă. C. PETRESCU, S. 120. Se mistuia amarnic în necurmatu-i zbucium, se topea de pe picioare. VLAHUȚĂ, O. A. 141. 3. Refl. (Regional) A dispărea, a se face nevăzut, a pieri. Două umbre omenești se depărtară în fugă, mistuindu-se în întuneric spre pădure. SADOVEANU, B. 103. Bătrînul se desprinsese dintre oameni pe nebăgate în seamă și se mistuise într-o porumbiște. POPA, V. 110. În o clipă, dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise. HOGAȘ, M. N. 16. ♦ A se ascunde. [Pupăza] sărmana, se vede că se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii. CREANGĂ, O. A. 59. ♦ Tranz. (Rar) A face ca ceva să nu se mai vadă, să dispară. Banul luci numai o clipă și bătrîna îl mistui în gheara ei. SADOVEANU, O. VII 54.

A MISTUÍ místui tranz. 1) (alimente) A transforma în substanțe asimilabile de organism; a digera. 2) fig. A consuma până la terminare; a epuiza. Boala i-a mistuit puterile. ◊ A nu ~ pe cineva (sau ceva) a nu putea suferi pe cineva (sau ceva). 3) A supune unor chinuri sufletești; a chinui. 4) A face să se mistuie. /<ung. emészt

A SE MISTUÍ mă místui intranz. 1) A se distruge prin ardere; a se transforma în cenușă. 2) A înceta să mai fie în câmpul de vedere al cuiva; a se face nevăzut; a se evapora; a dispărea; a eclipsa. 3) fig. A pierde treptat vigoarea fizică și/sau morală (sub influența unor factori nocivi). /<ung. emészt

MISTUI vb. (Mold.) A salva, a scăpa. Cela ce va petreace prin cel vinovat . . . pentru să-ș poată amistui capul, să va certa după voia giudețului. PRAV. Și mergînd la Țarigrad cu altă nu s-au putut mistui, ce s-au închinat. CANTA; cf. NCL II, 296. Variante: amistui (PRAV.; NCL II, 296). Etimologie: magh. emésztni.

mistuì v. 1. a digera: a mistui bine, rău; fig. nu-l putea mistui CR.; 2. a consuma: focul a mistuit cetatea; fig. chinurile l’au mistuit; 3. a căuta un refugiu, a se ascunde: umplu dealurile, câmpii, unde pot se mistuiesc NEGR.; 4. a dispare: ca o stea care lucește și ’n văzduh se mistuiește AL. [Ung. EMÉSZTENI].

místuĭ și -ĭésc v. tr. (din maĭ vechiu a amistui, d. ung. emészteni). Digerez, aleg din mîncare părțile nutritive: stomahu mistuĭe ușor laptele. Consum, nimicesc: soba mistuĭe lemne, focu a mistuit casa și (fig.) boala l-a mistuit. Ascund, fac să dispară: a mistui un dosar. Fig. A nu putea să mistuĭ pe cineva saŭ ceva, a nu-țĭ plăcea, a-țĭ fi antipatic: nicĭ un popor nu-ĭ mistuĭe pe Jidanĭ. V. refl. Mă digerez; laptele se mistuĭe ușor. Mă consum, mă trec, mă nimicesc: lemnele se mistuĭe în sobă și (fig.), el s’a mistuit încet-încet de întristare. Mă ascund, dispar: eĭ s’aŭ mistuit pin munțĭ.

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. místuie, imperf. 3 sg. mistuiá

mistui (ind. prez. 1 sg. mistui, 3 sg. și pl. mistuie)

mistuiu, -tui 2, -tue 3 conj., -tuiam 1 imp.

MISTUÍ vb. 1. v. digera. 2. a distruge, a nimici, a prăpădi. (Revărsarea a ~ totul în calea ei.) 3. v. arde. 4. v. ascunde.

MISTUÍ vb. v. dispărea, pierde, pieri, salva, scăpa, scoate, suferi, suporta.

MISTUI vb. 1. (FIZIOL.) a digera, (reg.) a măcina, a rîșni, (înv.) a honipsi. (A ~ alimentele mîncate.) 2. a distruge, a nimici, a prăpădi. (Revărsarea a ~ totul în calea ei.) 3. a arde. (Focul a ~ totul.) 4. a (se) ascunde, a (se) dosi, (rar) a (se) tăinui, (pop.) a (se) piti, a (se) pitula, (reg.) a (se) mătrăși, a (se) mitosi, (prin Maram.) a (se) scuti, (înv.) a (se) supune. (A ~ un obiect.)

mistui vb. v. DISPĂREA. PIERDE. PIERI. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SUFERI. SUPORTA.

mistuí (mistuiésc, mistuít), vb. – 1. A digera. – 2. A consuma, a devora. – 3. A suprima, a anihila. – 4. A ține ascuns, a face să dispară. – Var. amistui. Mag. emészteni (Cihac, II, 516; Tiktin; Mîndrescu 173; Gáldi, Dict., 83). – Der. mistuitor, adj. (devorator, vorace).

TEMPUS EDAX RERUM (lat.) timpul care mistuie totul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XV, 234.