DRIC dricuri s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fara rotzi shi loitre). ♦ Cantitate de obiecte de materiale etc. care se poate incarca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special tras de cai care poarta mortul la groapa; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfarshite; a fi intro situatzie grea; a fi gata sa eshueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei al noptzii al unui anotimp; punct culminant al unei actziuni care se desfashoara in timp; miez toi. Din magh. dërék.

dric sn [At: M. COSTIN ap. GADEI 301/4 / V: drag ~ig / Pl: ~uri / E: mg dërék] 1 Platforma a carutzei sau a carului cu sau fara peretzii laterali. 2 (Is) ~ul de dinainte Parte (mai inalta) unde sta vizitiul. 3 (Is) ~ul de dinapoi Parte unde se pun obiectele de transportat. 4 SHasiu care sta trasura. 5 Cantitate care se poate transporta in dricul (1) carului. 6 (Reg) Parte a plugului de care e fixata roata. 7 (Reg) Lemn indoit la osia carului. 8 Vehicul special (tras de cai) pentru transportul persoanelor decedate Si: car funebru (mortuar) (reg) droaga (1). 9 (Fam; fig; ie) A fi pe ~ A fi grav bolnav. 10 (Fam; fig; iae) A fi pe moarte. 11 (Fam; fig; iae) A fi intro situatzie grea. 12 (Fam; fig; iae) A fi gata sa eshueze. 13 (Fam; d. oameni; ie) A fi k un cal de ~ A fi orgolios shi fara valoare. 14 (Inv) Talie. 15 (Inv) Punct central. 16 (Pop) Cea mai buna parte a unui teren cultivabil. 17 (Pop; fig) Punct culminant al unei actziuni care se desfashoara in timp Si: miez toi. 1820 (Pop; fig) Punct culminant al zilei al noptzii al unui anotimp Si: miez toi. 21 (Ban) Sfert (de dinapoi) dintrun animal. 22 (Trs) Capital (in bani).

DRIC dricuri s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fara rotzi shi loitre). ♦ Cantitate de obiecte materiale etc. care se poate incarca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special tras de cai care poarta mortul la groapa; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfarshite; a fi intro situatzie grea; a fi gata sa eshueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei al noptzii al unui anotimp; punct culminant al unei actziuni care se desfashoara in timp; miez toi. Din magh. dërék.

DRIC dricuri s. n. I. 1. Scheletul unui car exclusiv rotzile shi loitrele. Ea calatorea intrun radvan care pe atunci era o larga cutie de lemn vopsit scobita rotund shi ashezata fara arcuri pe un dric cu patru roate ferecate. ODOBESCU S. I 161. ♦ Cantitatea care se poate incarca pe un dric de car. Conitza vash ruga pentru vrun dric de paie. STANOIU C. I. 62. 2. Car mortuar. Mergeam incet dupa dricul incarcat de coroane ce se legana shi ma gindeam la cel cemi fusese prieten. ANGHEL PR. 143. Acu nu de mult lot pe aceeashi cale shi tot catre acel locash mergea in tacere shi nebagat in seama fara steaguri fara tobe shi fara surle dricul modest in care erau ramashitzele paminteshti ale poetului Alexandrescu. GHICA S. A. 121. ◊ Expr. A fi pe dric = a fi pe sfirshite; (despre o actziune) a fi gata sa eshueze. II. Fig. Punct culminant al unui anotimp sau al unei actziuni care se desfashoara in timp; miez toi. Vilvataile shi jarul carpanului shi fagului au o putere tot asha de mare k a soarelui in dricul verii. SADOVEANU F. J. 367. Maistorul are nevoie de calfa tocmai acum toamna cind e dricul tirgurilor. POPOVICIBANATZEANU V. M. 41. Suflet de om nu se afla prin apropiere care sai sara intru ajutoriu la dricul nevoii. MARIAN O. II 166. Ma bucur shi eu cai tocmai in dricul iarmarocului. CREANGA P. 113.

DRIC ~uri n. 1) Corp al unui car sau al unei carutze fara loitre shi rotzi. 2) Trasura folosita la transportul mortului la cimitir; car mortuar; car funebru. ◊ A fi pe ~ a) a fi pe patul de moarte; b) a fi pe punctul de a eshua. 3) flg. Punct culminant al unui fenomen in desfashurare; toi. In ~ul iernii. /<ung. dërék

DRIC s. n. (Mold.) Punct central; mijloc. Au sfirshitu manastirea cea mare in dricul orashului Ieshilor. M. COSTIN. Daca sa imple Italia in dricul imparatziei de lacuitori ... scotea cu sortzi casashi de pen orasha shi de pen sate shii muta la alte tzari. NCL I 46; cf. NCL I 39. ◊ (Ban.) Loc adj. De dric = esentzial important Cselé tréy pércz máy de drikla kredincziéy. BUITUL apud TEW. Etimologie: magh. dérék.

dric n. 1. mijlocul carului sau trasurei leaga coshul cu roatele dinainte shi cu protzapul: carutza pe dricuri; 2. car funebru: dric de clasa intaia; 3. fig. mijloc: in dricul iarmarocului CR. [Ung. DERÉK trunchiu mijloc].

dric n. pl. urĭ (vsl. drĕkŭ ceh. drik slovac drék trunchi; ung. derék trunchĭ mijlocu trupuluĭ. V. dereg 1). Suportu care sta podu caruluĭ saŭ carutzeĭ shi scoartzele. Carutza pe dricurĭ carutza simpla fara arcurĭ elastice. Mold. Trans. Punct central centru toĭ: aŭ savirshit minastirea in dricul orashuluĭ (Cost. 1 290) dricu veriĭ dricu ĭarmaroculuĭ. Munt. Patashca car funebru. A fi pe dric a fi aproape de moarte („a tzi se bate coliva’n pept”). V. grindeĭ.

drag sn vz dric

drig sn vz dric

dric s. n. pl. drícuri

dric s. n. pl. drícuri

DRIC s. 1. (TEHN.) (reg.) sandac. (~ la carutza.) 2. car funebru car funerar car mortuar (Bucov.) caravana (Mold.) droaga patashca.

DRIC s. v. centru cocarla cotiga miez mijloc putere schimbatoare teleaga toi.

DRIC s. 1. (TEHN.) (reg.) sandic. (~ la carutza.) 2. car funebru car funerar car mortuar (Bucov.) caravana (Mold.) droaga patashca.

dric s. v. CENTRU. COCIRLA. COTIGA. MIEZ. MIJLOC. PUTERE. SCHIMBATOARE. TELEAGA. TOI.

dric (drícuri) s. n. 1. Centru punct central. 2. Scheletul de sus al unui car. 3. Car mortuar. Origine incerta. Pare a proveni din mag. derék „centru” (Tiktin; Scriban; Gáldi Dict. 89) care ar fi cuvint identic cu tc. direk cf. direc. Cf. shi sb. drek „incarcatura unei carutze”. Der. dricar s. m. (functzionar de pompe funebre); dricar s. n. (Banat patura) din mag. derekal; dricala s. f. (Banat plapuma) cuvint identic cu cel anterior (cf. Gáldi Dict. 125); indrica vb. refl. (a se asheza peste) care DAR il deriva de la ridica shi Graur BL VI 154 de la sensul 2 atribuindui acceptzia de „a pune a asheza”.

dric Dupa dictzionarele noastre (TDRG DU CADE DLRM Cioranescu) vine din magh. derék „trunchi”. Singur TDRG pune inainte tc. direk „stilp” iar Scriban face apel atit la v.sl. drĕkŭ ceh. drik slovac drék cit shi la magh. derék. Dar cuvintul maghiar care se potriveshte cel mai bine k intzeles e de origine slava (vezi Bárczi s.v.; Berneker cunoashte familia drĕkŭ cu acelashi intzeles k in maghiara). Avind in vedere k in maghiara sa introdus in mod normal o vocala epentetica absenta in romaneshte ar fi de crezut k in romana cuvintul vine direct din slava (cu toate paralelismele invocate de Tamás in favoarea etimologiei maghiare). Cit priveshte vocala i in loc de ĕ aceasta sar putea explica prin ucraineana dar o forma ucr. drik nu este atestata. Sa mai adaugam k expresiile romaneshti in dricul verii in dricul noptzii au un corespondent exact in ungureshte (a nyár derekán).

dric dricuri s.n. Punctul culminant al zilei al noptzii al unui anotimp; miez toi: „In dricu iernii...” (Faiciuc 1998) Din magh. dërék „centru mijloc” (Tiktin Galdi cf. DER; DEX MDA); cf. vsl. drěkǔ ceh. drik sl. drék (Scriban).

dric dricuri s.n. Punctul culminant al zilei al noptzii al unui anotimp; miez toi: „In dricu iernii...” (Faiciuc 1998) Din magh. derék „centru” (DER).

a fi pe dric / pe duca / pe nasalie expr. 1. a fi pe moarte. 2. a fi pe punctul de a eshua.