indoiala sf [At: CORESI EV. 386/36 / P: ~doia~ / Pl: ~ieli / E: indoi + eala] 1 (Ivr) Aplecare a corpului. 2 Indoitura. 3 Lipsa de sigurantza Si: (inv) indoiciune (2) indointza (2). 4 Neincredere. 5 Nedumerire. 6 Banuiala. 7 (Ilav) Cu ~ Nesigur. 8 (Ilav) Fara ~ Negreshit. 9 (Ilav) In ~ Nesigur. 10 (Ie) A avea ~ sau ~ieli A nu fi sigur. 11 (Ie) A cadea la ~ A nu fi sigur. 12 (Ilv) A sta la ~ A ezita. 13 (Ie) A pune la ~ A se indoi de cineva sau de ceva. 1415 (Ie) A (nu) ramane ~ k A (nu) fi sigur k... 16 (Ilv) A trage la ~ A se indoi. 17 (Ial) A banui. 18 Ezitare.

INDOIÁLA indoieli s. f. Neincredere ezitare shovaiala. Rizea tzinea capul plecat intro parte shil privea pe Marinica ciudat cu indoiala. DUMITRIU N. 20. Ghimpele indoielii i impungea dureros inima. BART E. 182. Pentru ce lasa ele sa intre intro inima plina de iubire indoiala shi ura. NEGRUZZI S. I 56. ◊ Loc. adv. Fara indoiala = negreshit cu sigurantza. Piatra fara indoiala este un orash foarte frumos. SADOVEANU O. VII 177. Fara indoiala k trebuie sa faci ceva. SAHIA N. 102. Fara indoiala ziceam acesta e limbagiul adevaratului amor! NEGRUZZI S. I 61. ◊ Expr. A avea indoieli = a se indoi (III) a nu fi sigur. A cadea la indoiala = a incepe sa se indoiasca a nu fi sigur a fi in nedumerire in nesigurantza. A sta la indoiala = a shovai a ezita. Bietul baiat nu mai statu la indoiala se facu frate de cruce cu StrimbaLemne. POPESCU B. II 85. A pune (ceva) la indoiala = a se indoi (III) de ceva. A pus la indoiala cele auzite ieri. Nu incape indoiala (k) sau (in forma de intrebare retorica) mai incape indoiala? = e sigur e cert (k)... Vinovatzi eram indoiala nu incapea. STANCU D. 306. Nu ramine indoiala (k... sau de... ) sau (in forma de intrebare retorica) mai ramine indoiala? = a fi sigur a avea sigurantza (k... sau de.... ). Mai ramine indoiala despre asta? zise Gerila. CREANGA P. 258. Nu ramine indoiala... k sturnii lui Pliniu shi lui Martzial sint graurii noshtri. ODOBESCU S. III 31. ♦ Credintza care se clatina credintza zdruncinata. Tai brazda prin desishuri de indoieli. BENIUC V. 60. Imprejurul gurii musculoase se vedea o dulceatza amarita de indoieli. EMINESCU N. 52.

INDOIÁLA ~iéli f. Lipsa de incredere; neincredere; rezerva. Stare de ~. ◊ Fara ~ cu sigurantza; neaparat; numaidecat. A sta la ~ a nu fi hotarat; a shovai. [G.D. indoielii] /a (se) indoi + suf. ~eala

indoĭála f. pl. ĭelĭ. Actziunea de a te indoi nesigurantza incertitudine. Banuĭala presupunere: a avea indoĭala despre cineva. Scepticizm: indoĭala metodica a luĭ Descartes. A sta la indoĭala a fi nehotarit a nu shti ce sa facĭ. Fara indoĭala de sigur se intzelege: fara indoĭala k asha e!

indoeala f. 1. actziunea de a(se) indoi: pozitziune shovaitoare intre doua lucruri sau idei; 2. fig. nesigurantza sau ceea ce o cauzeaza.

indoiála s. f. g.d. art. indoiélii; pl. indoiéli

indoiála s.f. g.d. art. indoiélii; pl. indoiéli

indoiala pl. indoieli

indoiala ieli.

INDOIÁLA s. 1. v. ezitare. 2. dubiu incertitudine neincredere nesigurantza rezerva scepticism shovaiala shovaire (astazi rar) necredintza (inv.) aporie indointza. (Domnea o stare de ~.)

INDOIALA s. 1. codeala codire ezitare fluctuatzie nehotarire pregetare shovaiala shovaire (livr.) indecizie (pop.) preget (fig.) oscilare oscilatzie. (~ lui nu era justificata.) 2. dubiu incertitudine neincredere nesigurantza rezerva scepticism shovaiala shovaire (astazi rar) necredintza (inv.) aporie indointza. (Domnea o stare de ~.)

Indoiala ≠ incredere sigurantza

INDOIÁLA (< indoi) s. f. 1. Neincredere; ezitare shovaiala; incertitudine nesigurantza dubiu. ◊ Loc. Fara indoiala = neaparat negreshit. 2. (FILOZ.) Stare de spirit solicitata de date (senzatzii sau propozitzii) sau de posibilitatzi de actziune neconcordante ce oscileaza intre ele fara a reushi sa se fixeze definitiv asupra uneia sau a alteia. ♦ (La R. Descartes) Principiu metodologic cu ajutorul caruia se cauta un fundament absolut al cunoashterii. I. metodica asupra tuturor cunoshtintzelor a datelor simtzurilor shi chiar asupra existentzei lumii era opusa dogmatismului scolastic. ♦ Banuiala.

IN DUBIIS ABSTINE (lat.) abtzinete (sa judeci sa decizi) daca ai indoieli Maxima in dreptul roman.