săvârși [At: CORESI, EV. 108 / V: (înv) ~vir~, ~vrăși^[1], sev~ / Pzi: ~șesc / E: slv съвръшити] 1 vt (Îrg; c. i. activități, lucrări în curs de executare) A termina. 2 vt (Spc; c. i. viața sau zilele; ccd pronumelui personal) A-și încheia (murind¹). 3 vt (Înv) A consuma până la capăt Si: a epuiza. 4 vrp (Jur; înv) A se prescrie. 5 vr (Îvr) A se petrece. 6 vr (Îrg; d. oameni, adesea cu determinarea „din viață”) A muri¹. 7 vt (Înv; c. i. oameni) A omorî. 8 vt A face să devină real, să existe (în urma unei activități prestate în acest scop) Si: a realiza, a înfăptui, (înv) a plini. 9 vt (Spc) A elabora (4). 10 vt (Îvr; spc; c. i. piese muzicale) A executa (7). 11 vt (Înv) A forma împreună. 12 vt (Îvr) A obține. 13 vt (Înv) A lămuri. 14 vt (Înv) A rezolva. 15 vt (Îvr; c. i. dureri sufletești) A îndura. 16 vi (Îvr, d. oameni) A sluji (20). 17 vt (Îvp; c. i. ritualuri, ceremonii, evenimente) A oficia. corectată

A SĂVÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) (fapte, acțiuni) A face să aibă loc; a transforma în fapt; a înfăptui. 2) înv. A duce la bun sfârșit; a termina cu bine. /<sl. suvrušiti

A SE SĂVÂRȘÍ mă ~ésc intranz. înv. A se stinge din viață; a muri. /<sl. suvrušiti

săvârșì v. 1. a sfârși: niciun lucru nu săvârșește; 2. a comite: a săvârși o crimă; 3. a se sfârși, a muri: s’a săvârșit de tânăr. [Slav. SŬVRŬȘITI, a consuma (din VRŬHŬ, vârf)].

săvărși^[1] v vz săvârși

săvrăși v vz săvârși^[1] corectată

sevârși v vz săvârși

SĂVÎRȘÍ, săvîrșesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndeplini, a face, a înfăptui, a realiza. Am săvîrșit toate cîte-mi fuseseră poruncite. SADOVEANU, N. P. 53. M-ai însărcinat cu o slujbă care abia am săvîrșit-o, fiindu-mi capul în joc. ISPIRESCU, L. 26. Luînd cățelușa, o spălă și-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo și-și căută de drum, mulțămită fiind în suflet că a putut săvîrși o faptă bună. CREANGĂ, P. 286. ♦ A făptui, a comite (crime, păcate). Tîlharii au săvîrșit toate blestemățiile. REBREANU, R. II 225. Săvîrși un greu păcat. SEVASTOS, N. 140. Fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77. 2. A duce la bun sfîrșit; a termina cu bine, a sfîrși. Nu putea să o săvîrșească [mănăstirea] pe deplin, căci turnul se surpa. ISPIRESCU, L. 295. Curînd după ce își săvîrși cursul academic. NEGRUZZI, S. II 144. Cuvîntul nu săvîrșea, Iataganul că-și scotea Și la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 508. ♦ Refl. (Învechit și popular) A muri. Tata și maica de pe cînd eram copil s-au săvîrșit. SADOVEANU, O. I 504. De-oi muri, să scrii pe piatră că Acest nenorocit... în pustiu s-au săvîrșit. CONACHI, P. 161.

săvîrșésc v. tr. (vsl. sŭ-vrŭšiti, a săvîrși, a executa, d. vrŭhŭ, vîrf. V. sfîrșesc, obîrșesc, co-vîrșesc, vîrf). Rar. Azĭ. Sfârșesc, termin: a săvîrșit bine ceĭa ce a început. Comit. execut: a săvîrși o crimă. V. refl. Mă sfîrșesc, mor: s’a săvîrșit (din vĭață) tînăr.

săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd

săvârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. săvârșeáscă; ger. săvârșínd

săvîrși (conj. săvîrșească)

săvârșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

SĂVÂRȘÍ vb. 1. v. executa. 2. v. realiza. 3. v. comite. 4. v. celebra. 5. v. oficia.

SĂVÂRȘÍ vb. v. alcătui, asasina, compune, constitui, deceda, dispărea, duce, forma, isprăvi, încheia, muri, omorî, pieri, prăpădi, răposa, sfârși, stinge, sucomba, suprima, termina, ucide.

SĂVÎRȘI vb. 1. a efectua, a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 2. a efectua, a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza. (A ~ o lucrare durabilă.) 3. a comite, a face, a făptui, (înv.) a plini. (A ~ o infracțiune.) 4. a celebra, a oficia. (~ o căsătorie.) 5. (BIS.) a celebra, a oficia, a sluji. (~ liturghia.)

săvîrși vb. v. ALCĂTUI. ASASINA. COMPUNE. CONSTITUI. DECEDA. DISPĂREA. DUCE. FORMA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. MURI. OMORÎ. PIERI. PRĂPĂDI. RĂPOSA. SFÎRȘI. STINGE. SUCOMBA. SUPRIMA. TERMINA. UCIDE.

săvîrșí (-șésc, -ít), vb. – 1. A împlini, a termina. – 2. A executa, a duce la bun sfîrșit. – 3. (Refl.) A deceda, a muri. – Sl. suvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Tiktin; Pușcariu, Dacor., VIII, 349). – Der. săvîrșenie (var. săvîrșie), s. f. (sfîrșit, terminare); săvîrșitură, s. f. (capăt, termen); desăvîrși, vb. (a termina, a finisa; a perfecționa, a îmbunătăți), din sl. dostoinu › destoinic (după Tiktin și Candrea, din supinul de săvîrșit); desăvîrșit, adj. (perfect, exact; adv., perfect).

ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.