peteca v vz petici

PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

PETICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: pétecă s. f.] – Din petic.

peatec^[1] sn vz petic

petec sn vz petic

petecă sf vz petic

peteci³ v vz petici

peteci² vt [At: A I, 12 / Pzi: ~cesc / E: nct] (Reg; c. i. animale domestice) A împiedica la picioare, când pasc.

petic sn [At: N. TEST. (1648), 11^v/26 / V: ~tec sn, (reg) ~tecă sf, ~ă sf / Pl: ~ice, (rar) ~uri, ~ici / E: pbl ml pittacium] 1 (Udp „de”, care indică felul materialului) Bucată, fâșie nu prea mare dintr-o țesătură. 2 (Pgn) Fâșie dintr-un material oarecare. 3 (Spc) Bucată dintr-un material cu care se repară un obiect rupt sau găurit, aplicându-se peste ruptură, gaură. 4 (Îe) A-și da în ~ A-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi, vicii. 5 (Îae; fam) A-și trăda lipsa de valoare. 6 (Rar; îe) A-și cunoaște ~ul A ști ceea ce i se cuvine. 7 (Îae) A-și cunoaște slăbiciunile, defectele. 8 (Reg; îe) A face (pe cineva) ~ă A certa rău. 9 (Îae) A insulta pe cineva. 10 (Îae) A istovi pe cineva prin muncă. 11 (Reg; îe) A coase ~ la ~ A fi foarte zgârcit. 12 (Îe) A-și găsi (sau, înv, a-și nimeri) sacul (sau gaura) ~ul Se spune disprețuitor sau ironic, pentru a arăta potrivirea dintre doi oameni, dintre două lucruri etc. fără valoare, fără importanță etc. 13 (Spc; reg) Platcă la cămășile bărbătești. 14 (Pex; reg) Val de pănură de circa 40 de metri. 15 (Reg; îf petec) Pată de murdărie. 16 (Îs ~ de pământ, ~ de loc, ~ de moșie etc.) Suprafață mică de teren culțivabil. 17 (Pan; udp „de”) Suprafață mică de ceva, în raport cu întregul. 18 (Reg; îc) ~a-vântului Plantă nedefinită mai îndeaproape.

petică sf vz petic

petici [At: DLRU / V: ~teci, (rar; cscj) ~teca / Pzi: ~cesc / E: petic] 1 vt (C. i. obiecte rupte, zdrențuite, uzate) A pune petice (3) Si: a cârpi, (rar) a peticări (1). 2 vt A repara ceva cu petice (2) Si: a cârpi, (rar) a peticări (2). 3 vt (Fam; c. i. aparate, sisteme tehnice etc.) A repara pe cât posibil, provizoriu și cu mijloacele rudimentare pe care le ai personal la dispoziție. 4-5 vtr (Rar) A (se) rupe în bucăți Si: a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. 6-7 vtr (A face să rămână sau) a rămâne numai petice din ceva. 8 vt (Fam; îe) A-i ~ cojocul (cuiva) A bate foarte tare pe cineva. 9 vt (C. i. gropile, denivelările unei șosele) A astupa cu material pietros.

PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre doi inși asociați care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

PÉTICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: pétecă s. f.] – Petic + suf. -ă.

PÉTIC, petice și petici, s. n. (Și în forma petec) 1. Bucată, fîșie tăiată sau ruptă dintr-o țesătură, dintr-o piele; (în special) bucată cu care se repară obiecte de stofă sau de piele găurite. El, într-un surtuc larg, fără culoare și cu buzunarele spintecate, purtîndu-și anevoie muzica-n spate, – ea, într-o rochiță scurtă din petici și c-un baideraș de lînă vechi. VLAHUȚĂ, O. A. 134. Cu antereu de canavață Ce se ținea numa-n ață Și cu nădragi de anglie Petece pe ei o mie. CREANGĂ, R. 148. Aoleo, lele Mărie, Dărui-te-ar mă-ta mie Numai c-un petic de iie. TEODORESCU, P. P. 302. ◊ Fig. În lumina slabă a petecului murdar de geam, bătut în cuie, se zărea uneori aburul unei răsuflări. DUMITRIU, N. 17. În a lucrurilor peteci căutînd înțelepciune. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. A nu se mai ține petic de petic = (despre îmbrăcăminte) a fi foarte ruptă. Nu aveau haine, toate li se rupsese, de nu se mai țineau petec de petec. RETEGANUL, P. I 45. A-i curge (cuiva) peticele v. curge (I 9). A-i merge (cuiva) peticele, se spune pentru a arăta că o acțiune se desfășoară foarte intens. Zîna, cam cu chef cum era, au început deodată să joace, și unde nu juca și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește... de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. A-și da în petic = a-și da pe față, fără voie, anumite cusururi; a greși. Mă miram eu să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. A pune peticul (la ceva) = a găsi o soluție de moment pentru a ieși din încurcătură. Totdeauna cînd se ivește (pe scenă) cîte un incident neprevăzut, Milo «știe să-i puie petecul». La TDRG. Și-a găsit sacul peticul (sau cum e sacul așa-i și peticul), se zice despre doi inși care au cam aceleași cusururi. Mîngăie-te la necazuri gîndind că sacul și-a găsit petecul. NEGRUZZI, S. I 251. 2. Bucată ruptă dintr-o hîrtie mai-mare. p. ext. act, document de mică valoare (sau socotit astfel și desconsiderat). Regimentul nostru și cel de artilerie n-au decît un petec de hartă împreună. CAMIL PETRESCU, U. N. 347. Ești fericit... că poți avea o scrisoare, un petec de hîrtie, un pretext. NEGRUZZI, S. III 480. ♦ Bucată dintr-un material oarecare, aplicată pe o piesă și fixată prin cuie, șuruburi etc., pentru a acoperi un gol, o ruptură etc. 3. Bucată mică, fîșie de teren (cultivabil). Petece negre de pămînt răsturnat prindeau pe brazdele lucii lumini fugare și o muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. E. 23. Pe tăpșanul dinspre apus se vede un petec de dumbravă rară. VLAHUȚĂ, O. A. III 147. Cinci mii? Pentru un petic de loc? ALECSANDRI, T. 256. ◊ Fig. Cîte un petec uriaș de umbră alerga de-a curmezișul cîmpiei și altul de lumină îl urmărea, făcînd să sticlească bălțile; apoi venea încă unul de umbră. DUMITRIU, N. 87. – Variantă: pétec s. n.

PÉTICĂ, petice, s. f. Cîrpă, zdreanță. Învăluindu-și custura într-o petică și punînd-o pe coardă la locul ei, s-așază pe laiță. MIRONESCU, S. A. 42. Cu ochii în lacrămi, fata luă o petică, își șterse fața și ieși. DUNĂREANU, CH. 202. – Variantă: pétecă s. f.

PETICÍ, peticcsc, vb. IV. Tranz. 1. (Și în forma peteci) A pune petice, a cîrpi cu petice. Avui parte d-un mișel, Pică țundra de pe el; El mi-o dă să i-o cîrpesc, Eu o iau și o izbesc: Adică mă socotesc, Tot să i-o mai petecesc, Că cu el am să trăiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. ◊ Refl. (Regional) A se rupe în bucăți; a rămîne numai petice. (Fig.) Primăvara că-mi sosește, zăpada se peticește. Mat. FOEK. 392. 2. A astupa gropile și spărturile unui drum cu un material pietros. – Variantă: petecí vb. IV.

PÉTIC ~ce n. 1) Bucată ruptă, tăiată sau rămasă dintr-un material (țesătură, piele, hârtie etc.). 2) Bucată de material aplicat pe un obiect rupt sau stricat pentru a-l repara. ◊ ~ de ~ (sau ~ peste ~) cârpit de multe ori; cu multe cârpeli. A-i curge cuiva ~cele a) a fi zdrențăros; b) a fi foarte sărac. 3) Suprafață mică de teren (cu un anumit specific). Un ~ de pământ. Un ~ de grădină. 4) fig. Porțiune mică de ceva. ~ de omăt. ~ de umbră. /cf. lat. pittacium

PÉTICĂ ~ce f. reg. 1) Bucată de țesătură veche folosită în anumite scopuri (pentru ștersul prafului, pentru spălatul podelelor etc.); cârpă. 2) fig. pop. Persoană lipsită de caracter; cârpă. /Din petic

A PETICÍ ~ésc tranz. 1) (haine, încălțăminte etc.) A repara prin aplicarea unor petice; a cârpi. 2) rar A face să se peticească; a zdrențui; a ferfeniți. 3) (străzi, trotuare, șosele) A îndrepta prin astuparea porțiunilor deteriorate. /Din petic

A SE PETICÍ pers. 3 se ~éște intranz. rar 1) (mai ales despre haine) A se preface în petice (prin întrebuințare îndelungată); a se zdrențui; a se ferfeniți. 2) fig. A se face ca peticul. /Din petic

petec n. 1. bucată ruptă sau tăiată dintró stofă: croitorul bun niciun petec nu leapădă; 2. petec învechit și lepădat: petece pentru fabricarea hârtiei; 3. fășie lunguiață de pământ: un petec de moșie; a-și da în petec, a se da de gol. [Cf. lat. medieval PETACCIUM].

peteci m. pl. friguri cu petișoare roșiatice pe piele. [Serb. PETIȚI (cf. it. petecchie)].

pétic (est) și pétec (vest) n., pl. e (vgr. pettýkion. V. pată). Bucată de pînză, postav orĭ pele cu care se cîrpește o haĭnă, un sac, niște încălțăminte ș. a. Un petec de moșie, o moșioară. Fig. A-țĭ cunoaște peticu, a-țĭ da samă de inferioritatea ta. A-țĭ da în petic, a-țĭ da în teapă, a face lucru spre care te trăgea instinctu saŭ educațiunea: bețivu n’a băut o zi, dar a doŭa zi tot șĭ-a dat în petic. Șĭ-a găsit sacu peticu, s’aŭ găsit prietinĭ doĭ oamenĭ răĭ saŭ ridiculĭ. A-țĭ curge (saŭ a-țĭ merge) peticele, a fi zdrențuros. Ĭ-a tras o bătaĭe de ĭ-aŭ mers peticele, l-a făcut ferfeniță.

pétică f., pl. ĭ (d. petic). Est. Cîrpă, pînză ordinară p. vasele de bucătărie. Bucată de pînză veche aruncată: hîrtie făcută din peticĭ.

peticésc v. tr. (d. petic). Pun petice: a petici o haĭnă, o cizmă. Acoper cu prea multe petice: o haĭnă peticită, un calic peticit. – Și împeticesc, formez din petice: a împetici o haĭnă. – Spre vest (îm-)petecesc. V. cîrpesc.

pétic s. n., pl. pétice

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă

pétic s. n., pl. pétice

peticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. peticeáscă

petic, pl. petice

petici (conj. peticească)

petec.

petecesc, -ceam 1 imp.

PÉTIC s. 1. ruptură, zdreanță, (prin Transilv.) folt. (Un ~ dintr-o cămașă veche.) 2. (la pl.) ațe (pl.), v. zdrențe. 3. v. bucată.

PÉTICĂ s. v. cârpă.

PETICÍ vb. a cârpăci, a cârpi, (rar) a peticări, (pop.) a potlogi. (A ~ o gheată.)

PETICÍ vb. v. sfâșia, zdrențui.

PETIC s. 1. ruptură, zdreanță, (prin Transilv.) folt. (Un ~ dintr-o cămașă veche.) 2. (la pl.) ațe (pl.), zdrențe (pl.). (Haina e numai ~.) 3. bucată, fîșie, limbă, sprînceană. (Un ~ de pădure.)

PETICĂ s. buleandră, cîrpă, fleandură, otreapă, zdreanță, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, tîrfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cîrță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., in Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.)

petici vb. v. SFÎȘIA. ZDRENȚUI.

PETICI vb. a cîrpăci, a cîrpi, (rar) a peticări, (pop.) a potlogi. (A ~ o gheată.)

pétec (pétece), s. n. – 1. Bucată, fîșie de material, cîrpă, zdreanță. – 2. Plasture, astupătură. – 3. Slăbiciune, defect predominant. – Var. petică, petic. Mr. peatic, megl. petic. Origine necunoscută. Pare cuvînt identic calabr. pettica „fîșie de piele”, care este trimis la gr. πιττάϰιον › lat. pittacium „bucată de piele”, cf. pitac, it. petecchia, sp. petequia, (Corominas, III, 713), ca și sp. pedazo, cat., prov. pedaç, fr. pièce (Pușcariu 1287; REW 6547); dar der. e dificilă (Philippide, Principii, 18), a vrut s-o explice pornind de la vb. a peteci, iar Byck-Graur 19 pornind de pl.; dar, pe lîngă că nu par convingătoare, aceste explicații trec sub tăcere problema accentului. Alte explicații nu sînt nicidecum suficiente: din gr. πίττα „bitumen”, ca pată (Candrea, Conv. lit., XXXVIII (1904), 874); dintr-un prerom. *paltika, cf. alb. petke „mic” (Philippide, II, 726; K. Treimer, Beiträge zur alb. Sprachgeschichte, p. 350; Capidan, Raporturile, 545). Lat. *picticus? Der. peticar (var. petecar), s. m. (adunător de petice; telal; cizmar care pune petice); peticărie (var. petecărie), s. f. (mulțime de petice, de haine vechi); petici (var. peteci), vb. (a cîrpi; a rupe, a zdrențui); peticos (var. petecos), adj. (plin de petice); (îm)petecat (var. (îm)peticat, (îm)petecit), adj. (cîrpit, plin de petice); peticuț, s. n. (petic; Munt., covor fin); peticări (var. petecări), vb. (a petici).

petecí, petecésc, vb. IV (reg.; despre cai) a împiedica (la picioare, când pasc).

petéci s.m. pl. (înv.) friguri cu pete roșiatice pe piele; tifos exantematic.

PETICĂ, Ștefan (1877-1904, n. sat Bucești, jud. Galați), poet simbolist român. Versuri remarcabile prin sensibilitatea delicată și prin universul modern de imagini („Fecioara în alb”, „Când vioarele tăcură”, „Moartea visurilor”, „Cântecul toamnei”); poeme în proză, teatru liric („Solii păcii”). Eseuri („Poezia nouă”, „Transformarea liricei”). Publicistică literă impunând prin modernitate.

a-i petici (cuiva) cojocul expr. a bate (pe cineva).

a-și da în petic expr. a-și arăta involuntar proasta creștere sau defectele; a se manifesta în mod necivilizat.

petici, peticesc v. t. a repara un aparat, un sistem tehnic etc. cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci