înnorat, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. P. 393 / V: ~our~ / S și: îno~ / Pl: ~ați, ~e / E: înnora] 1 (D. cer) Acoperit de nori. 2 (D. soare) Întunecat din cauza norilor. 3 (Fig) Trist.

ÎNNORÁT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Și în forma înnourat; despre cer, p. ext. despre locuri) Acoperit, umbrit de nori; întunecat. Afară-i vînt și e-nnorat, Și noaptea e tîrzie. COȘBUC, P. I 193. Poienile înnorate... ale Scoției. ODOBESCU, S. III 130. Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ♦ Fig. Posomorît, trist; întunecat. Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. Moțoc șeade pe gînduri cu fața-nnourată? ALECSANDRI, T. II 162. Umbla-ntunecată și tot înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată. PANN, P. V. II 95. – Variante: înnourát, -ă, (regional) norát, -ă (HODOȘ, P. P. 68) adj.

înnora [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: ~oura / S și: înora / Pzi: 3 ~rează; (pop) ~oură / E: în- + nor] 1-2 vir A se ivi mulți nori pe cer. 3-4 vir (Pop; d. soare) A se întuneca din cauza norilor. 5-6 vtr (Fig) A (se) întrista.

ÎNNORÁ, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnourá, nourá vb. I.

ÎNNOURÁ vb. I v. înnora.

NORÁT, -Ă adj. v. înnorat.

NOURÁ vb. I v. înnora.

NOURÁ vb. I. v. înnora.

A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].

nourà v. a înnora: săgețile ușoare nourează mândrul soare AL.

înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.

nouréz (mă) v. refl. Est. Rar. Mă înourez.

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză

ÎNNORÁT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, pâclos, plumbuit, plumburiu, posomorât, urât, (înv.) ponegrit. (Vreme ~.)

ÎNNORÁT adj. v. întristat, mâhnit, posomorât, trist.

ÎNNORAT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorît, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, posomorît, urît, (inv.) ponegrit. (Vreme ~.)

înnorat adj. v. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. POSOMORÎT. TRIST.

Înnorat ≠ limpede, senin

ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

ÎNNORA vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

înnora vb v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.

A (se) înnora ≠ a (se) însenina

A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioșa, a se lumina

norát, norátă, adj. (pop.) înnorat, noros; ploios.

norát, -ă, norați, -te, adj. – Înnorat, noros. – Din nora, cf. înnorat (din nor < lat. nubilum) (MDA).