SINCRONÍSM s. n. 1. proprietate a unor fenomene periodice asemanatoare de a se desfashura simultan; stare a ceea ce este sincron. ◊ (cinem.) concordantza intrun film intre inregistrarile sonore shi cele ale imaginilor. 2. principiu derivat din teoria „imitatziei” a lui Gabriel Tarde sustzinut de Eugen Lovinescu potrivit caruia in epoca moderna cultura (shi toate institutziile) unui popor se dezvolta prin imitatzie shi adaptare in stransa interdependentza cu celelalte culturi. (< fr. synchronisme)