DUR¹ A duri e adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgariat sau de strapuns; tare. 2. (Despre ape) Care contzine saruri (de calciu shi magneziu) peste limita admisa pentru apele potabile sau industriale. 3. (In sintagma) Consoana dura = consoana a carei articulatzie nu contzine niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent brutal crud. Din fr. dur lat. durus.

dur¹ ~a [At: TEODOREANU M. II 16 / Pl: ~i ~e / E: fr dur lat durus] 1 a (D. corpuri solide) Greu de zgariat sau de strapuns Si: tare. 2 a (D. lumina) Puternic. 3 a (D. sunete) Aspru. 4 a (D. ape) Care contzine saruri (de calciu shi magneziu) peste limita admisa pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; is) Consoana ~a Consoana a carei articulatzie nu contzine nici un element palatal. 67 a av (Fig) (In mod) sever. 89 a av (Fig) (In mod) brutal. 10 a (Muz; d. ton interval acord ioc minor) Major.

DUR¹ A duri e adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgariat sau de strapuns; tare. 2. (Despre ape) Care contzine saruri (de calciu shi magneziu) peste limita admisa pentru apele potabile industriale. 3. (In sintagma) Consoana dura = consoana a carei articulatzie nu contzine nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent brutal crud. Din fr. dur lat. durus.

DUR² A duri e adj. 1. (Despre corpuri solide in opozitzie cu moale) Greu de patruns greu de zgiriat tare. V. virtos. Fierul este mai dur decit aurul. ◊ (Fon.; in opozitzie cu consoana palatalizata sau muiata) Consoana dura = consoana a carei articulatzie nu comporta vreun element palatal (deci urmata de vocalele a o u). ♦ Fig. Greu ingreuiat. Miera... capul dur shi gol sa potzi lovi cu ciocanul in el. CAMIL PETRESCU U. N. 123. 2. (Despre ape) Care contzine saruri in proportzie mare. 3. Fig. Aspru taios necrutzator crud. Strigatul nostru... Sa fie dur. Sa despice sa taie Cum despica shi taie un diamant. BANUSH B. 110. Faptura Cu inima neomeneasca dura! CAMIL PETRESCU T. III 341. Adevarul plin shi dur din pilda batrinului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU M. D. II 335. Fata asta necajita trebuie sa aiba ceva dur. IBRAILEANU S. 7. ♦ (Creatzie personala; in opozitzie cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog sa lashi in pace muza Caci tu eshti cel mai prost poet In Siracuza. Troheii shchiopi shi iambii duri; SHi nici nu shtii macar sa furi. COSHBUC P. I 85.

DUR A adj. 1. Tare solid; greu de strapuns de zgariat. ◊ (Fon.) Consoana dura = consoana care nu are nici un element palatal in articulatzia ei. 2. (Despre ape) Bogat in saruri cu mare proportzie de saruri. 3. (Fig.) Aspru; crud neomenos. [< fr. dur it. duro lat. durus].

DUR¹ adj. (muz.) major. (< germ. dur)

DUR² A adj. 1. (despre corpuri) tare solid; greu de strapuns de zgariat. ♦ consoana ~a = consoana care nu are nici un element palatal in articulatzia ei. 2. (despre ape) cu mare proportzie de saruri de calciu shi magneziu. 3. (fig.) aspru; crud brutal. (< fr. dur lat. durus)

DUR¹ ~a (~i ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasa a fi distrus cu ushurintza; rezistent la actiunea unor fortze din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Clima ~a. Pedeapsa ~a. 3) (despre apa) Care contzine saruri peste limita admisa; aspru. 4): Consoana ~a consoana a carei articulatzie nu contzine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgentza; sever; aspru; exigent. /<fr. dur lat. durus

dur a. 1. greu de sgariat: diamantul e cel mai dur dintre toate corpurile; 2. fig. aspru crud neomenos.

* dur a adj. (lat. durus). Tare solid greŭ de zgiriat: diamantu e cel maĭ dur corp. Fig. Aspru crud neomenos: om suflet dur. Adv. In mod dur.

dur¹ adj. m. pl. duri; f. dúra pl. dúre

dur adj. m. pl. duri; f. sg. dúra pl. dúre

DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv bataios brutal coleric impulsiv iute nestapanit violent (fam. fig.) belicos. (Un om un temperament ~.)

DUR adj. v. major.

DUR adj. v. cainesc drastic greu rastit ridicat sever tare.

DUR adj. adv. v. aprig aspru barbar brutal cainos crancen crud crunt cumplit feroce fioros hain inuman necrutzator neiertator neimblanzit neinduplecat neindurat neindurator nemilos neomenos neuman rau salbatic sangeros violent.

DUR adj. 1. rezistent solid tare tenace (pop.) tzeapan virtos. (Un material ~.) 2. agresiv bataios brutal coleric impulsiv iute nestapinit violent (fam. fig.) belicos. (Un om un temperament ~.)

DUR adj. (MUZ.) major. (Do ~.)

dur adj. v. CIINESC. DRASTIC. GREU. RASTIT. RIDICAT. SEVER. TARE.

dur adj. adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CIINOS. CRINCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUTZATOR. NEIERTATOR. NEIMBLINZIT. NEINDUPLECAT. NEINDURAT. NEINDURATOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RAU. SALBATIC. SINGEROS. VIOLENT.

Dur ≠ moale maleabil

dur (dúra) adj. Tare aspru. Lat. durus (sec. XIX). Der. dura vb. (a tzine a fi a dainui); duritate s. f. (tarie rezistentza); durabil adj. (care dureaza); durabilitate s. f. (trainicie rezistentza); durata s. f. (interval rastimp) din it. durata sau traducere din fr. durée.

dur denumirea germana pentru major*. Provine din lat. durum. Ant.: moll*. V. b.

DURA LEX SED LEX (lat.) legea e aspra dar e lege Adagiu din dreptul roman care exprima caracterul obligatoriu al legii oricat de aspra ar fi.