BLESTÉM blesteme s. n. Invocare a urgiei divinitatzii impotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusa pe seama furiei divine. ♦ (In basme shi legende) Vraja cazuta asupra cuiva sau a ceva. [Acc. shi: bléstem] Din blestema (derivat regresiv).

blestem sn [At: COD. VOR. 125/1 / V: ~tam blas~ blastam / A shi: bles~ / Pl: ~e ~uri (Mol; inv) blastami / E: blestema] 12 Invocare a unei nenorociri (sau a maniei divine) impotriva cuiva. 34 Nenorocire adusa de blestem (12) Cf afurisenie anatema. 5 (Is) Carte de ~e Carte de afurisanie. 6 (Pfm; irn; ie) Ashi face ~ cu (sau de) cineva A supara. 7 (Iae) Ashi bate joc.

BLESTÉM blesteme s. n. Invocare a urgiei divinitatzii impotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusa pe seama furiei divine. [Acc. shi: bléstem] Din blestema (derivat regresiv).

BLESTÉM blesteme s. n. (SHi in forma populara blastam) Imprecatzie (legata de credintzele superstitzioase) prin care se invoca abaterea unei nenorociri asupra unui adversar. [Asupritorii] impovaratzi de slavi shi de steme De ura ferecatan blesteme. DESHLIU G. 37. Ashternuta la prima furie era o scrisoare fulgeratoare plina de invinuiri shi blesteme. BART E. 241. ◊ Expr. Ashi face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rau cu cineva a chinui a maltrata. Acum cred k nu tzii mai face blastam cu mine mii da drumul... k tare mare treaba mai am. CREANGA P. 314. ♦ (In basme shi legende) Vraja cazuta asupra unui lucru. Un blestem ceapasa pe codru Schimbatuian piatra shi iasca [pe cavaleri]. BENIUC V. 85. Accentuat shi: bléstem. Pl. shi: blestemuri (GHEREA ST. CR. II 279). Variante: (popular) blastam blastém s. n.

BLESTÉM blesteme s. n. Imprecatzie (legata de credintzele superstitzioase) prin care se invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ♦ (In basme shi legende) Vraja cazuta asupra unui lucru. [Acc. shi: bléstem] Postverbal al lui blestema.

BLESTÉM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecatzie. 2) Cuvinte prin care se invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecatzie; maledictzie. 3) Rau fatal pus pe seama furiei divine care se pare k planeaza in permanentza deasupra cuiva; maledictzie. /v. a blestema

blestem n. 1. chemarea urgiei divine pe capul cuiva shi vorba prin care se ureaza rau shi nefericire; 2. soarta rea de care nu se pcate scapa cineva: e un blestem; 3. vorbe prin care cineva sau ceva se scoate din turma credincioshilor: carte de blestem. [Abstras din blestema].

blastắm sn vz blestem

BLASTẮM s. n. v. blestem.

BLASTÉM s. n. v. blestem.

*blastắm (est) shi blestém (vest) n. pl. e (d. a blastama k shi lat. pop. blastéma; fr. blame sp. pg. lástima). Invocarea urgiiĭ dumnezeĭshtĭ contra cuĭva k: ardal focu batal Dumnezeŭ saŭ (in gluma) batal norocu. Nenorocire de care nu potzĭ scapa: e un blastam pe capu Jidanilor sa n’aiba tzara. Vechi blastem.

blestém s. n. pl. blestéme

blestém s. n. pl. blestéme

blestem (subst.) pl. blestemuri

blestem muri.

BLESTÉM s. 1. imprecatzie ocara (livr.) maledictzie. (Poeziile lui contzin multe ~.) 2. v. excomunicare.

BLESTÉM s. v. calamitate catastrofa dezastru flagel grozavie napasta nenorocire pacoste potop prapad pustiire sinistru urgie.

BLESTEM s. 1. imprecatzie ocara (livr.) maledictzie. (Poeziile lui contzin multe ~.) 2. (BIS.) afurisenie afurisire anatema excomunicare (inv.) procletzenie procletzie. (A arunca ~ asupra cuiva.)

blestem s. v. CALAMITATE. CATASTROFA. DEZASTRU. FLAGEL. GROZAVIE. NAPASTA. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRAPAD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.

BLESTEM. Subst. Blestem maledictzie (livr.) blasfemie (livr.) anatema anatemizare afurisenie stigmatizare infierare (fig.) imprecatzie (livr.) urgisire (inv. shi pop.) hula (pop.) dracuire; injuratura injurare (rar) sudalma insulta batjocura ocara; defaimare denigrare ponegrire profanare. Adj. Blestemat stigmatizat infierat (fig.) urgisit (pop.) hulit jignit ofensat defaimat pingarit. Vb. A blestema a afurisi a anatemiza (rar) a arunca blestemul pe capul cuiva ashi face blestem cu cineva a dracui a da pe cineva dracului; a injura a sudui (pop.) a huli (pop.) a ofensa a insulta a batjocori a ocari (pop.) a spune vorbe de ocara; a stigmatiza a infiera (fig.). V. batjocura cearta defaimare discreditare impolitetze ofensa umilintza.

blestem v. imprecatzie.

BLESTÉM (< blestema) s. n. Invocatzie cu functzie de sanctziune prin care se cheama minia sau urgia unei divinitatzi asupra unei fiintze sau obiect in scop de razbunare ♦ B. divin = b. adresat de Dumnezeu perechii primordiale Adam shi Eva dupa infruptarea din Pomul Cunoshtintzei anulat apoi prin rascumpararea savirshita de Hristos. ♦ (In basme shi legende) Vraja cazuta asupra cuiva sau a ceva.