cinstit¹ sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 351/23 / Pl: ~uri / E: cinsti] (Rar) 1-18 Cinstire (1-18).

cinstit², ~ă [At: COD. VOR. 145/14 / V: (înv) cen~, (îvp) cis~ / Pl: ~iți, ~e / E: cinsti] 1 a Care este de bună-credință Vz cuviincios, omenos, politicos. 2 a Onest. 3 a (Pfm) Respectat. 4 a (Pfm) Onorat. 5 a (Înv; îe) Să vă fie fața ~ă! (sau să ierte ~a față a dv!) Pardon! 6 a Venerat. 7 a (Înv) De neam mare Vz nobil, bogat. 8 a (Îvp) Arătos. 9 a (Îvp) Elegant. 10 a (Înv) Autentic. 11 a (Pfm) Cast. 12 a (Pfm) Credincios soției (credincioasă soțului). 13 a (Pfm; d. o fată) Fecioară. 14 a (Înv) Prețios. 15 a (Pfm) Amețit (de băutură) Si: beat, chefăluit. 16 sfp (Pop) Iele.

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. De bună-credință, onest. La baza vieții fiecărui colecții ist. trebuie să stea munca cinstită în gospodăria colectivă. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 30. Tu nu știi că negustor cinstit și cal verde nu se află? DUMITRIU, V. L. 61. N-am mințit pe nimeni. Sînt om cinstit. SAHIA, N. 68. Nu... tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Adverbial) Membrii colectivului muncesc cinstit. ▭ Fraților, vă zic cinstit că n-am poruncit eu nimic. ALECSANDRI, T. 1137. 2. Credincios, fidel; cast. Femeie cinstită. 3. (În trecut, mai ales în formule de politețe) Vrednic de respect, onorabil, venerabil, stimat. Cînd ieși d-acolo, ce să vedeți dumneavoastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 163. Au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți... căpitanii oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231.

CINSTÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CINSTI. 2) Care este corect și de bună-credință; onest; integru. Om ~. 3) Care manifestă un atașament constant; care vădește statornicie în convingeri și sentimente; devotat; fidel. /v. a cinsti

cinstit a. 1. onest, onorabil, onorat: mai marii orașelor și alte fețe cinstite CR.; 2. titlu dat preotului: cinstite părinte!

cinstít, -ă adj. Onest. Onorabil. Onorat: cinstite părinte! Adv. Cu cinste: avere dobîndită cinstit.

cinstél am [At: MARIAN, NU. 352 / E: cinste + -el] (Reg; rar) Cinstit².

CINSTÍT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. v. sincer. 3. v. fidel. 4. v. onorabil.

CINSTÍT adj. v. adorat, divinizat, idolatrizat, venerat.

CINSTIT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. neprefăcut, sincer, (livr.) franc, leal, loial, (înv.) nefățărit, prost, (fig.) deschis. (O fire ~.) 3. credincios, devotat, fidel, nestrămutat, statornic, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit (Un slujitor ~.) 4. onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

cinstit adj. v. ADORAT. DIVINIZAT. IDOLATRIZAT. VENERAT.

Cinstit ≠ depravat, josnic, necinstit.

cinstít, -ă, cinstiți, -te, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea, 1906). – Din cinsti (< sl. čistiti „respectat”) (Scriban, DEX).

cinstít, -ă, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea 1906). – Din sl. čistiti „respectat”.

HONEST IAGO (lat.) cinstite Iago – Shakespeare, „Othello”, act. III, scena 5. Astfel se adresează Othello perfidului său slujitor Iago. Expresie ironică, relevând lipsa de caracter.