inavutzire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: inavutzi] 12 Imbogatzire (12).

inavutzi vtr [At: I. IONESCU M. 195 / S shi: inna~ / Pzi: ~tzesc / E: in + avut] 12 A (se) imbogatzi (12).

INAVUTZÍ inavutzesc vb. IV. Refl. A se imbogatzi. Sa ne dai tu noua socoteala acum din ce teai inavutzit. V. ROM. noiembrie 1953 117. De ce sa lasat omul de un meshteshug shi sa apucat de altul cind nici cu intiiul nu murea de foame shi cind nici cu al doilea nu putea sa se inavutzeasca? PAS Z. I 159. ◊ Tranz. Fig. A inavutzit istoria noastra cu un tezaur de documente. MACEDONSKI O. IV 26. Versurile shi... proza cu care a inavutzit tinara noastra literatura. CARAGIALE O. III 14.

A INAVUTZÍ ~ésc tranz. A face sa se inavutzeasca; a instari. [Sil. ina] /in + avut

A SE INAVUTZÍ ma ~ésc intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale in cantitatzi mari; a se instari. /in + avut

inavutzì v. a (se) face avut.

inavutzésc v. tr. Rar. Fac avut imbogatzesc. V. refl. Ma imbogatzesc.

!inavutzí (a ~) (ina/ina) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. inavutzésc imperf. 3 sg. inavutzeá; conj. prez. 3 sa inavutzeásca

inavutzí vb. (sil. mf. in) ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. inavutzésc imperf. 3 sg. inavutzeá; conj. prez. 3 sg. shi pl. inavutzeásca

INAVUTZÍRE s. v. imbogatzire.

INAVUTZIRE s. capatuiala capatuire chiverniseala chivernisire imbogatzire parvenire pricopsire. (~ cuiva prin mijloace necinstite.)

INAVUTZÍ vb. 1. v. imbogatzi. 2. a se imbogatzi a se inchiaburi (pop.) a se chiaburi. (Un tzaran care sa ~.)

INAVUTZI vb. 1. a se ajunge a se capatui a se chivernisi a se imbogatzi a se instari a parveni a se pricopsi. (Sa ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se imbogatzi a se inchiaburi (pop.) a se chiaburi. (Un tzaran care sa ~.)

A (se) inavutzi ≠ a (se) ruina a saraci