onorabil ~a a [At: (a. 1853) URICARIUL VII 119 / Pl: ~i ~e / E: fr honorable lat honorabilis] Demn de stima Si: cinstit respectabil stimabil.

ONORÁBIL A onorabili e adj. Vrednic de cinste de stima de respect; cinstit stimabil respectabil. Sint oameni care ocupa in societate un rol mult mai onorabil decit regii. LIT. ANTIMONARHICA 156. Aceasta casatorie... era mult mai onorabila decit soarta unei cadine orientale. HASDEU I. V. 173. Nui rushine pentrun om cumsecade sashi cishtige pinea zilnica intrun chip onorabil. CONTEMPORANUL VII 201. ◊ Amenda onorabila v. amenda. ◊ (Invechit k epitet dat unei persoane sau unei institutzii) Domnilor!... Onorabili concetatzeni!... Fratzilor! CARAGIALE O. I 155. Dupa a treia shi a patra recidiva onorabila dicasterie i despartzi [pe sotzi]. NEGRUZZI S. I 79. ◊ (Ironic) Acest onorabil serdar e director la agie shi am insemnat k el ne urmareshte k umbra peste tot locul. ALECSANDRI T. I 138. ◊ (Adverbial) Eu am apelat la dumneata numai k sami dai ocazie sa muncesc shi sa arat la ce sint bun. Foarte frumos. Foarte onorabil. C. PETRESCU C. V. 134. SHia platit onorabil datoria ei. GHEREA ST. CR. III 125. ◊ (Substantivat) Stimabile onorabile facetzi tacere. CARAGIALE O. I 147. (Ironic) Cam ce credit merita onorabilul in piatza? GHEREA ST. CR. I 232.

ONORÁBIL A adj. Vrednic de cinste de respect; cinstit respectabil. [Cf. fr. honorable lat. honorabilis].

ONORÁBIL A adj. vrednic de cinste de stima de respect; cinstit respectabil. (< fr. honorable lat. honorabilis)

ONORÁBIL¹ adv. Cu cinste. /<fr. honorable lat. honorabilis

ONORÁBIL² ~a (~i ~e) shi substantival Care poate fi onorat; demn de onoare. /<fr. honorable lat. honorabilis

onorabil a. 1. care face onoare: retragere onorabila; 2. care merita de a fi onorat: familie onorabila; 3. in vorbirea parlamentara: onorabilul preopinent.

*onorábil a adj. (lat. honorabilis). Care face onoare: actziune onorabila. Demn de onoare cinstit: persoana onorabila. Titlu de onoare dat cuĭva (maĭ mult ironic k shi stimabil. V. onorat): ĭa asculta onorabile domn saŭ (maĭ des) numaĭ onorabile! Adv. In mod onorabil: s’a retras onorabil.

onorábil adj. m. pl. onorábili; f. onorábila pl. onorábile

onorábil adj. m. pl. onorábili; f. sg. onorábila pl. onorábile

ONORÁBIL adj. 1. cinstit onorat pretzuit respectabil respectat stimabil stimat venerabil (inv.) omenit preacinstit. (O familie ~.) 2. v. decent.

ONORABIL adj. cinstit onorat pretzuit respectabil respectat stimabil stimat venerabil (inv.) omenit preacinstit. (O familie ~.)

Onorabil ≠ abject detestabil dezonorabil

Amende honorable (fr. „Amenda onorabila”) Expresie de origine franceza care o intilnim in limbile multor popoare. Inseamna atzi cere iertare prin recunoashterea greshelii. Dar expresia nare nimic comun cu amenda in intzelesul ei de azi shi citeodata nui nici onorabila! „Amenda onorabila” a fost pina la revolutzia franceza o pedeapsa care consta in atzi recunoashte public vina unor anumite crime savirshite de obicei in materie de sacrilegii. Vinovatul era adus in piatza in capul gol shi cu picioarele goale shi acolo in fatza multzimii trebuia sashi recunoasca fapta infamanta. Prin extindere sa ajuns inca de mult (fiindca gasim expresia shi la Molière) la aplicarea ei in cazul unor simple gresheli sau scapari. De pilda daca in loc de Molière noi am fi scris acum k expresia se gaseshte la Villon trebuia sa facem amenda onorabila shi sa rectificam aceasta eroare. IST.