SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna^[1] până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.

sfârși [At: PSALT. HUR. 64^v/12 / V: (îrg) fârși, (înv) svâși, (îvr) svrâși / Pzi: ~șesc / E: vsl съвъръшити, свръшити] 1 vt (C. i. manifestări ale oamenilor, acțiuni, fenomene etc. în curs de desfășurare) A parcurge ultima etapă Si: a isprăvi, a încheia, a termina, (pop) a dovedi, a găti, a istovi, a mântui, (înv) a fini, a săvârși. 2 vt (Reg; îe) A ~ de cheltuială (sau din chelciug) A rămâne fără bani. 3 vt (Spc) A ajunge la ultimul moment al vieții Si: a încheia, a isprăvi, (îrg) a săvârși. 4 vt (Îe) A o ~ cu viața A se sinucide. 5 vt (Înv; îe) A-și ~ suflarea A fi în agonie. 6 vt (Îvp) A înfăptui. 7 vt (Îvr; c. i. hotărâri judecătorești) A executa (13). 8-9 vtr (Îvr; d. plante) A face să ajungă (sau a ajunge) la maturitate. 10 vt (Înv) A primi. 11 vi (D. oameni care discută) A termina de pronunțat ultimele cuvinte (sau sunete). 12 vi (Pex; d. oameni care discută) A trage conluzii la cele spuse până atunci Si: a conchide, (liv) a concluziona. 13 vt (Îvr) A pronunța (1). 14-15 vri (Folosit de obicei la imt) A înceta să mai existe, să mai acționeze etc. Si: a (se) curma. 16-17 vti (Îe) A (o) ~ cu cineva A rupe relațiile cu cineva. 18 vr (D. perioade sau d. unități de timp) A ajunge la ultima secvență, la ultimul stadiu din care este constituit Si: a se împlini, a se termina, a se încheia. 19 vt A duce până la capăt trecând prin perioada (mică) ce a mai rămas Si: a isprăvi, a termina. 20 vt A consuma integral Si: a epuiza, a isprăvi, a termina, (înv) a săvârși, (reg) a găti. 21 vtf (Înv) A distruge (1). 22 vr (Îvr; d. pedepse) A se prescrie. 23 vi (De obicei urmat de determinări la infinitiv, precedate de pp „prin”) A avea drept ultimă consecință sau rezultat final Si: a ajunge să. 24-25 vri A nu mai fi în viață Si: a adormi, a deceda, a dispărea, a duce, a muri¹, a pieri, a se prăpădi, a se stinge, a sucomba, (liv) a repausa, (asr) a răposa, (îvp) a se muta, a se petrece, a pica¹, a plesni, (îrg) a se pristăvi, a se săvârși, a se sparge, (înv) a se prostăvi, (fam) a se curăța, (arg) a o mierli¹. 26 vr (Pgn) A iubi foarte mult. 27 vr (Înv; fig) A pieri. 28 vt (Îvp; c. i. ființe; adesea cu determinări „de zile”) A omorî. 29 vr (Pex; c. i. sentimente de durere, dor) A chinui (5). 30 vr (D. oameni) A avea o senzație de slăbiciune, de leșin. 31 vr A avea o stare de oboseală accentuată, de slăbire a rezistenței generale a organismului Si: a dehobi, a epuiza, a extenua, a frânge, a istovi, a seca², a secătui, a sloi, a stoarce, a storci, a suge, a vlăgui, a zdrobi, a zămorî. 32 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) inima A fi îndurerat. 33 vr (Îae) A se lăsa cuprins de tristețe. 34 vr (Îe) A se ~ (cineva) de la inimă (sau pe picioare) A-i veni cuiva rău Si: a leșina. 35 vr (Rar; îe) A se ~ de ceva (sau de cineva) A depune eforturi pentru ceva sau pentru cineva. 36 vt (D. puterile cuiva) A pierde rezistența Si: a se diminua, a scădea, a descrește. 37 vr (Rar) A se lăsa cuprins de ... 38 vr (D. glas) A-și pierde intensitatea Si: a slăbi, a se stinge. 39-40 vri (D. terenuri, așezări, drumuri etc.) A ajunge la capăt Si: a se termina, a se isprăvi. 41 vt (Înv; fig) A călăuzi¹ (1).

SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.

A SFÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a isprăvi; a termina; a dovedi; a încheia. ◊ A o ~ rău a termina o activitate printr-un eșec. 2) pop. A face să se sfârșească; a lipsi de viață; a omorî; a ucide; a răpune; a mântui. ◊ ~ cu cineva a) a rupe relațiile cu cineva; b) a omorî pe cineva. /<sl. suvurušiti, svrusiti

A SE SFÂRȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se isprăvi; a se termina. 2) A avea drept sfârșit; a se încheia; a se termina. 3) A pierde forța și energia ajungând într-o stare de slăbiciune totală; a nu avea puteri; a se epuiza; a se extenua; a se consuma; a se istovi. 4) (despre persoane) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a deceda; a răposa. /<sl. suvurušiti, svrusiti

sfârșì v. 1. a (se) termina; 2. a se consuma: a se sfârși de dragoste. [Formă redusă din săvârșì].

fârși v vz sfârși

SFÎRȘÍ, sfîrșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce un lucru la capăt, a termina, a isprăvi, a mîntui. Eu pe Titi îl las să-și sfîrșească liceul. CĂLINESCU, E. O. I 29. Cum a sfîrșit de zis aceste, deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic și... a rîdicat pe ginerele împăratului în sus. CREANGĂ, P. 88. ◊ Absol. Ți-am făcut slujbele cu care m-ai însărcinat. Socotesc că acum am sfîrșit. ISPIRESCU, L. 30. Ptiu! mă! zise frate-său după ce l-a lăsat să sfîrșească. CREANGĂ, P. 45. ♦ A aduce la îndeplinire, a executa, a săvîrși, a face. Îmi vei fi de ajutor să sfîrșesc ce am pus de gînd. ISPIRESCU, L. 16. ♦ A trage o concluzie, a încheia, a conchide. Vreau să mă duc la apa Răutului... sfîrși c-un glas blînd Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. Mă întorc iar la mine în sat, sfîrși bătrînul resemnat. BART, S. M. 33. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a înceta de a mai exista, a se termina; a lua sfîrșit. Noaptea asta nu se va sfîrși niciodată. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. Țesutul încetează cînd firele sfîrșesc. BELDICEANU, P. 69. Ceremonia se sfîrșise. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Discuțiile se sfîrșeau nu rareori cu petreceri și hoinăriri pînă la ziuă. CĂLINESCU, E. 183. Digul care desparte Dunărea de mare sfîrșește cu farul verde. BART, E. 250. Apoi și luna plină cu secere sfîrșește. BELDICEANU, P. 133. ◊ Expr. A sfîrși cu ceva = a nu se mai ocupa de ceva, a nu mai vorbi despre ceva. Ia mai sfîrșește odată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. A sfîrși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. Am crezut că am sfîrșit cu el pentru toată viața. CAMIL PETRESCU, U. N. 159. ♦ Tranz. A epuiza. Robinson a sfîrșit roadele copaciului cocos ce găsise. DRĂGHICI, R. 57. 3. Intranz. A ajunge la un sfîrșit rău. Criminalul a sfîrșit la închisoare. ◊ (Tranz., în expr.) A o sfîrși rău = a ajunge într-o situație proastă, a decădea. ♦ (Urmat de un infinitiv precedat de prep. «prin») A ajunge să... Mihai era zeflemisit cu vorba «poetul», așa încît, înghimpat adesea cu aluzii răutăcioase despre nulitatea sa, sfîrși prin a evita casa părintească. CĂLINESCU, E. 24. Sfîrșeau prin a se convinge. CAMIL PETRESCU, O. II 480. 4. Refl. A se prăpădi, a muri. Căzu la pat și se sfîrși în trei zile. C. PETRESCU, R. DR. 96. M-am deprins, în multele nopți de friguri și de nesomn, cu ideea că azi-mîine trebuie să mă sfîrșesc. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Și de zile se sfîrșește. ALECSANDRI, P. P. 260. ♦ Tranz. A omorî. Am greșit cu săneața în vierul cel dintăi... – Eu l-am pălit în frunte, de aceea l-am sfîrșit. SADOVEANU, O. I 66. Rămaseră pe loc numai morții și răniții, pe care-i sfîrșeau de zile săbiile și sulițele. id. ib. VII 154. ♦ (Adesea urmat de determinări cauzale introduse prin prep. «de») A slăbi, a se muia, a fi istovit, a nu mai avea putere. Flămînzi copiii-n drum ne mor Și ne sfîrșim de mila lor, Dar toate le-am trăi ușor De-ar fi pămînt. COȘBUC, P. I 208. Mă sfîrșesc de foame. RETEGANUL, P. I 35. Iată, mă sfîrșesc de dragoste pentru tine. ISPIRESCU, L. 29. Vai! nu mai pot, cad pe cale, Mă sfîrșesc amar de jale. ALECSANDRI, P. P. 282. ◊ Expr. A se sfîrși la inimă v. inimă (II 1 b).

sfîrșésc v. tr. (var. din săvîrșesc, ca zdreanță față de draniță; bg. svŭršam, sfuršam, sfîrșesc; rus. veršitĭ, so-veršitĭ, s-veršitĭ). Termin, daŭ gata: a sfîrși un lucru. Slăbesc la extrem, sting, ucid: un glas sfîrșit, munca asta l-a sfîrșit, om sfirșit de puterĭ. V. refl. Perd puterea, nu maĭ pot, mor: se sfîrșea de suferință. – Vechĭ și azĭ pop. și fîrș-. În Serbia fîrș- și furș-.

sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă

sfârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfârșeáscă

sfîrși (conj. sfîrșească)

sfârșesc, -șească 3, -șeam 1 imp.

SFÂRȘÍ vb. 1. v. termina. 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. v. încheia. 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuția.) 6. v. conchide. 7. v. ieși. 8. a se încheia, a se termina, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 9. v. absolvi. 10. v. solda. 11. v. lichida. 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 14. v. expira. 15. v. consuma. 16. v. înceta. 17. v. muri. 18. v. extenua. 19. v. lihni.

SFÂRȘÍ vb. v. asasina, devasta, distruge, îndeplini, înfăptui, nimici, omorî, pârjoli, prăpădi, pustii, realiza, suprima, ucide.

A (se) sfârși ≠ a (se) începe, a (se) naște, a începe

sfîrși vb. v. ASASINA. DEVASTA. DISTRUGE. ÎNDEPLINI. ÎNFĂPTUI. NIMICI. OMORÎ. PÎRJOLI. PRĂPĂDI. PUSTII. REALIZA. SUPRIMA. UCIDE.

SFÎRȘI vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) termina, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a desăvîrși, a încheia, a termina. (A ~ opera începută de alții.) 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuția.) 6. a conchide, a încheia, (livr.) a concluziona. (Vorbitorul a ~ astfel...) 7. a ieși, a se isprăvi, a se termina. (Cum s-o ~, să se ~.) 8. a se încheia, a se termina, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obîrși. (Toate trec și se ~.) 9. a absolvi, a isprăvi, a termina. (A ~ liceul.) 10. a se încheia, a se solda, a se termina. (Disputa s-a ~ cu un eșec.) 11. a încheia, a lichida, a termina. (Să ~ toate socotelile.) 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 14. a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se termina. (S-a ~ termenul de garanție.) 15. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) termina, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 16. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.) 17. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam. ) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (S-a ~ ieri la amiază.) 18. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca continuă l-a ~.) 19. a leșina. (Se ~ de foame, de oboseală.)

sfîrșí (-șésc, -ít), vb. – 1. A termina, a isprăvi. – 2. (Refl.) A se termina, a lua sfîrșit. – 3. (Refl.) A se prăpădi, a muri. – Var. săvîrși. Megl. sfășǫs. Sl. sŭvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 449). – Der. sfîrșenie, s. f. (înv., terminare, moarte); sfîrșală, s. f. (slăbiciune, leșin, terminat, isprăvit; s. n., final, moarte); nesfîrșit, adj. (infinit); săvîrșitor, adj. (înfăptuitor, făuritor); desăvîrși, vb. (a isprăvi; a finisa; a perfecționa); desăvîrșit, adj. (perfect, exact).

fârșí vb. IV v. sfârși.

LE COMBAT CESSA, FAUTE DE COMBATTANTS (fr.) lupta s-a sfârșit din lipsă de luptători – Corneille, „Le Cid”, act. IV, scena 5. Astfel încheie Rodrigue relatarea bătăliei sale cu maurii, pe care a reușit să-i înfrângă până la unul. Astăzi, constatare glumeață în legătură cu o dezbatere care s-a încheiat precipitat sau la care s-a renunțat din lipsă de participanți.

VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.