răspântie sf [At: PSALT. HUR. 121^v/15 / V: (înv) rădzp~, (reg) ~ndii sfp, ~te, ~tec sn, ~teie, ~tene, ~ine, ~turi ssp, ~pine, ~pintec, ~pintece, ~pinten sn, ~pintene (Pl: pinteni), ~pin~, ~pintină, ~puntici ssp, respinte, respinten sn, respintene, res~, respin~, ~pintin (Pl: pintini) sn, respintini ssp, respinți sfp / Pl: ~ii / E: vsl распѫтиѥ] 1 (Adesea determinat prin „de drum”, „de uliți” etc.) Loc unde se încrucișează două sau mai multe drumuri Si: răscruce (1). 2 (Adesea determinat prin „de drum”, „de uliți” etc.) Loc unde se separă două sau mai multe drumuri Si: răscruce (2). 3 (Îe) A ședea ca lupul în (sau la) ~ii A pândi. 4 (Rar) Confluență (1). 5 (Reg; îf răspintin) Macaz. 6 (Fig) Moment hotărâtor în viața unui om, în istoria unui popor etc.

RĂSPÂNTIE ~i f. 1) Loc de întretăiere a două sau mai multe drumuri; răscruce; încrucișare. 2) fig. Moment crucial în viața cuiva; răscruce. ◊ La ~ la un moment hotărâtor. [G.-D. răspântiei; Sil. -ti-e] /<sl. raspontije

răspântie f. punctul unde se încrucișează drumurile. [Slav. RASPÕTIIE].

răspânte sf vz răspântie

răspântene sf vz răspântie

răspintene sf vz răspântie

RĂSPÍNTENE s. f. v. răspîntie.

RĂSPÍNȚI s. f. pl. v. răspîntie.

RĂSPÎ́NTE s. f. v. răspîntie.

RĂSPÎ́NTIE, răspîntii, s. f. Loc unde se întîlnesc sau de unde pornesc două sau mai multe drumuri; răscruce. Răspîntia căii le-aduce Un stol cunoscut. COȘBUC, P. I 291. Merse o bucată de drum, pînă ce ajunse într-o răspîntie în care se încrucișau mai multe drumuri. POPESCU, B. IV 36. S-au despărțit la o răspîntie și au apucat care pe unde. CARAGIALE, P. 115. ◊ (Întărit prin «de drum») Aci, la răspîntia de drum mare, îmi simt tot sufletul deschis ca o rană. CAMIL PETRESCU, U. N. 225. Aici la răspîntie de trei drumuri... drept în fața podului e hanul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. – Pl. și: (regional) răspînturi (TEODORESCU, P. P. 375). – Variante: răspî́nte,răspíntene, răspinteni (SADOVEANU, B. 130, EMINESCU, N. 21, ALECSANDRI, T. 1426, NEGRUZZI, S. I 29), s. f., răspínți (ȘEZ. XIII 114) s. f. pl.

răspíntie (est) și răspî́ntie (vest) f. (vsl. raspontiĭe, d. pontĭ, cale; rus. raspútie). V. potecă și punte. (Cp. cu crint). Răscruce. Locu unde se încrucișează drumurile.

răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)

răspântie s. f. (sil. -ti-e), art. răspântia (sil. -ti-a), g.-d. art. răspântiei; pl. răspântii, art. răspântiile (sil. -ti-i-)

răspântie, -tiei gen. a.

răspîntie

RĂSPÂNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)

RĂSPÂNTIE s. v. răscruce.

RĂSPÎNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)

răspîntie s. v. RĂSCRUCE.

răspîntie (-ii), s. f. – Încrucișare. Var. înv. răspintene. Sl. raspątije (Cihac, II, 308; Conev 42), cf. sb. rasputje, slov. raspôtje, rus. rasputie. – Der. răspîntiaș,. s. m. (paznic de drumuri, jandarm).