SINCRONÍSM (2) sincronisme s. n. 1. Existentza in acelashi timp sau desfashurarea paralela a doua sau a mai multor fapte fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a inregistrarilor sonore cu cele ale imaginilor in cinematografie shi televiziune realizata cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). Din fr. synchronisme.

sincronism sn [At: I. GOLESCU C. / V: (inv) ~nhr~ / Pl: ~e / E: ngr συγχρονισμός^[1] fr synchronisme] 12 Simultaneitate (12). 3 (Is) ~ sonor Simultaneitate (2) a inregistrarilor sonore shi ale imaginilor in cinematografie sau in televiziune realizata cu ajutorul camerei sincrone. corectata

SINCRONÍSM sincronisme s. n. Existentza in acelashi timp sau desfashurarea paralela a doua sau a mai multor fapte fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a inregistrarilor sonore cu cele ale imaginilor in cinematografie shi televiziune realizata cu ajutorul camerei sincrone. Din fr. synchronisme.

SINCRONÍSM sincronisme s. n. Proprietatea a doua sau mai multor indicari de ceasornic transformari sau fenomene de a fi sincrone.

SINCRONÍSM s.n. 1. Proprietate a unor fenomene periodice asemanatoare de a se desfashura simultan; stare a ceea ce este sincron; simultaneitate. ♦ (Cinem.) Simultaneitatea inregistrarilor sonore cu cele ale imaginilor. 2. Teorie sustzinuta de Eugen Lovinescu potrivit careia in epoca moderna cultura (shi toate institutziile) unui popor se dezvolta prin imitatzie shi adaptare in stransa interdependentza cu celelalte culturi. [< fr. synchronisme].

SINCRONÍSM s. n. 1. proprietate a unor fenomene periodice asemanatoare de a se desfashura simultan; stare a ceea ce este sincron. ◊ (cinem.) concordantza intrun film intre inregistrarile sonore shi cele ale imaginilor. 2. principiu derivat din teoria „imitatziei” a lui Gabriel Tarde sustzinut de Eugen Lovinescu potrivit caruia in epoca moderna cultura (shi toate institutziile) unui popor se dezvolta prin imitatzie shi adaptare in stransa interdependentza cu celelalte culturi. (< fr. synchronisme)

SINCRONÍSM n. Caracter sincronic; simultaneitate. /<fr. synchronisme

sincronism n. raport intre doua lucruri cari se fac in acelash timp.

sinhronism sn vz sincronism

*sincronízm n. (vgr. syghronismós. V. anacronizm). Starea lucrurilor sincrone: sincronizmu a doŭa pendule. Coincidenta datelor istorice.

sincronísm s. n. (fenomene) pl. sincronísme

sincronísm s. n. (fenomene) pl. sincronísme

sincronism.

SINCRONÍSM s. v. concomitentza.

SINCRONISM s. concomitentza paralelism simultaneitate. (~ desfashurarii unor fenomene.)

SINCRONÍSM (< fr.) s. n. 1. (FIZ.) Proprietate a doua sau a mai multor fenomene revolutive sau p. ext. a unor fapte ori evenimente identice sau asemanatoare de a se petrece in acelashi timp avand o desfashurare paralela; simultaneitate. 2. Identitatea frecventzelor shi corespondentzelor fazelor explorarii imaginii in doua puncte ale lantzului de transmisiune a imaginii la televiziune. 3. (LIT.) Principiu derivat din teoria „imitatziei” a lui G. de Tarde sustzinut in cultura noastra de E. Lovinescu Potrivit s. in epoca moderna datorita multiplelor mijloace de legatura dintre popoare cultura (shi toate institutziile) unui popor se dezvolta prin imitatzie shi adaptare intro stransa interdependentza cu celelalte culturi ceea ce ar determina un ansamblu unitar de trasaturi materiale shi spirituale un „spirit al veacului”. S. devine astfel baza teoretica a modernismului lovinescian. A fost combatut de adeptzii traditzionalismului.