juramant sn [At: CORESI EV. 548/18 / V: giu~ / Pl: ~minte (inv) ~e ~mente ~mintzi^[1] / E: ml juramentum] 1 Afirmare promisiune solemna adesea prin invocarea divinitatzii de a spune adevarul in legatura cu anumite fapte. 2 (Spc; ie) Ai da cuiva ~ A da cuiva dreptul de a se jura. 3 (Is) Sub prestare de ~ Declaratzie intarita prin juramant (1). 4 Angajament solemn exprimat printro anumita formula prin care cineva se obliga sashi faca datoria fatza de popor de stat etc. 5 (Ie) A depune ~ul A se angaja in mod solemn in fatza unei autoritatzi de a indeplini cu fidelitate functzia acordata. 6 (Pgn) Promisiune ferma de a face ceva. 7 (Pop) Blestem. corectata

JURAMANT juramínte n. 1) Promisiune solemna facuta de cineva de regula in public printro formula fixa (cu invocarea divinitatzii sau a unei valori morale recunoscute). 2) Angajament solemn fatza de stat sau de popor pronuntzat de o persoana in public intro formula fixa. 3) Promisiune ferma. /<lat. juramentum

juramant n. afirmatziune sau promisiune solemna luand de martur pe Dzeu cele sfinte sau propriai onoare: a face a depune juramant. [Lat. JURAMENTUM].

giuramant sn vz juramant

JURAMÍNT juraminte s. n. Afirmare fagaduiala solemna facuta adesea printro anumita formula; legamint. Nici nu poate da de shtire fiind legat cu juramint. SADOVEANU F. J. 216. Na! asha trebuie sa patzeasca cine calca juramintul. CREANGA P. 278. Juramint itzi fac din suflet. CONACHI P. 102.

juramínt n. pl. inte shi (vechĭ) urĭ (lat. juramentum it. giuramento pv. jurament fr. juremeut sp. pg. juramento). Afirmatziune saŭ promisiune solemna pin carel ĭeĭ martur pe Dumnezeŭ cele sfinte onoarea orĭ altceva: a face a depune juramint.

juramant s. n. pl. juramínte

juramant s. n. pl. juramínte

JURAMANT s. 1. legamant (inv. shi reg.) juruintza (reg.) jur (inv.) jurare. (SHia respectat juramantul.) 2. juramant fals v. sperjur; juramant mincinos v. sperjur.

JURAMINT s. legamint (inv. shi reg.) juruintza (reg.) jur (inv.) jurare. (SHi a respectat ~.)

juramant sau autoimprecatzielegamant. Caracteristica lexicogramaticala a j. este k autoimprecatzia se exprima intro principala insotzita totdeauna (efectiv prin subintzelegere ori chiar elipsa) de o subordonata conditzionala menita sa exprime circumstantza care motiveaza j. Este ilustrativ exemplul oferit de Racine (juramantul unui captiv din Babilon de a nu uita niciodata Ierusalimul) (I): „Cum vom canta cantare Domnului pe pamant strain? Daca te voi uita Jèrusalime sa mi se usuce mana; limba sa mi se usuce in gura daca numi voi mai aduce aminte de tine.” In vorbirea comuna se folosesc shi formule de juramant vulgare ironizate de Caragiale („Sa nam parte de Zoitzica” sh.a.).