zdruncinat¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: zdruncina] (Rar) Zguduitură (1).

zdruncinat², ~ă a [At: CORESI, EV. 468 / V: zdruncit, (îvr) str~, struncit, (reg) strânciunat, (îvr) străncenat / S și: sd~ / Pl: ~ați, ~e / E: zdruncina] 1 (D. obiecte, construcții, ființe, arbori etc. sau d. părți ale lor) Zguduit² (1). 2 (D. obiecte) Care s-a deteriorat în urma unor zguduituri, a unor lovituri puternice etc. Si: zguduit² (2). 3 (D. oameni) Care nu mai este hotărât Si: zguduit² (3), clătinat² (3), șovăitor. 4 (Îrg; d. ființe, mai ales d. oameni și facultățile lor psihice) Zdrobit² (8). 5 (D. oameni) Care și-a pierdut trăinicia, forța etc. Si: clătinat² (6), slăbit, șubrezit, zguduit² (4). 6 (Rar; d. oameni) Zbuciumat (1). 7 (Rar; d. oameni) Îndurerat.

zdruncinat, -ă adj. 1 (despre obiecte, construcții etc.) Care este zguduit, clătinat, hurducat. ◊ (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Calul... mă tîrăște în partea ailaltă... Pe cînd mă ridic zdruncinat, auz foșneală printre coceni (CAR.). 2 (despre obiecte) Care este deteriorat, zdrobit, strivit (în urma unor lovituri puternice). Trebuie să urci o scară strîmbă și zdruncinată (CA. PETR.). 3 (despre oameni) Care și-a pierdut forța, care este șubrezit, slăbit. După o zăcere de friguri și aiureli, băiatul rămăsese zdruncinat (VOIC.). 4 Fig. (despre oameni) Care este tulburat (sufletește). Eram prea zdruncinat sufletește ca să-mi ardă de învățătură (H. LOV.). • pl. -ți, – te. /v. zdruncina.

ZDRUNCINÁT, -Ă, zdruncinați, -te, adj. 1. Zguduit, clătinat, zgîlțîit; hurducat. S-a ridicat zdruncinat de căzătură. CARAGIALE, O. III 58. ♦ Zdrobit, sfărîmat, strivit. Foi de iederă și varză sărată și zdruncinată. I. CR. II 296. ♦ Șubrezit, slăbit. Sănătate zdruncinată. 2. Fig. Nehotărît, tulburat, clintit (în convingeri, într-o hotărîre). Milescu se uită repede la Mihai și apoi la sine însuși. Un moment păru zdruncinat în hotărîrea lui. ZAMFIRESCU, R. 72. – Variantă: struncinát, -ă (NEGRUZZI, S. II 267) adj.

ZDRUNCINÁT, -Ă, zdruncinați, -te, adj. Tulburat sufletește. – V. zdruncina.

ZDRUNCINÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ZDRUNCINA și A SE ZDRUNCINA. 2) Care se află într-o stare de tulburare sufletească puternică. /v. a zdruncina

străncenat, ~ă a vz zdruncinat²

strâncinat^[1], ~ă a vz zdruncinat²

struncinat, ~ă a vz zdruncinat²

zdruncit, ~ă a vz zdruncinat²

STRUNCINÁT, -Ă adj. v. zdruncinat.

sdruncinat a. fig. agitat: vieațâ sdruncinată.

ZDRUNCINÁT adj. v. dezechilibrat.

ZDRUNCINÁT s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură.

ZDRUNCINAT adj. dezechilibrat, tulburat, (fig.) dezaxat, (livr. fig.) detracat. (Om cu mintea ~.)

ZDRUNCINAT s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit un ~ puternic.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.)