IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

imprecație sf [At: NEGRUZZI, S. I, 346 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr imprecation, it imprecazione] 1 (Liv) Blestem. 2 Figură de stil care conține un blestem.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. (Livr.) Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; injurie, ocară. Profesorul mai rosti cîteva imprecații... și plecă furtunos. PAS, Z. IV 168. Dincolo, un grup... care izbucnea în imprecații și deznădăjduite strigăte. CAMIL PETRESCU, P. V. 16. Începe a pierde răbdarea și a rosti un șir de imprecații. ALECSANDRI, O. P. 93.

IMPRECÁȚIE s.f. Blestem; injurie, ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. [Gen. -iei. / cf. fr. imprécation, lat. imprecatio].

IMPRECÁȚIE s. f. 1. blestem; injurie, ocară. 2. figură de stil care conține un blestem. (< fr. imprécation, lat. imprecatio)

IMPRECÁȚIE ~i f. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; blestem. 2) Cuvânt sau expresie prin care cuiva i se dorește răul; blestem. 3) Figură de stil care conține astfel de cuvinte sau expresii. [G.-D. imprecației; Sil. im-pre-ca-ți-e] /<lat. imprecatio, ~onis, fr. imprecation

imprecațiune sf vz imprecație

imprecați(un)e f. 1. invocarea răsbunării divine în contra cuiva; 2. figură de retorică prin care se invoacă nenorociri asupra cuiva.

*imprecațiúne f. (lat. imprecatio, -ónis). Blestem, maledicțiune. Ret. O figură pin care ĭnvocĭ nenorocire asupra cuĭ-va, cu alte cuvinte, tot blestem, ca: bată-l Dumnezeŭ! – Și -áție.

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)

imprecáție s. f. (sil. -ți-e), art. imprecáția (sil. -ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (sil. -ți-i)

imprecație

imprecație.

IMPRECÁȚIE s. v. blestem.

IMPRECÁȚIE s. v. înjurătură.

IMPRECAȚIE s. blestem, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.)

imprecație s. v. ÎNJURĂTURĂ.

imprecație (execrație) sau blestem (lat. imprecatio „rugăciune împotriva cuiva”), figură de stil în care se enunță, la modul imperativ, dorința pedepsirii unei persoane sau a unei colectivități, vinovată fie față de cel ce formulează rugăciunea, fie față de societate ori de patrie. Este o figură cu o evoluție istorică, ajunsă astăzi, ca și alte figuri în desuetitudine (I). Sin. execrație.

IMPRECAȚIE (< fr. imprécation < lat. imprecatio, blestem) Imprecația, execrația sau blestemul, este un procedeu stilistic ce constă în exprimarea dorinței pedepsirii unei persoane. Ex. „O bătrînă boțită la obraz, cu nasul coroiat, cu ochii arzători, ieși c-o vargă-n drum, după ei, cu mlădieri răstite în glas. - Hardă-vă focul, să vă hardă! Da' ce sînteți voi, mă, de ieșiți la drumul mare?” (M. SADOVEANU, Oameni și locuri) „Afurisit să fie cînerul de vornic și cum au ars el inima unei mame, să-i ardă inima sfîntul Foca de astăzi, cum și tuturor părtașilor săi.” (I. CREANGĂ, Amintiri din copilărie) În evoluția sa istorică, imprecația apare, în trecut, în lucrările teologice, în testamente sub formă de „afurisenii”. În lumea elină și romană era folosită imprecația publică, împotriva trădătorilor și a celor vinovați de crime sau sacrilegii, a dușmanilor libertății etc. În creația literară, o întâlnim în Eneida lui Vergilius (blestemul Didonei), în Oedip rege de Sofocle (blestemele lui Oedip împotriva ucigașilor lui Laios), în Hyppolit a lui Euripide (blestemul lui Tescu), în tragediile lui Corneille, Racine etc. În poezia noastră, cunoscute sunt imprecațiile din Mihnea și baba de D. Bolintineanu, Rugăciunea unui dac de M. Eminescu, Blestemele lui T. Arghezi. Ex. Oriunde vei merge să calci, o, tirane, Să calci pe-un cadavru, în visu-ți să-l visezi, Să strîngi tu în mînă tot mîini diafane Și orice ți-o spune tu toate să crezi. (D. BOLINTINEANU, Mihnea și baba) În împărăție de lut și de beznă să se facă Grădina bogată și-ograda săracă. Cetatea să cadă-n nămol, Păzită de spini și de gol. Usca-s-ar izvoarele toate și marea Și stinge-s-ar soarele ca lumînarea. Topească jalea ca scrumul Funingini, cenușă, s-acopere drumul... (T. ARGHEZI, Blesteme) Imprecații se întîlnesc și în vorbirea de toate zilele (bată-te dumnezeu, luate-ar dracu')