încrucișare sf [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 46 / Pl: ~șări / E: încrucișa] 1 Așezare în formă de cruce Si: încrucișat¹ (1). 2 Punere a brațelor în formă de cruce pe piept Si: încrucișat¹ (2). 3 Ședere cu picioarele încrucișate Si: încrucișat¹ (3). 4-5 Rămânere în inactivitate (în semn de protest) Si: încrucișat¹ (4-5). 6 Atitudine de indiferență Si: încrucișat¹ (6). 7 Începere a unei lupte Si: încrucișat¹ (7). 8 Privire plină de răutate Si: încrucișat¹ (8). 9 Strabism convergent Si: încrucișat¹ (9). 10 Schimbare de priviri între două persoane Si: încrucișat¹ (10). 11 Întâlnire a două persoane venind din direcții opuse Si: încrucișat¹ (11). 12 Intersectare a drumurilor Si: încrucișat¹ (12). 13 (Fig) Contracarare a unei acțiuni Si: încrucișat¹ (13). 14 Împerechere a diferite soiuri de plante sau specii de animale pentru a obține urmași cu însușiri superioare Si: încrucișat¹ (14). 15 (Înv; fig) Amestec. 16 (Înv) Schițare a semnului crucii Si: încrucișat¹ (16). 17 Înlemnire de uimire Si: încrucișat¹ (17). 18 (Frr) Navigare în larg pentru supravegherea liniilor maritime de comunicație Si: încrucișat¹ (18). 19 (Pgn) Navigare. 20 (Lin) Contact prelungit între două limbi care se influențează reciproc.

ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei. 1. Așezare, împreunare, îmbinare crucișă a mai multor lucruri. Încrucișarea fiarelor. ▭ Lanul de orz se împlinise și cu greu i se mai putea deosebi încrucișarea rîndurilor. MIHALE, O. 454. ♦ Locul unde se încrucișează două drumuri, linii etc.; întretăiere. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. Ai observat încrucișarea ulițelor în mijlocul satului? id. ib. 75. 2. (Biol.) Împreunare, împerechere (de obicei artificială) de animale sau de plante (cu scopul ameliorării rasei). Pentru obținerea unei producții mai mari de carne și grăsime se va aplica pe o scară largă metoda încrucișării artificiale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. Oamenii își făceau vizite și își admirau, unii altora, micile făpturi întraripate. Făceau între ei schimburi. Își împrumutau porumbița pentru încrucișare. PAS, Z. I 129. 3. (Lingv.) Schimbarea formei unui cuvînt sau a structurii unei expresii, în urma confuziei create cu un cuvînt sau cu o expresie asemănătoare (ca formă sau ca sens); contaminare. Construcția «haine de gata» e rezultatul încrucișării între «haine gata» și «haine de comandă». ♦ Influențare reciprocă a două limbi aflate în contact îndelungat și de pe urma căreia una din limbi iese de obicei învingătoare, impunîndu-se în dauna celeilalte, care dispare treptat. Încrucișarea nu dă o nouă, o a treia limbă, ci menține una dintre limbi, menține structura ei gramaticală și fondul ei principal de cuvinte și îi dă posibilitatea să se dezvolte potrivit legilor ei interne de dezvoltare. STALIN, PROBL. LINGV. 27. I. V. Stalin a arătat că din încrucișările cu alte limbi, vocabularul limbii ruse nu a slăbit, ci s-a întărit întotdeauna. MACREA, F. 18.

încrucișa [At: TEODORESCU, P. P. 562 / Pzi: ~șez / E: în- + cruciș] 1-2 vtr A (se) așeza cruciș Si: a (se) încruci (4-5). 3 vt A pune brațele unul peste altul, în formă de cruce, pe piept. 4 vt A așeza picioarele turcește. 5-6 vt (Îe) A-și ~ brațele A sta inactiv (în semn de protest). 7 vt (Îae) A avea o atitudine de indiferență. 8 vt (Îe) A ~ săbiile A se duela. 9 vr (Pex; îae) A începe lupta. 10-11 vr (Șfg; d. ochi, privire) A se uita (cruciș sau) cu răutate la cineva. 12 vrr (D. drumuri) A se intersecta. 13 vrr (D. persoane) A trece unul pe lângă altul venind din direcții diferite. 14 vt (Fig) A contracara. 15 vt A împerechea specii diferite de animale sau de plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. 16 vt (Înv; fig) A amesteca. 17 vr (Înv) A face semnul crucii. 18 vr (Fig) A înlemni de mirare. 19 vi (Frm; d. nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație. 20 vi (Pgn) A naviga. 21 vt (Îe) A-și ~ privirile A se privi unul pe celălalt.

ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș. Altele pînze lua, Pe ierburi Că le-ntindea, Pe cîmpuri Le-ncrucișa. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ (Cu privire la mîini) A împreuna (pe piept); (cu privire la picioare) a așeza cruciș, unul peste altul. Încrucișează mînile, după obicei, își drege glasul și spune cu smerenie. CREANGĂ, A. 95. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate, a privi pasiv la activitatea altora, la desfășurarea evenimentelor. În loc să încrucișăm brațele pe piept... să ne facem mai bine datoria. SADOVEANU, O. VI 440. A încrucișa mîinile pe piept v. mînă. 2. Refl. reciproc. (Despre ființe sau obiecte în mișcare) A se întîlni venind din direcții diferite. Măcar că erau mulți, se cunoșteau aproape toți între ei, fiindcă se salutau cînd se încrucișau trăsurile. PAS, Z. I 238. Te știu, ești un student la Institut, Ne întîlnim pe stradă, ne-am văzut, Ne-ncrucișăm în orice zi în cale, Știu toate drumurile vieții tale. D. BOTEZ, F. S. 11. Trei zile de-a rîndul se-ncrucișară, deasupra bătrînului fluviu, ucigătoarele ghiulele. D. ZAMFIRESCU, R. 189. ◊ Fig. Glasurile se încrucișau, deveneau din ce în ce mai grăbite. C. PETRESCU, S. 150. Pe bătătura din fața cîrciumii se încrucișau toate veștile și zvonurile. REBREANU, R. II 172. Gîndurile i se încrucișau c-o iuțeală fulgerătoare. BART, E. 22. ♦ (Despre căi de comunicație) A se întretăia. Cum nu cunoașteți dumneavoastră drumul, se poate întîmpla să rătăciți, că potecile se taie și se încrucișează între ele, de nu le mai dai de capăt. HOGAȘ, M. N. 153. ◊ Tranz. Drumul spre Amara încrucișa șoseaua județeană. REBREANU, R. I 70. ♦ (Despre săbii) A se lovi una de alta în timpul luptei. Săbiile începură a se încrucișa. EMINESCU, N. 124. ◊ Tranz. Lăncile și-ncrucișează, privind armia din văi. EMINESCU, O. IV 137. 3. Intranz. (Mar.; franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. ext. a naviga. Siluetele mărețe ale unor pacheboturi se vor ivi în zare, și mii de bărci cu pînze vor încrucișa pe deasupra valurilor, acum singuratice și pustii. BOGZA, V. J. 8. 4. Tranz. (Biol.) A uni, a împreuna specii diferite de animale sau de plante, pentru a obține urmași care să întrunească însușiri ale ambelor specii. 5. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se influența reciproc în cursul unui contact îndelungat.

A ÎNCRUCIȘÁ ~éz tranz. 1) A pune cruciș; a așeza în formă de cruce. ◊ ~ săbiile a începe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face să procreeze, obținând un hibrid cu calități superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -în-cru-] /în + cruciș

A SE ÎNCRUCIȘÁ mă ~éz intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se întretăia; a se intersecta. 2) (despre ființe sau obiecte în mișcare) A trece prin același loc, venind în întâmpinare și continuându-și drumul în direcții opuse; a se întâlni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influența reciproc în urma unui contact, dând naștere unui idiom amestecat. /în + cruciș

încrucișà v. 1. a pune cruciș: a încrucișa brațele; 2. a merge cruciș: drumurile se încrucișau.

încrucișéz v. tr. (d. cruciș). Pun cruciș: încrucișez brațele. V. intr. Merg cruciș, explorez cîmpu, marea: vapoarele încrucișaŭ. V. refl. Mă pun, îs așezat cruciș: drumurile se încrucișează.

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișării; pl. încrucișări

încrucișare, pl. încrucișări

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

încrucișá vb., ind. prez. 1 sg. încrucișéz, 3 sg. și pl. încrucișeáză, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încrucișéze; ger. încrucișând

ÎNCRUCIȘÁRE s. 1. v. întretăiere. 2. (concr.) v. răspântie. 3. v. corcire.

ÎNCRUCIȘARE s. 1. interferență, intersectare, întretăiere. (~ de linii.) 2. (concr.) intersecție, întretăiere, răscruce, răspîntie, (pop.) cruce, furca-drumului. (La ~ unui drum.) 3. amestecare, corcire. (~ unor rase de animale.)

ÎNCRUCIȘÁ vb. 1. v. întretăia. 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. v. împerechea. 4. (BIOL.) (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. v. corci.

ÎNCRUCIȘA vb. 1. a se interfera, a se intersecta, a se întretăia, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Liniile se ~.) 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. a (se) goni, a (se) împerechea, a (se) împreuna, (pop.) a (se) cățeli, a (se) însoți, (reg.) a (se) pui. (Sînt animale care se ~.) 4. (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. a se amesteca, a se corci. (Două specii de plante se pot ~.)

încrucișare 1. Inversare de scurtă durată a registrului (1) vocilor (2) apropiate [ex. linia melodică a sopranului (2) trece dedesubtul celei a alto(5)-ului sau a celei a basului (III, 1) urcă deasupra liniei melodice a tenorului (2)]. 2. Execuția la un instr. cu claviatură*, cu mâna stângă peste mâna dreaptă, într-un registru mai înalt decât cel obișnuit (indicație abrev., s. m.) sau invers, cu mâna dreaptă peste mâna stângă, într-un registru mai jos (indicație abrev. d. m.). 3. Dispunerea coardelor* (ex. la pianină), pentru a permite amplasarea lor pe o lungime mai mare într-un spațiu restrâns.

ÎNCRUCIȘÁRE s. f. (< încrucișá < în + cruciș + -a): proces îndelungat de contact activ, de amestec, între două limbi, care se termină de obicei prin victoria uneia dintre ele și dispariția treptată a celeilalte, cu asimilarea unor elemente de vocabular din limba învinsă de către limba învingătoare. Limba română este un rezultat al î. dintre limba latină (care a ieșit învingătoare) cu limba geto-dacă (traco-dacă) ce, deși învinsă, a lăsat în vocabularul latinei orientale din Dacia un anumit număr de termeni.

ÎNCRUCIȘÁRE (< încrucișa) s. f. Loc de întretăiere a două sau a mai multor căi de comunicație, a două sau a mai multor conducte etc.; intersecție. ◊ (TEHN.) Inimă de î. = element al unui schimbător de cale situat la intersecția a două șine, având rolul de ghidare a materialului rulant pe linie directă sau abătută.